sâmbătă, 13 martie 2010

Secretele apei...

  La sfîrşitul mileniului trecut şi la începutul acestuia, se pun în evidenţă în viaţa materială, din ce în ce mai des, fenomene ce arată că dincolo de moarte se află o existenţă dintr-o altă dimensiune, superioară celei materiale. Comunicările unor extrasenzoriali cu lumea de dincolo arată că a sosit timpul unei creşteri spirituale semnificative a omenirii, pentru schimbarea radicală a moralităţii pămîntenilor, căci altfel civilizaţia umană ar putea ajunge rapid la autodistrugere.


Sînt foarte rare momentele prin care putem să demonstrăm ştiinţific minunile divinităţii. Japonezul Masaru Emoto, cu ajutorul descoperirii epocale a mesajelor ascunse în apă, a pus pregnant în evidenţă faptul că ceea ce nu se vede coordonează ceea ce se vede, arătînd că în materie se văd în general numai efectele. Cauzele vieţii sînt ascunse în spirit, care transmite informaţiile pe fond energetic în existenţa materială. Apa, spune profesorul Masaru, preia infoenergiile din jurul său şi  îşi schimbă structura, devenind benefică sau nocivă.
Practic, el a luat un recipient cu apă, pe care a scris un cuvînt ce reprezenta un sentiment frumos, după care a cristalizat-o la o temperatură sub 0 grade şi i-a observat structura la microscop. Apoi, a scris pe recipient un cuvînt ce reprezenta un sentiment urît. Această apă vazută la microscop nu mai avea cristale frumoase, armonioase. A continuat apoi experimentele, punînd apa în cîmpul de influenţă a unor surse de vibraţii diferite. A scris pe cîte o etichetă “te iubesc” în mai multe limbi şi le-a lipit pe rînd pe recipiente cu apă. Aceasta cristaliza foarte frumos, dar dife rit pentru fiecare limbă. Recunoştinţa, mulţumirea, înţelepciunea, frumuseţea, spiritul înalt, universul etc. cristalizează apa în forme superbe. Cuvinte ce reprezintă satana, crima, prostia, injuriile, răzbunarea, ignoranţa etc. fac apa să nu prezinte forme omogene de cristalizare. Altădată a pus un recipient cu apă în faţa unui televizor. Cristalizarea apei s-a făcut ca în cazul sentimentelor urîte. După aceea, a pus un alt recipient cu apă în faţa televizorului în momentul în care se prezenta o emisiune de spiritualitate. De data aceasta, cristalele au avut forme echilibrate, ceea ce dovedeşte că vibraţiile spirituale au avut puterea să le anuleze pe cele nocive emanate de televizor.
Apa introdusă în cuptorul cu microunde sau ţinută lîngă telefoanele mobile şi apoi cristalizată se comportă ca atunci cînd este amprentată cu sentimente malefice. Experimentele au mers mai departe, punîndu-se apă în faţa unor boxe la care se auzeau compoziţii muzicale. Surprinzător, cristalele apei copiază ideile din bucăţile muzicale. Apa, expusă în preajma picturilor sau fotografiilor, preia infoenergia sursei şi o transformă în cristale în care se pot desluşi forme ce reprezintă ideile din acele imagini. Apa unui lac a fost testată înainte şi după o rugăciune colectivă. Cristalele sînt transformate vizibil în configuraţii echilibrate.
Puterea gîndului

Iată că importanţa gîndului, vorbei şi a faptei iese clar în evidenţă şi de această dată, influenţînd în bine sau în rău tot ceea ce este legat de vibraţia lor. Astfel se poate verifica şi conceptul religios prin care gîndul, vorba şi fapta pot sta la baza celor mai mari păcate.

Cum se poate realiza transmiterea informaţiilor de la gînd către lumea materială pentru a putea fi evidenţiate? Fiecare gînd este reprezentat printr-o anumită frecvenţă care-l defineşte. Vorba transformă frecvenţele gîndului în alte frecvenţe echivalente din domeniul auditivului, informaţiile rămînînd neschimbate. Prin scriere se transferă informaţiile şi energiile care reprezintă gîndurile respective, scrierea devenind în continuare un generator de frecvenţe cu aceeaşi semnificaţie. Limba vorbită, în acest caz, nu are nici o importanţă. Aceste vibraţii benefice sau malefice se transmit în materie, producînd astfel schimbarea structurii. Deci gîndul şi cuvîntul au influenţă asupra trupului fiecăruia, precum şi asupra celor din jur. O foarte mare importanţă o are intensitatea gîndului sau a cuvîntului. Dacă o persoană spune alteia că o va ucide, fără să o facă, chiar şi aşa această afirmaţie produce în persoana ameninţată schimbări funcţionale şi chiar structurale.

Cristale

Omul este apă. Înainte să se nască, el este compus 99% din apă, la naştere corpul are 90% apă, iar la maturitate ajunge la 70% apă. La bătrîneţe, procentul apei scade la 50%, iar în momentul morţii el scade sub această proporţie. Cea mai mare parte din viaţă, omul are 70% apă în corp. Pămîntul are şi el 70% apă şi 30% uscat, la fel ca şi corpul uman.

Dacă noi sîntem în asemenea proporţie apă şi apa poate fi uşor amprentată benefic sau malefic, înseamnă că aici se poate afla secretul sănătăţii umane. Apa amprentată benefic are o structură crista lină echilibrată, ce oferă corpului o circulaţie sangvină corectă şi un metabolism sănătos. Importanţa cea mai mare în menţinerea acestui echilibru o are fondul emoţional. Dacă apa din organism este curată se asigură circulaţia energiilor benefice şi invers. Un spirit evoluat reprezintă pentru corpul în care se află şi un ecran de protecţie împotriva vibraţiilor agresive din jurul său, păstrînd astfel integritatea funcţiilor şi a structurilor corpului. Apa copiază şi memorează informaţii, astfel că ea se menţine curată într-un corp cu gînduri benefice.

Mesajele ascunse din apă sînt o fereastră deschisă către Adevărurile Universului, mesaje care luînd formă pot deveni vi zibile.

Apa cu clor de la robinet distruge complet structura apei naturale. Cele mai frumoase cristale se formează în apă la impactul cu iubirea şi recunoştinţa. Deformarea sufletului, aplecarea lui către rău au efect pînă la nivelul Cosmosului, la fel ca picătura care cade în lac şi produce unde ce se propagă pe toată suprafaţa lacului. Dacă foarte multe minţi emit în acelaşi timp gînduri negative, undele pro pagate sînt din ce în ce mai intense, producîndu-se perturbări mari în primul rînd asupra planetei pe care trăim.

Terapiile bazate pe muzică, imagine, culoare, arome etc. au efect asupra apei din corp, care îşi organizează cristalele echilibrat. Dacă se privesc fo to gra fiile unor cristale formate într-o apă e chilibrată, apa din corp intră în rezonan ţă cu acestea şi se organizează sub aceeaşi formă, ordonînd astfel funcţiile corpului.

Fiecare om reprezintă o picătură de apă ce are gîndire proprie benefică sau ma lefică cu cristale echilibrate sau dizarmo nice. În total, societatea formează un ocean cu suma gîndurilor tuturor oamenilor, a vînd ca rezultat un echilibru sau un deze chilibru universal, în funcţie de încărcă tu ra totală benefică sau malefică a momentului.

Vibraţii şi informaţii

În om există între 108 şi 111 elemente, spun estimările ştiinţifice. În budism se apreciază că omul se naşte cu 108 dorinţe lumeşti care-l chinuie de-a lungul vieţii. Vibraţiile negative pe care le emite omul corespund vibraţiilor emise de diferite elemente. De exemplu, vibraţiile produse de iritare sînt echivalente cu cele ale mercurului, cele de furie corespund plumbului, tristeţea şi supărarea corespund aluminiului, nesiguranţa corespunde cadmiului, disperarea şi deznădejdea corespund fierului, stresul şi încordarea corespund zincului... Folosirea vaselor de bucătărie confecţionate din aluminiu ar putea contribui la declanşarea bolii Alzheimer. Aluminiul are frecvenţa tristeţii. Tristeţea şi gîndurile negre ale bătrîneţii atrag aluminiul, declanşînd astfel boala.

Un fizician a făcut un experiment prin care se pune în evidenţă afectarea apei de către poziţia astrelor. Astfel, a făcut verificarea vitezei de absorbţie a apei cu mi nerale de către o hîrtie, în funcţie de aşezarea astrelor cereşti în acel moment. De exemplu, cînd Saturn domină Pămîntul, plumbul reacţionează, lăsîndu-se absorbit de hîrtie, faţă de argint, cupru, fier, care reacţionează puţin sau deloc. Cu această ocazie s-a observat că există o strînsă legătură între Saturn şi plumb, iar Saturn este legat de starea de furie. Metalele, aşa cum am arătat mai sus, intră în rezonanţă cu stările şi emoţiile omului. La efectuarea unui calcul simplu vom observa că 9 planete multiplicate cu 12 luni dau cele 108 elemente.

De la o altă descoperire ştiinţifică, se poate lua metoda şi folosi în scop terapeutic. Este vorba de ştergerea unui sunet prin sunet. Se produce un sunet ce are rolul de a şterge zgomotul nedorit produs de alt sunet, declanşîndu-se astfel liniştea. Acel sunet produs este opusul zgomotului care poate fi făcut să dispară prin intensificarea lungimii de undă a sunetului emis prin difuzoare. La fel se poate proceda cu sentimentele umane. Se poate elimina un sentiment de ură prin recunoştinţă sau de furie prin bunătate, de teamă prin curaj, de anxietate prin pace lăuntrică, de stres prin prezenţă de spirit.

Dacă apar îmbolnăviri din cauza sentimentului de ură se poate căuta vindecarea în recunoştinţă. Dacă singuri este greu să păşim pe această cale, rezolvarea o putem găsi cu ajutorul unui terapeut. Apa de la Lourdes, din Franţa, are puteri tămăduitoare, pentru că are amprentate în ea puternice sentimente de gratitudine. Cei afectaţi de vibraţiile de ură se vindecă miraculos, găsind în acea apă vibraţia ce anihilează acest sentiment.

În homeopatie, procesul este identic. Se diluează în apă substanţe, care în stare nor mală se comportă ca o otravă, pînă ce de vin nedetectabile şi astfel  substanţa toxică devine leac. Substanţa în sine dispare şi rămîne doar informaţia stocată în vibraţie.

Imunitatea este creată de iubire şi recunoştinţă la un loc. Iubirea reprezintă energia activă, identică cu cea cinetică, iar recunoştinţa reprezintă energia pasivă, cea potenţială, amîndouă realizînd echilibrul la fel ca Soarele şi Luna, bărbatul şi femeia etc. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu apa oprită de un baraj, care are o energie foarte mare şi exercită presiune asupra barajului. Acesta trebuie să anuleze forţa apei exercitată asupra lui pentru a echilibra întregul sistem.

Revenind la informaţiile stocate în apă, în ziua invaziei Irakului, cu puţin înainte de producerea acesteia, apa de la robinet din Japonia avea vibraţii intense produse de mercur, aluminiu, plumb etc., dăunătoare corpului uman. Greutatea bombelor lansate atunci în prima zi a fost egală cu cea a tuturor bombelor lansate în războiul din Vietnam. Vibraţiile se întind dincolo de limitele spaţiului şi timpului unde sînt produse. Şi cutremurele se pot pune în evidenţă de la mare distanţă, cu puţin timp înainte de producerea lor, în structura cristalelor din apă.

Tot în ideea amprentării unui sistem cu informaţie, profesorul Sheldrake arăta că, dacă un lucru se întîmplă de două ori, el se va mai întîmpla. Un fapt ce se repetă creează un cîmp morfic, iar rezonanţa cu acest cîmp măreşte probabilitatea repetării incidentului, dînd o rezonanţă morfică. Un exemplu ce susţine această descoperire este următorul: glicerina nu se putea cristaliza pînă la începutul secolului al XIX-lea. În acea perioadă a fost transportată glicerină într-un recipient, de la Viena la Londra. Dintr-o dată, aceasta a început să cristalizeze. După aceea, fenomenul s-a repetat, devenind cu timpul normal. Un cîmp morfic are un impact instantaneu în plan global. Oare numai apa simte ce se întîmplă în jur? Nu trebuie să ţinem cont de barierele stabilite ştiin ţific care ne limitează gîndirea, după limita finitului ştiinţific există încă posibilul.
Sursa-Jurnalul National- Romulus Popescu, parapsiholog

Un comentariu:

  1. d\Despre apa... vreau sa va reamintesc ca din coasta lui Isus a iesit apa si sange... Aceste doua elemente au fost,-de vreti a sti si crede-,cele doua Marturii ale Creatiei,exemplificarea fiind la Rastignirea Lui... Atunci ce este APA? Este ESENTA creatiei Universului,sub diferite valente si stari de agregare... Exemplu: trupul ingerilor este alcatuit din APA si din Duh,noi oamenii 70% apa,etc si etc...

    RăspundețiȘtergere