1. Cum a luat nastere viata?
In 1953, un set de experimente care aveau sa faca istorie au demonstrat ca unele dintre “caramizile” chimice care dau nastere vietii, precum aminoacizii, se pot forma spontan in conditii atmosferice despre care se considera ca ar fi prevalat pe Pamintul primordial. Din aceasta idee s-a inspirat teoria potrivit careia oceanele au format “supa primordiala” din care ar fi aparut cumva viata pe Pamint. Dar aceasta teorie are o mare lacuna care nu reuseste sa explice un paradox si el primordial, ilustrat popular prin intrebarea: “Cine a fost mai intii - oul sau gaina?”. Una dintre teoriile existente inainteaza ipoteza potrivit careia primele genomuri ar fi fost alcatuite din ARN (acid ribonucleic). Precum ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic), ARN este alcatuit dintr-un lant de acizi nucleici, dar din cauza proprietatilor sale chimice usor diferite, ARN-ul poate cataliza unele reactii fara sa aiba nevoie de proteine. Aceasta lume ARN autosuficienta este posibil sa fi fost suprimata de cea ADN in care traim.
O alta idee la moda ar fi aceea a “metabolismului initial”, in care reactiile chimice necesare pentru eliberarea energiei si sustinerea vietii apar inaintea moleculelor autoreplicante. Potrivit unei versiuni a acestui model, noua stare ar fi luat nastere in curentii maritimi profunzi, o data cu formarea de pirite din sulfat de fier si hidrogen sulfurat.
O teorie radical diferita - asa-zisa “a panspermiei” - sustine ca viata nu ar fi luat nastere pe Pamint, ci ar fi fost “importata” prin intermediul asteroizilor si/sau al cometelor. Experimentele au confirmat ca substantele chimice de baza necesare vietii exista in spatiu, precum si faptul ca microorganismele pot supravietui calatoriilor interplanetare. Dar indiferent de unde ar veni, asta nu explica felul sau locul in care a aparut prima forma de viata...
2.Cite specii exista?
Formele de viata pe Pamint ramin in cea mai mare parte o necunoscuta, in pofida faptului ca, acum doua secole si jumatate, Carl Linnaeus a conceput un sistem de catalogare. Intre timp, oamenii de stiinta au descris si catalogat aproximativ 1,7 milioane de specii - numarul lor nu este cunoscut exact nici acum, mai ales pentru ca nu exista nici un sistem centralizat pentru inscrierea lor exacta. Toata lumea este de acord ca mai exista multe specii necunoscute, dar cite anume ar fi ramine la aprecierea oricui... Estimarile merg de la 5 milioane la 100 de milioane de specii.
Nu numaratoarea finala ar fi importanta in aceasta privinta, ci intelegerea fiecarui habitat personalizat. Si aici nu este vorba in principal de organismele superioare, ci de populatiile de bacterii si de virusi, care sint de departe cel mai putin cunoscute. Microbiologii estimeaza ca numarul speciilor de bacterii si de virusi il depaseste cu mult pe cel al tuturor organismelor superioare care au existat in intreaga istorie a Pamintului. Culmea e ca din regnul bacterial si din cel viral nu se cunoaste nici macar cam cit NU se cunoaste, dar specialistii apreciaza ca aceasta lacuna va fi solutionata cindva, in urmatorii 20 de ani.
3. Mai evoluam?
Evolutia are doua conditii de baza: selectia si variatia, ambele transmisibile. Altfel spus, oamenii sint extrem de variati. Sursa acestei variatii o constituie mutatiile genetice, care se produc si in prezent la aceeasi rata ca oricind altcindva in trecut, in medie. Dar cum ramine cu selectia? In tarile dezvoltate, oamenii par sa fi eliminat criteriul supravietuirii celui mai puternic. Medicina moderna le permite oamenilor sa treaca peste boli si peste rani care in trecut i-ar fi ucis. Controlul nasterilor si tehnologia fertilitatii fac din reproducere o chestiune la libera alegere, ea nu mai este calitate adaptativa. De asemenea, puterea selectiei sexuale ne-a fost stirbita de puternica influenta mediatica asupra persoanelor pe care le gasim atragatoare, si pentru ca oamenii “frumosi” nu sint deloc cei care au si cei mai multi copii.
Evident, nu ne directionam sistematic evolutia genomului in felul in care o faceau stramosii nostri pentru a-si asigura supravietuirea, insa multe dintre caracteristicile umane exista pentru ca au fost selectionate (constient sau nu!) artificial. Inventarea lentilelor a permis proliferarea miopiei, cresterea animalelor a dat posibilitatea multor adulti de a procesa laptele zaharat, iar uneltele de piatra au permis stramosilor nostri sa-si extinda abilitatile fizice fara a dezvolta muschi mai mari. Aceste inovatii si nenumarate altele ne-au afectat zestrea genetica, la fel cum o vor face si numerosi alti factori contemporani, precum celularul sau computerul. De asemenea, mai activeaza si alte forte in acest sens - oamenii schimba mediul, si in sensul poluarii, si in cel al crearii de conditii pentru aparitia de noi maladii. Si daca am putea crede ca tehnologia genetica ne va da control asupra propriului viitor, s-ar putea, de fapt, ca ea sa trimita evolutia umana in directii neasteptate. Tot ce stim cu certitudine este ca genomul nostru se schimba, probabil mai rapid ca oricind, dar unde ne va duce evolutia lui ramine un mister.
4. De ce dormim?
In medie, oamenii dorm cam o treime din viata lor, iar in lipsa somnului risca sa moara mai repede decit de foame. Somnul pare a fi fundamental in biologie: toate animalele dorm, ba chiar si neuronii cultivati in laborator intra spontan in stari similare somnului. Asta nu inseamna ca si stim ce este. Exista, desigur, citeva idei, de la unele evidente, precum refacerea si odihna, la unele mai complicate, legate de procesarea informatiilor; nici una nu a fost confirmata. Un lucru pare sigur: somnul este pentru creier. Animalele dorm, plantele nu. Unele organe nu dorm - ficatul sau muschii. Toate acestea par evidente, dar abia anul acesta s-a putut confirma ca o mare parte a creierului, cerebelul, participa si el la somn. Daca functia regeneratoare a somnului a fost partial lamurita, MRO (miscarea rapida a ochilor, etapa importanta a somnului) continua sa fie o mare enigma.
5. Este inteligenta inevitabila?
Inteligenta nu este altceva decit o forma de adaptare evolutiva. Ea constituie raspunsul evolutiei la imprevizibil. Si a aparut pentru ca este cea mai buna cale de a supravietui intr-o anumita nisa ecologica. Totusi, ramin multe intrebari fara raspuns. Spre exemplu, o data viata aparuta, duce ea inevitabil la aparitia inteligentei? La o adica, este o problema de cost. Unul fizic - la oameni, creierul consuma 20a din necesarul energetic, la doar 2a din masa corporala - si unul chiar evolutiv: animalele nou-nascute sint avantajate de instinctele automate care le fac sa fuga, in loc sa stea sa se gindeasca la o cale optima de scapare. Comportamentul unor animale poate denota o anumita inteligenta, prin flexibilitatea comportamentala de care dau dovada. Dar inteligenta noastra creativa este diferita din punct de vedere calitativ. Nu trebuie uitat insa ca acest tip de inteligenta genereaza el insusi imprevizibilitate prin comportamentul complex al exponentilor sai. Oamenii de stiinta nu stiu inca daca inteligenta creativa ar fi aparut oricum in istoria planetei, indiferent la care specie, sau a fost doar un accident fericit.
Ce este constiinta?
Constiinta este extrem de greu de definit stiintific pentru ca este pe de-a-ntregul subiectiva. Din acest motiv, studiul ei a apartinut multa vreme filozofiei si religiei. De curind au intrat in dezbatere si biologii, indeosebi neurobiologii. Unii dintre ei spera ca imaginea cerebrala si citirea electrica a semnalelor creierului vor dezvalui “corelatia neurala a constiintei”, si chiar se fac progrese in domeniu. Dar inca nu se cunoaste ce anume din activitatea cerebrala ne face sa fim constienti. Cu certitudine nu exista vreo zona a creierului activa cind sintem constienti si pasiva cind nu mai sintem. Chiar si in cazul in care acceptam (si nu toata lumea o face) ca ea ar izvori din creier, tot mai exista probleme.
De ce ar trebui ca o masa de neuroni sa simta ceva? Situatia a fost botezata “problema grea” a constiintei, unii oameni incercind s-o explice numind-o “proprietatea emergenta a retelelor neuronale active” - ceva ce se naste din interactiunea intre neuroni, dar care nu se gaseste in acestia. Lacuna a atras si alte teorii, mai ciudate, care propun stari cuantice capabile de a produce constiinta, explicatii matematice si altele asemenea. Unii cercetatori sustin ca n-ar fi vorba decit de o iluzie.
7. La ce serveste sexul?
Dincolo de probabilele raspunsuri imediate gen “placere” sau “procreere”, stiinta incearca sa raspunda prin faptul ca reproducerea sexuata - comuna la 99,9% din speciile multicelulare - reprezinta cea mai buna cale de a transmite genele proprii, asigurind totodata suficienta variatie in generatia urmatoare. Dar acest argument are o lacuna fundamentala, adica risipa imediata si pe termen scurt implicata de reproducerea sexuala. In batalia zilnica pentru supravietuire, sexul constituie o strategie perdanta. Nu si pe termen lung, deoarece speciile asexuate nu supravietuiesc mai mult de citeva zeci de mii de ani, in absenta improspatarii genomului lor, care altfel dezvolta mutatii negative. Dar aceasta situatie in sine nu explica omniprezenta sexului. Selectiei naturale nu-i pasa ce se va intimpla in viitorul indepartat, peste mai multe generatii. Deci sexul ar trebui sa aduca avantaje din acest punct de vedere “aici si acum”. Cum o face, sau de ce, nu se cunoaste. Exista bineinteles numeroase teorii, majoritatea concentrate pe abilitatea sexului de a genera varietate. Pe de alta parte, poate ca o data aparut a devenit greu de anihilat din evolutie. Mai exista si ideea potrivit careia sexul ar fi atit de adinc inradacinat in “sistemul de operare al vietii” incit abandonarea lui este imposibila - un raspuns atractiv, dar care nu face decit sa transfere problema in alt domeniu, sintetizat de intrebarea: cum a aparut sexul si de ce?
8. Putem impiedica imbatrinirea?
Despre imbatrinire si despre motivul care o determina se cunosc prea putine pentru a fi capabili de interventie. Conceptia majoritara este ca imbatrinirea ar fi cauzata de acumularea de vatamari celulare aleatorii, suspecti principali fiind radicalii liberi - produsele secundare toxice ale reactiilor chimice care elibereaza energia din hrana. O perspectiva alternativa asupra imbatrinirii este ca ea ar constitui o degenerare programata, evoluata din nevoia reducerii competitiei cu urmasii. Unii cercetatori cred ca au si identificat o gena - daf-2 - a carei supresie mareste dramatic speranta de viata. Ei au facut experimente numai pe cobai, insa tot mai multi specialisti devin atrasi de oportunitatea data de daf-2 in lupta contra batrinetii.
9. Ce este viata?
Timp de cel putin citeva decenii, cele mai luminate minti umane au incercat sa defineasca viata - sau cel putin un set de criterii universale, fara a reusi. Totusi, exista o definitie extrem de populara, formulata acum 10 ani de Gerald Joyce, de la Institutul de Cercetare Scripps, din California. El descrie viata ca fiind un sistem chimic care se autointretine si care a evoluat prin selectie naturala darwiniana. Aceasta definitie capteaza esenta vietii pe Pamint, dar criticii se tem ca, ampla cum este, s-ar putea dovedi a fi prea mica pentru a cuprinde tot ceea ce am vrea sa numim viata. Dificultatea pleaca din faptul ca nu avem decit un singur exemplu “de lucru”. Toate formele de viata de pe planeta noastra au descins dintr-un numitor comun, fara ca noi sa ne putem da seama care este acesta. Cum pun unii problema este ca si cum ai incerca sa descrii un mamifer, avind la indemina doar o zebra. Este nevoie de cel putin un al doilea exemplu, strain de primul.
10. Exista viata pe alte planete?
Cea mai grea intrebare. A-i da un raspuns ar insemna a dezlega enigma aparitiei vietii pe Pamint. Acum doua decenii, opinia cea mai vehiculata stipula ca aparitia vietii este in sine extrem de dificila. Deci, ca ar fi improbabil sa gasim ceva in afara propriei noastre planete. In prezent se obisnuieste sa se spuna ca viata este ceva inevitabil si ca probabil Universul colcaie de forme ale ei. Din punct de vedere stiintific, in ultimii 20 de ani s-au schimbat prea putine, numai ca schimbarea de opinii a fost provocata de un simplu calcul probabilistic. Date fiind vastitatea Universului, diversitatea mediilor sale si faptul ca viata a evoluat cu certitudine in trecut, se poate spune la modul rezonabil ca probabilitatea ca Pamintul sa gazduiasca singurele forme de viata este minuscula, chiar ridicol de mica. Din pacate, eforturile comunitatii stiintifice de a gasi dovada existentei unor forme de viata inteligente (programul SETI) nu au fost pina acum incununate de succes. Suporterii “extraterestrilor” sustin ca de vina ar fi alte variabile probabilistice - nivelul de inteligenta, stadiul evolutiv, distanta, incompatibilitatea tehnologica sau, pur si simplu, inapoierea noastra tehnologica -, care ar face imposibila depistarea unor civilizatii similare sau, cu atit mai putin, a unora superioare sau inferioare. Dar tinind cont de vastitatea entitatilor inscriptibile sub termenul “viata” (el insusi nedefinit complet), nici macar nu prea stim ce sa cautam pentru a gasi mai repede. Asta, in caz ca vrem cu adevarat sa gasim ceva “dincolo de noi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu