Procesul partizanilor anticomunişti din Banat (1949) (1)
Problematica proceselor staliniste este de o complexitate deosebită în istoria noastră contemporană. Este vorba despre un fenomen specific secolului al XX-lea şi acelui tip de regim politic care îşi trage esenţa din concepţia lui Stalin.
În perioada interbelică, în special în anii '30, Uniunea Sovietică a fost zguduită de mii de asemenea procese, montate de N.K.V.D.-ul stalinist. După încheierea celui de-al doilea război mondial şi ocuparea ţărilor est-europene de către Armata Roşie, acestea au cunoscut, la rândul lor, fenomenul respectiv. Între ele s-a aflat, bineînţeles, şi România.
Primele procese staliniste au fost intentate unor adversari politici ai Partidului Comunist (Bolşevic). Este vorba despre procesele intitulate Afacerea din Şahtî (1928), Uniunea pentru eliberarea Ucrainei – S.V.U. (1930), Partidul muncitoresc-ţărănesc (1930), Prompartia – Partidul industrial (1930), Biroul unional al C.C. al P.M.S.D. (al menşevicilor) din Rusia (1931) etc. După invadarea celorlalte ţări de către armatele sovietice, asemenea procese au avut loc şi acolo. Au fost judecaţi şi condamnaţi astfel cardinalii unor biserici catolice, precum Štepinac în Croaţia (1946), Tiso în Slovacia (1947), Mindszenty (1949) şi Groesz (1951) în Ungaria etc., unii lideri politici necomunişti, precum Mihajlović în Iugoslavia (1946), Petkov în Bulgaria (1947), Maniu în România (1947) etc. Al doilea tip de procese staliniste era constituit din procesele intentate unor foşti lideri importanţi ai partidului comunist însuşi, răsturnaţi de la putere de adversarii lor. Au produs de exemplu multă oroare în lumea civilizată cele trei mari procese de la Moscova: Zinoviev-Kamenev (1936), Piatakov-Radek (1937) şi Buharin-Râkov (1938), în care foştii colegi ai lui Lenin mărturiseau cu propria gură că nu fuseseră toată viaţa decât nişte abjecţi „spioni imperialişti”. În ţările de democraţie populară asemenea procese abundau de asemenea în primii ani postbelici: Koçi Xoxe în Albania (1949), László Rajk în Ungaria (1949), Traicio Kostov în Bulgaria (1949), Rudolf Slańsky în Cehoslovacia (1952), Lucreţiu Pătrăşcanu în România (1954).
Multă vreme s-au purtat discuţii asupra unei întrebări obsedante: ce metode erau utilizate în pregătirea acestor procese mistificate şi cum se reuşea să se obţină de la inculpaţi exact „depoziţiile” care le erau cerute? S-a emis iniţial ipoteza că în locul acuzaţilor reali ar fi compărut în faţa tribunalului agenţi ai Securităţii, bine machiaţi şi special pregătiţi. Totuşi, această ipoteză a fost respinsă de toţi cei care au asistat la asemenea procese şi îi cunoşteau bine pe acuzaţi. Scriitorul sovietic Ilya Ehrenburg presupunea că acuzaţii vorbeau astfel sub influenţa unor preparate medicale, precum şi prin utilizarea împotriva lor a hipnozei şi a sugestiei. Unii autori occidentali credeau că se acţiona prin metode ideologice şi psihologice. „Dar principalul instrument de influenţare a majorităţii celor implicaţi în proces îl constituiau tortura şi maltratarea”, considera istoricul rus Roy Medvedev. În plus, continua el, „unora li se promitea nu doar că vor rămâne în viaţă, ci chiar că vor fi parţial liberi, că vor fi trimişi într-o muncă de partid, de stat sau economică în zone din Siberia şi Extremul Orient.” (1) Istoricul francez André Fontaine scria la rândul lui: „După asasinarea la Leningrad, la 1 decembrie 1934 - după toate aparenţele la ordinul lui Stalin însuşi –, a unuia dintre principalii colaboratori ai dictatorului, Serghei Kirov, epurarea (Cistka) se va transforma în teroare. Vor fi montate imense procese, în cursul cărora acuzaţii - pregătiţi prin metode psihologice deosebit de eficace – mărturiseau, rostogolindu-se în mocirlă, asemenea personajelor lui Dostoievski, crime de necrezut. Unul după altul, părinţii comunismului rus vor fi trimişi la moarte.” (2)
Note:
1 Roy Medvedev, Despre Stalin şi stalinism. Consemnări istorice, Bucureşti, 1991, p. 165-166.
2 André Fontaine, Istoria războiului rece, vol. I, Bucureşti, 1992, p. 102.
foto: Iuliu Maniu, unul dintre cei care au fost condamnaţi de către regimul comunist; sursa foto: www.wikipedia.org
Marele militant roman unionist Iuliu Maniu,deputat in Parlamentul de la Pesta,reprezentand romanii din Ardeal.Prima infrangere a omului politic salajan in fata "tarii mama" o constituie manevra lui Bratianu prin desfintarea Consiliului Dirigent al Transilvaniei,desfintarea autonomiei,formei tranzitorii de guvernare a spatilor alipite,o forma mai tarziu dovedindu-se ca necesara dar ignorata de noii stapani de la Bucuresti,fanariotii bucuresteni impun centralismul iar acesta dainuie si azi.
RăspundețiȘtergereManiu Iuliu nu moare de mana ungurilor ci in tara mama de mana romaneasca intr-o tara stapanita de fiara bolsevico-jidoveasca.Pacat.