Invierea lui Lazar in texte stravechi

O sarbatorim sambata, 27 martie, si este relatata numai in Evanghelia dupa Ioan. La inceputul lunii martie anul 33, Iisus si ucenicii erau pe malul estic al raului Iordan in jurul orasului Betabara la 4 km nord de Marea Moarta, în tinutul Paraeea al carui tetrarh era Irod Antipa (4 i.H.-39), unul din fiii lui Irod cel Mare (37-4 i.H.). Acolo, in jurul datei de 9 martie Iisus a aflat ca prietenul sau Lazar este bolnav. Lazar, impreuna cu surorile lui care se numeau Maria si Marta, locuiau în satul Betania din Iudeea, al carui prefect era Pilat Pontiu (26-36). In jurul zilei de sambata 14 martie anul 33 Iisus ajunge in Betania si-l invie pe Lazar, care era in mormant de patru zile.

Toata scena învierii este redata în cap. 11. „Si zicand acestea, a strigat cu glas mare: Lazare, vino afara! Si a iesit mortul, fiind legat la picioare si la maini cu fasii de panza si fata lui era înfasurata cu mahrama. Iisus le-a zis: Dezlegati-l si lasati-l sa mearga.” (11, 43-44). Dar oare Lazar era mort în mormant?

Citind tot capitolul 11, ne dam seama ca învierea lui Lazar a fost un act premeditat al lui Iisus. Maria si Marta s-au dus la Iisus si i-au spus ca prietenul lui, este bolnav. La care Iisus a raspuns: „Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca. ” (11, 4). Unii savanti sustin ca Maria Magdalena este aceasta Maria, sora lui Lazar. Apoi, în aceeasi zi de luni 9 martie anul 33, Maria si Marta se întorc în satul Betania, unde locuiesc cu Lazar. În ziua de miercuri 11 martie Iisus le spune ucenicilor ca „Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc.” (11, 11). Apoi „Lazar a murit. Si ma bucur pentru voi, ca sa credeti ca n-am fost acolo. Dar sa mergem la el.” (11, 14-15).

Iisus si ucenicii pleaca din jurul orasului Betabara, unde erau, traverseaza Iordanul catre vest si în ziua de sambata 14 martie anul 33 sunt la intrarea în satul Betania. Marta îi întampina si Iisus îi zice „Fratele tau va învia.” (11, 23). Dupa aceea Iisus a suspinat, s-a tulburat si a lacrimat ca un om obisnuit stapanit de emotiile de dinaintea reprezentatiei „învierii”, spectatori fiind iudeii care au venit cu Marta si Maria, plus ucenicii, iar scena a fost mormantul lui Lazar. Imediat dupa acest spectacol, Caiafa si Sinedriul au hotarat sa-l ucida pe Iisus.

Cea mai veche Evanghelie canonica este aceea a lui Marcu, scrisa în anul 75, fiind a doua Evanghelie din Noul Testament. În anul 1958 la biblioteca de la Mar Saba a Bisericii Ortodoxe, aflata la 20 km de Ierusalim, s-a gasit copia scrisorii lui Clement din Alexandria (150-215), unul dintre Parintii Bisericii crestine. Catre anul 200 erau în circulatie circa 30 de evanghelii si Parintii Bisericii crestine au început sa selecteze scrierile care vor forma canonul. Noul Testament în forma pe care-l citim noi astazi, a fost definitivat în jurul anului 380.

În acea scrisoare Clement recunoaste existenta Evangheliei dupa Marcu în original din care au fost scoase mai multe versete, iar în urma cenzurarii si adaptarii ei de catre Parintii Bisericii a rezultat actuala Evanghelie dupa Marcu. Adica ceea ce citim noi astazi nu este originalul Evangheliei scris de Marcu în anul 75, ci cea cenzurata în secolul al II-lea. Clement relateaza în scrisoarea sa ca din Evanghelia dupa Marcu în original, a fost scoasa învierea unui „tanar” din Betania. Cu acest episod începea capitolul 10 din Evanghelia dupa Marcu în original scrisa în anul 75, iar dupa anul 100 el a fost scos (expurgat) de un Parinte al Bisericii.

Astazi citim ca, in capitolul 10 se începe cu plecarea lui Iisus din Betabara în Iudeea, dar în original, Marcu a scris între versetul 1 si 3 învierea tanarului din Betania. Relatarea învierii tanarului din Evanghelia dupa Marcu în original este aproape identica învierii lui Lazar din Evanghelia dupa Ioan, ambele petrecandu-se în Betania, dar în Evanghelia dupa Marcu în original numele tanarului nu este mentionat si exista cateva versete în care ni se spune ce a urmat dupa înviere: dupa sase zile tanarul înviat a venit la Iisus „purtand o panza de in pe trupul gol” si a ramas împreuna cu el o noapte, timp în care a fost „învatat... misterul împaratiei lui Dumnezeu”.

În consecinta, învierea lui Lazar este o etapa a unui rit initiatic în care novicele sufera o moarte si o renastere simbolice, înainte de a-i fi încredintate învataturile secrete. Un asemenea rit era prezent în multe dintre religiile practicate în lumea antica egipteana, greaca si romana. Deci Lazar era viu în mormant si astfel se explica de ce el a auzit strigatul lui Iisus, înviind.

Ec. Turcu Vasile
Membru al Academiei de Stiinte New York