vineri, 26 martie 2010

Poligamia

PRIMII MEMBRI AI BISERICII sosesc la Sala de Adunare Leroy S. Johnson, din Colorado City, Arizona, in jurul orei 18. In jumatate de ora, coada se intinde in fata usii de la intrare, pe langa cladire si pana in parcare.



 La sapte, deja se intinde pe 700 m si cuprinde cateva mii de oameni – barbatii si baietii imbracati la costum, femeile si fetele in rochii de culoarea oualor de Pasti, in stilul preriei americane de la inceputurile mormonismului, in sec. XIX. Oamenii au venit la priveghiul Fonetei Jessop, in varsta de 68 de ani, care murise in urma unui atac de cord cu cateva zile inainte. In sala imensa, fiii Fonetei stau aliniati la capatul sicriului deschis, pentru a da mana cu toata lumea, in timp ce sotul ei, Merril, sta chiar alaturi.
In celalalt capat stau celelalte sotii ale lui Merril, numeroase, toate imbracate in rochii albe asortate. Foneta a fost prima sotie. Colorado City este un oras cu o insemnatate deosebita pentru cei de aceeasi credinta cu Foneta. Alaturi de comunitatea similara din Hildale, Utah, acesta este locul de nastere al Bisericii Fundamentaliste a lui Isus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urma (FSZU), o secta poligama a Bisericii Mormone, sau SZU. Aici, in anii ’20 si ’30, mai multe familii poligame s-au stabilit de o parte si de alta a granitei dintre Utah si Arizona, dupa ce conducerea Bisericii Mormone a devenit tot mai hotarata sa se lepede de trecutul sau poligam si sa fie acceptata de societatea americana.
In 1935, biserica a dat un ultimatum locuitorilor coloniei: daca nu renunta la casatoria multipla, vor fi excomunicati. Aproape toti au refuzat si au fost izgoniti din SZU. La slujba funerara pentru Foneta, sotul si cei trei fii ai ei vorbesc despre ea, laudandu-I devotamentul fata de legamantul casatoriei multiple, desi in subtext ceva sugereaza o lipsa de armonie in familie, Merril Jessop facand vagi referiri la relatia sa agitata cu Foneta. Nu e nevoie sa se mentioneze ca una dintre sotiile lui Merril lipseste. Carolyn Jessop, a patra lui sotie, a plecat de acasa in 2003, impreuna cu cei opt copii ai ei, iar dupa aceea a scris un best-seller despre viata ei ca membra a Bisericii FSZU. Ea descrie un mediu izolat si povesteste despre o Foneta profund nefericita, o singuratica supraponderala care nu mai era in gratiile sotului ei si isi petrecea zilele dormind, iesind din camera ei numai noaptea ca sa manance, sa spele rufe si sa urmareasca la TV filme vechi cu Shirley Temple. La incheierea slujbei, majoritatea membrilor congregatiei merg la Cimitirul Isaac Carling pentru ceremonia de inhumare. Presupun ca numarul enorm de participanti – au venit oameni indoliati din comunitatile FSZU din Texas, Colorado si Columbia Britanica – se datoreaza pozitiei importante pe care o detine sotul Fonetei: Merril Jessop este un lider al Bisericii FSZU si episcopul marii fi liale din Vestul Texasului. Dar Sam Steed, un contabil linistit in varsta de 37 de ani, care imi este ghid, ma lamureste ca inmormantarile extravagante sunt un fenomen obisnuit. „Sunt probabil 15-20 intr-un an – spune el. Aceasta e poate putin mai mare decat majoritatea, dar chiar si cand moare un copil te poti astepta sa participe trei sau patru mii de oameni. E o parte din ceea ce ne tine uniti. Ne aduce aminte ca suntem membrii acestei comunitati mai mari. Prindem puteri unii de la altii.“
PUTINI AMERICANI AUZISERA de FSZU inainte de aprilie 2008, cand autoritatile au efectuat o razie intr-un complex izolat din Vestul Texasului, cunoscut sub numele de Ranch-ul Yearning for Zion (Tanjind dupa Zion). Zile intregi dupa aceea, telespectatorii au fost martorii spectacolului bizar in care sute de copii si femei – toate imbracate in rochii de moda veche, cu coafuri complicate – erau urcati in autobuze de catre asistenti sociali si politisti. Razia fusese initiata ca urmare a unor apeluri primite de un refugiu pentru victimele violentei domestice, chipurile de la o fata de 16 ani care sustinea ca este abuzata sexual si fi zic la ranch de catre sotul ei de varsta mijlocie. Ceea ce a dat credibilitate apelurilor a fost faptul ca locuitorii Ranch-ului YFZ erau discipoli ai Bisericii FSZU si ai „profetului“ acesteia, Warren Jeffs, care fusese condamnat in 2007 de un tribunal al statului Utah pentru ofi cierea casatoriei unei fete de 14 ani cu un membru al bisericii. Razia a dus la emisiuni TV captivante, dar curand a devenit clar ca telefoanele au fost o farsa.
O curte de apel din Texas a constatat ulterior ca autoritatile nu indeplinisera obligatia de a aduce dovezi pentru evacuarea celor peste 400 de copii si majoritatea au fost inapoiati familiilor lor in decurs de doua luni. Si totusi, dupa intervievarea adolescentelor care erau insarcinate sau aveau copii, autoritatile texane au inceput sa investigheze cate fete minore e posibil sa fi fost „cununate religios  FSZU“ cu barbati mai in varsta. (Casatoriile multiple sunt oficiate in cadrul bisericii si nu sunt legale.) 12 membri ai bisericii, printre care Warren Jeffs, au fost inculpati sub acuzatii ce variau de la bigamie la relatii sexuale cu o minora. Raymond Jessop a fost gasit vinovat de una dintre acuzatii in noiembrie anul trecut. Procesele celorlalti acuzati sunt programate sa aiba loc in cursul anului viitor.
DE PE FALEZA DIN SPATELE CASEI lui din Hildale, Joe Jessop are o panorama completa a Nord- Vestului Arizonei, o intindere deluroasa de pelinnord- american-de-munte si paduri de pin-pitic si ienupar la sud de granita cu Utah, pana la buza nordica a Marelui Canion, la departare de vreo 80 km. Dedesubt se afla campurile fermei si complexele inconjurate de ziduri din Hildale si Colorado City, la care Joe se refera cu numele lor vechi, Short Creek. „Cand am venit prima oara la Short Creek, copil fi ind, erau numai sapte case acolo jos“ – spune Joe, 88 de ani. Astazi, numarul celor care locuiesc la Short Creek este estimat la 6.000 – cea mai mare comunitate a FSZU. Joe Jessop, un frate al lui Merril, a contribuit la acea crestere exploziva in doua moduri foarte diferite. Cu trasaturile arse de soare si mersul greoi al unui om care si-a petrecut toata viata in aer liber si a muncit din greu, este incontestabil „omul cu apa“ al comunitatii, un inginer autodidact care a ajutat la captarea apei din Canionul Maxwell in anii 1940. A participat la construirea complexei retele de conducte, canale si acumulari care au irigat platoul arid in deceniile care au urmat. Membru foarte respectat al Bisericii FSZU, Joe este in acelasi timp patriarhul unei familii cu 46 de copii si – la ultima numaratoare – 239 de nepoti. „Familia mea a venit la Short Creek din acelasi motiv ca toti ceilalti – spune el –, pentru a se supune legii casatoriei multiple, pentru a cladi Regatul lui Dumnezeu.“
Membrii religiei descriu viata pe care au construit-o Jessop si alte familii fondatoare ca fiind una idilica, in care se pune accentul pe devotamentul de moda veche si cooperarea intre vecini, iar copiii sunt crescuti intr-un mediu sanatos, fara televizor, mancare nesanatoasa si presiuni sociale. Criticii, pe de alta parte, considera FSZU un cult izolat, ai carui membri, intimidati printr-un control social rigid, manifesta o loialitate ingrijoratoare fata de un singur om, profetul Warren Jeffs – despre care s-a sustinut ca prin gura lui vorbeste Dumnezeu pe pamant. Daca petreci timp in Hildale si Colorado City, pleci cu o viziune mai nuantata. Acea viziune se dezvaluie treptat insa, din cauza naturii isolate a comunitatii.

Multe dintre casele uriase sunt ascunse dupa ziduri inalte, atat pentru a le oferi copiilor un loc de joaca sigur, cat si pentru a feri familiile de gentilii (cum li se spune celor care nu sunt mormoni) care casca gura. National Geographic a primit permisiunea de a intra in comunitate numai cu aprobarea conducerii bisericii, in consultatie cu Warren Jeffs, aflat la inchisoare. Supunandu-se invataturilor mormone initiale, o mare parte dintre proprietatile din Hildale si Colorado City sunt administrate pentru biserica. Straduindu-se sa fi e cat mai autonoma, comunitatea cultiva o mare varietate de fructe si legume si toata lumea, inclusiv copiii, trebuie sa ajute la strangerea recoltei. De asemenea, membrii bisericii detin si deruleaza cateva afaceri mari, de la hoteluri la fabrici de unelte si masini. In fiecare sambata, barbatii se strang la sala de adunare ca sa treaca in revista lista cu proiecte de constructii si intretinere din oras care au nevoie de voluntari. Intr-o astfel de manifestare de solidaritate, barbatii au construit o casa cu patru dormitoare, de la temelie pana la tiglele acoperisului, intr-o singura zi. Acest spirit al comunitatii continua in interiorul caminului poligam.

                                                         http://www.natgeo.ro/locuri-si-oameni/comunitati/poligamia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu