Comunismul de astazi !

«Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre»

Apostolul Pavel

 Comunismul poate fi comparat cu o boală letală care afectează un copac uriaş, frumos şi cu foarte multe fructe. Aceasta boală face ca arborele să-şi piardă frunzele, rămânând uscat. Fiecare frunză este o moarte comprimată a unei istorii milenare a acestui neam atât de falnic. Toată intelectualitatea, tot tineretul ţării ucis în închisori, mutilat sufleteşte în numele acestui Popor.Ce este România de azi? Nu are cum să fie tot acel copac verde şi falnic, după ce i-au căzut cele mai verzi frunze. Este uscat, dar e viu. Se reabilitează, îşi curăţă toate cămăruţele celulotice astfel încât o nouă sevă, curată şi dătătoare de viaţă să ţâşnească prin rădăcinile acestuia. Aceste frunze în căderea lor la pământ au şoptit în taină sau au strigat neauzite sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse. Această cruzime a omului asupra omului în România şi în tot ghetoul estic (recenta durere de pes Prut) se ascunde şi scapă mereu, făcând răni cât mai adânci Neamului.

De douăzeci de ani, suntem supuşi zilnic unui asalt informaţional. Începând cu decembrie 1989, televiziunea - apoi televiziunile, - au trecut de la cele două ore de emisie zilnică la program non-stop. Apar zeci de ziare. În acelaşi timp, preţurile au ţâşnit spre ceruri. Şi, lucru şi mai greu de înţeles, acelaşi produs costă diferit, în funcţie de magazinul din care îl cumperi. Am aşteptat economia de piaţă şi democraţia, precum un "Sesam, deschide-te" şi constatăm, după 10 ani, că multe uşi - în primul rând, cea a prosperităţii - nu s-au deschis.

Nu am ştiut şi nici astăzi încă nu ştim exact ce să facem cu această libertate care vine dupa atât de mulţi ani de dictatură, de sclavie, de sclavagism. Libertatea este un lucru foarte responsabil, responsabilitatea individuală creşte şi oamenii au fost contaminaţi de acest spirit de turmă în care toţi aşteaptă ca cineva să le spună ce să facă şi foarte puţini dintre ei îşi asumă responsabilităţi proprii, sau au iniţiative proprii, sau risca. Asta e valabil şi pe plan politic, şi pe plan individual.

Dacă Iisus Hristos a alungat idolii păgâni, tehnologia i-a adus înapoi. Noi temple s-au ridicat, mai pompoase şi dormice de jertfă ca niciodată, pentru Confort, Tehnica, Economii, Statul Supranaţional, Divertismentului. În aceste uriaşe temple se aduc jertfe pentru zeii stadionului, ai vitezei, ai consumismului, utilităţii, banilor, cunoaşterii, iraţionalului, sexului, nebuniei, revoluţiei, agnosticismului, ideologiilor. În nicio epocă anterioară conformismul, banalitatea, şi sterilitatea intelectuală nu au fost transformate în norme de gândire şi conduită morală. Doar în prezent, acestea au ajuns repede la maturitate maximă, drept catalizator servind o libertate fără modele morale.

Într-o ţară răvăşită de industrializarea comunistă şi subjugată miturilor societăţii de consum, să critici tehnologia sau să exprimi un punct de vedere sceptic faţă de majoritate este încă „politic incorect”. Ai paşaport cu cip, eşti liber să vizitezi Disneyland-ul, Las Vegas, să munceşti în UE. Te opui? Eşti un nimeni fără identitate. Întreaga ţară este alcătuite din milioane de nimeni, posesori de două mâini – forţă de muncă ieftină. Orice considerente etice sau religioase, care s-ar opune satisfacerii necesităţilor tehnologiei, plăcerii, sau ar interfera în mod „parazitar” cu logica ei, trebuie extirpat din Sistem.

În România, statul, mass media, intelectualii stângişti şi neoconservatorii se regăsesc de aceeaşi parte a baricadei în eforturile lor de legitimare a Sistemului. Fiecare, cu mijloacele lui, pune umărul la cristalizarea şi propagarea noii ideologii legată de tehnologie şi mondializarea capitalismului financiar. Noua ideologie are menirea să înlocuiască vechiul marxism, aruncat în derizoriu de „socialismul economist”, dar care îl continuă neschimbat în spirit. Regăsim aceleaşi mituri universaliste: Progresul, Munca, Siguranţa, Creşterea economică, la care s-a adăugat, Mediul înconjurător. Aceaşi insistenţă obsesivă asupra discursului abstract în detrimentul realului concret. Aceeaşi ideologie a nimicului, acelaşi mecanism de justificare a distrugerii omului în numele Omului. Miturile universaliste nu mai convieţuiesc sub aripa protectoare a Istoriei ca în vechiul marxism. S-au regăsit sub umbrela Democraţiei, Tehnologiei şi a Societăţii globale, treimea ce alimentează fantasmele sociale ale „omului foarte nou” . Difuzată prin mass media, impusă prin sistemul universitar şi workshopurile sponsorizate de stat, marile corporaţii şi ONG-urile mondialiste, noua ideologie dictează adevărul în câmpul social, decide ce este bine şi ce este rău în sfera morală, redefineşte sau înlătură tradiţiile şi vechile identităţi (religioase, naţionale, individuale).

Dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor industriale a dus la apariţia producţiei de masă care, la rândul ei, a favorizat consumismul şi dezvoltarea pieţei mondiale. Astăzi sclavul are obligaţia nu numai să producă eficient, dar să şi consume – de aici nevoia de a înlocui teroarea cu gratificarea instantanee, mentalul parcimoniei cu o religie a confortului. Economismul, tehnicismul, scientismul şi anticreştinismul sunt cele patru direcţii de forţă ale noii ideologii globaliste promovată de nomenclatura comunistă convertită în oligarhie. Globalismul a înlocuit o ideologie universalistă expirată (comunismul) cu un produs mai funcţional. Noua ideologie legitimează superstatul continental (EU) şi aspiraţiile spre o organizare statală mondială. Nu contează caracteristicile de moment ale noului stat – logica sa funcţionalistă nu-l împiedică să se „umanizeze”, să ofere drepturi democratice atâta timp cât „umanizarea” este de natură tehnic-normativă şi favorizează instrumentalizarea tuturor aspectelor vieţii sociale. Diferenţele de suprafaţă, nicidecum esenţa, sunt cele care separă comunismul de capitalism. Paşapoartele biometrice nu sunt decât vârful icebergului. Urmându-şi propria lui logică, Sistemul urmăreşte să elimine nu numai formele de organizare tradiţionale, ci chiar omul în calitatea sa de persoană.

În momentul în care România a intrat în Uniunea Europeeană, ea a devenit parte din această societate complexă, cu avantajele ei imediate şi consecinţele nefaste pe termen lung. Avantajele imediate ale integrării îi orbesc însă pe intelectualii noştri care nu mai văd partea goală a paharului. În mod paradoxal, “standardele occidentale” nu au dus la o creştere substanţială a calităţii vietii. În marile oraşe, globalizarea înseamnă mall-uri anonime, trafic infernal, poluare, birocraţie şi corupţie endemică, ritm de muncă alienant impus de neosclavagismul voluntar din marile corporaţii şi goana permanentă după valori materiale. La sate, globalizarea n-a făcut decât să desăvârşească procesul început sub comunişti: distrugerea sistematică a vieţii ţăranului romăn. Postmodernitatea instituţionalizată, prin maşinăria propagandistică a tehnoglobalismului, inventează probleme false sau le pune pe cele reale în termenii care-i convin. Fie că suntem de acord cu “încălzirea globală”, fie că o negăm, avem obligaţia s-o formulăm în termenii lui Al Gore. În România, dezbaterea iscată de prezenţa icoanelor din şcoli a pornit de la o situaţie inventată de filiala românească a unei organizaţii mondialiste. Problema “drepturilor omului” în România este adusă pe tapet în mod artificial de un cerc restrâns de românofobi atei, şi ei în solda mondialiştilor sângişti. Aşa numita “societate civică” dă lecţii de democraţie şi occidentalism de pe poziţiile ong-urilor finanţate de un George Soros . Inventează noi şi noi drepturi pentru “minorităţi” pentru a slăbi statul naţional şi unitatea organică a neamului Cine n-ar uita şi de casă şi de masă dacă ar fi să lucreze pentru Microsoft-ul lui Bill Gates? Când la Bucureşti, când la Londra sau Seattle...Să-ţi bei cafeaua “Starbucks” în timp ce conduci maşina pe autostrada transcontinentală... Să te închipui dimineaţa femeie, la prânz bărbat, şi seara, să te culci încyberspace cu amante de sex incert. Să dormi visându-te hibrid, un post-om... Dimineaţa, să te întrebi cum vei reacţiona când, peste câţiva ani, fiul tău te va anunţa: “Tată, eu n-am timp dar te poţi adresa inteligenţei artificiale din mine”

Grupurile organice au tradiţii, o viaţă emoţională şi spirituală puternică şi bine structurată. Greu să le pătrunzi. Odată ce grupul organic este dezmembrat – tata pleacă la cules de căpşuni în Spania, mama cântă într-un bar din Italia, copilul rămâne cu rudele din satul vecin - individul devine un dezrădăcinat, un izolat în mijlocul masei. În acest moment intervine propaganda “umanistă”. Începe să-l proslăvească: tu eşti măsura tuturor lucrurilor, Dumnezeul Dumnezeilor! Individul nu are nici o protecţie. Unele voci îi soptesc: Eşti cel mai frumos! Altele: Eşti cel mai bun! Oscilează mereu. Propaganda “umanistă” îi arată însă drumul integrării. Poate deveni cetăţean al lumii dacă se reintegrează într-un nou grup. Un grup constituit artificial: o echipă de muncă, un grup de interese, un partid, o comunitate de homosexuali. În noul grup, individul este în acelaşi timp un “individualist” absolut, o monadă perfectă şi o fiinţă complet masificată. Odată integrată în UE, România trebuie să furnizeze “cetăţeni ai lumii”. Iată de ce, prin diverse mijloace, economice şi legislative, statul şi unele ONG-uri “iluminate” trebuie să “spargă” grupurile organice legate prin “loialităţi înguste”. Acelaşi lucru l-a încercat şi Ceauşescu dar cu succes limitat.

Menirea educaţiei actuale nu este să producă scriitori şi filozofi sau oameni de caracter, ci armate de „cadre competente”, analfabeţii culturali care servesc tehnologia şi instituţiile statului supranaţional. “Celula de rezistenţă” împotriva status-quo-ului se află acum la nivelul persoanei concrete. Doar un comportament individual exemplar, o angajare personală eroică, relaţii interumane autentice, faţă către faţă şi “personalizarea” fiecărei situaţii - ar oferi fiinţei umane din spaţiul românesc şansa unei vieţi demne şi libere.

Cultura, această mamă iubitoare, care ne mângâia pe ascuns în timpul comunismului, unde este acum ? Înainte de ’89 aceste valori puteau fi păstrate printr-o cultură a dar acum pericolul care le ameninţă este acela al barbariei şi imoralităţii, şi mai ales al nepăsării, al indiferenţei faţă de culturaunei populaţii dezamăgite, dezorientate, obosite, decepţionate. Revistele străine şi cărţile interzise erau citite cu sfinţenie, Soljeniţin, Orwell sau Pasternak circulau din mână în mână şi erau devorate până la ultimul punct.Arta, cultura deveniseră ultima fortareaţă a rezistenţei. Acum, pieţele sunt inundate de valori şi non-valori. Reviste cu busturi şi posterioruri feminine sunt expuse la fiecare o sută de metri, iar înjurăturile sunt ceva la ordinea zilei. Cerşetorii falşi încearcă să trezească sentimente născute din obligaţia unei educaţii icnite. Tinerii petrec mai mult timp socializând în reţele virtuale şi visând la fete ireale, ascunse după poze editate şi doar aspect fizic. Arta nu mai este « mişto », iar cei care învaţă sunt priviţi ca inadaptaţi sau ca nişte inşi care nu se vor bucura niciodată de ceea ce le oferă viaţa…

Cine sunt formatorii de opinie de astăzi ? Care este libertate pe care am dobândit-o din punct de vedere informaţional ? Avem o presă liberă să scrie tot ce vrea şi mai ales liberă să nu scrie nimic despre ce nu vrea patronul să se scrie ! Patronul sau patronii patronului. În ce fel de democraţie am ajuns dacă cele mai importante decizii se iau cu acordul a 10% din populaţia Ţării ?!

Câţi dintre cetăţenii României sunt informaţi aşa cum ar trebui în privinţa problemelor sau hotărârilor referitor la soarta întregii ţări? Le dăm investitorilor străini dreptul să cumpere cât vor din pământul Ţării ? Le dăm voie să facă ce vor cu proprietăţile funciare ? Le dăm voie străinilor sau privatizaţilor autohtoni să se facă proprietari pe bogăţiile subsolului românesc? Le dăm voie să taie pădurile şi să exporte lemn brut, aşa cum odiosul regim ceauşist nu permitea? Desfiinţăm irigaţiile şi-i lăsăm pe rromi să fure şi să topească ţevile de aluminiu ca să aibă ce exporta în Turcia? Cedăm străinilor sistemul bancar, sistemul energetic? Le vindem străinilor fabricile noastre, pe care ei să le demonteze, să le vândă la fier vechi şi să trimită în şomaj eroica noastră clasă muncitoare, obligând astfel milioane de români să plece în bejenie prin alte ţări străine?! După 22 decembrie 1989 societatea românească s-a confruntat cu zeci de probleme la a căror rezolvare nu a fost nimeni dintre noi întrebat, soluţia venind în plic, de la FMI, de la UE şi de la alte organisme internaţionale dătătoare de credit şi subjugatoare pentru o perioadă nelimitată.

De ce în România nu s-a ţinut un referendum pe tema intrării noastre în Uniunea Europeană ? Un subiect atât de important nu a fost pus niciodată în dezbatere publică! S-a organizat în 2003 un referendum la care s-a furat pe faţă, cu neruşinare şi cu acceptul întregii noastre mass media, liberă prin Constituţie să nu ştie de nici o obligaţie faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr, faţă de cititori ! Asta înseamnă libertatea cu care ne-am pricopsit după 1989! Libertatea de a deveni slugile Europei, de a pleca peste mări şi ţări, unde să ne umilim cerşind un loc de muncă, de cele mai multe ori mizer şi prost plătit. Dar decât sărăcia de acasă, sărăcia de după 1990, sărăcia provocată cu multă metodă de emanaţii revoluţiei, e bună orice slujbă în Occident, căci înseamnă supravieţuirea ta ca persoană…. Dar nu şi supravieţuirea noastră ca neam, ca naţiune, ca stat, ca ţară !

Până şi numele de român ni l-am pierdut, iar asta cu concursul asumat pe faţă al presei noastre, al întregii mass media. După 1990 am căpătat mai multă demnitate şi mai ales am căpătat libertatea de a nu mai ţine la propria demnitate ! Nici ca persoană, nici ca popor ! Devii suspect şi anacronic dacă mai nutreşti asemenea sentimente ! Presa şi toţi oamenii implicaţi în ea au „libertatea” să facă din ţânţar armăsar şi să-şi năucească cititorii ori telespectatorii cu toate prostiile şi mizeriile, cu toate fleacurile şi cancanurile, cu scandalurile cele mai penibile, împiedicându-i pe bieţii oameni să vadă şi mai ales să înţeleagă nenorocirile, la scara istoriei mari, care se petrec ori ni se pregătesc, atât fiecărui individ în parte, cât mai ales la nivel comunitar, naţional ori planetar !

Poarta către libertate care s-a deschis după 1989 este cu resort elastic şi s-ar putea închide oricând vor cei care o ţin deschisă. De fapt, câţi dintre noi au gustat libertatea? Să o guste atât de dornic încăt să o redea şi fraţilor noştri de peste Prut ? Ce împiedică România să ia o atitudine fermă pe arena internaţională ? Frica de Stăpâni, bineînţeles. Nicolae Titulescu spunea « Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor ». Ce sentiment naţional avem noi ? Tinerii de astăzi preferă aderarea la anumite curente globaliste astfel încât să nu mai fie nevoie să răspundă de neam, de valorile care le-au dat lor naştere. Cine mai realizează ce pentru acest pământ pe care ei scuipă au murit oameni şi destine au fost distruse ? Ce se întâmplă cu limba noastră ? Nu există discuţie normală fără pomenirea câtorva draci. Comunismul ne-a pus copii în braţele partidului, iar PseudoDemocraţia a luat la convertire o societate deja demonizată şi unde Dumnezeu se mai ascunde în mintea celor neînfricaţi.

Populaţia de astăzi nu este poporul. Sunt doar nişte nume şi cifre, nişte piloni organici de susţinere a unei pieţe generatoare de bani şi oportunităţi pentru nişte patroni internaţionali. Poporul adevărat e cântecul lui Tudor Gheorghe, poporul adevărat e suspinul lui Sterian, poporul adevărat e copilul de la grădiniţă care nu are telefon mobil, deoarece părinţii lui îl lasă în grija Domnului, nu a unui aparat electric. Frica de a ieşi din turmă, frica de a rupe şablonul ne este inspirată din ce în ce mai mult. Nu mai luptăm pentru nimic, ne mulţumim cu fotoliul în care stăm şi unde ne odihnim mai mult minţile decât trupurile.

Nu trebuie să ne lăsăm supuşi influenţelor subliminatoare din societatea noastră meschină. Conformismul este marea noastră greşeală. Într-un duet destructiv cu superficialul, acesta a găurit sufletul naţional, atunci când toţi aveau impresia că nu mai trebuia să lupte pentru ei. România încă este acel copac uscat şi plin de viermi. Noi trebuie să fim cei mai iubitori şigrijulii grădinari dacă vrem ca acest copac superb să dea roade din nou....

http://top-secret.ablog.ro