In materie de finante internationale, ca si in materie de politica agricola, niciun adevar nu este etern!
In cazul economiei monetare internationale problemele sunt in fiecare zi aceleasi numai raspunsurile se schimba. In plina criza structurala majora, decidentii internationali nu dau dovada ca inteleg ce se intampla in sectorul agricol deoarece conceptele care au fost acceptate in unanimitate pana mai ieri, astazi sunt depasite.
Traiasca liberalizarea pietelor!
La sfarsitul anilor ’70 a fost adoptat, de catre institutiile internationale, la Washington, conceptul referitor la liberalizarea pietelor care a fost considerat o prioritate pentru a creste eficacitatea pietelor in tarile dezvoltate, precum si in cele in curs de dezvoltare.
Dupa crearea Organizatiei Mondiale a Comertului, incepand cu anul 1995 s-a hotarat introducerea dosarului agricol, in negocierile aflate in curs, liberalizarea schimburilor agricole nu a reprezentat o prioritate, tinand cont de faptul ca, beneficiile “trase” de colectivitatea internationala au fost consistente. Spre exemplu, comertul cu cereale in anul 2005, s-a cifrat la 850 miliarde de dolari americani.
Criza financiara si cea alimentara isi produc in continuare efectele, demonstrand destul de clar ca pietele produselor agricole nu se autoregleaza iar conceptul ca “totul trebuie lasat la indemana pietei” nu reprezinta o solutie nici la nivel economic, dar nici la nivel strategic.
Din punct de vedere economic, principalele structuri particulare ale pietei au fost expuse riscurilor in crestere de pe pietele specifice, liberalizarea comertului reprezentand catalizatorul volatilitatii preturilor produselor agricole. Liberalizarea comertului a dus la cresterea volatilitatii pretului produselor agricole.
Strategic, pentru ca liberalizarea fara regului, cu privire la comertul cu bunuri agricole nu poate garanta securitatea alimentara a populatiei la nivel global si in mod special a populatiei din tarile emergente, net importatoare de alimente.
Traiasca regularizarea pietelor!
Mult timp considerata incompatibila cu principiile “sfinte” de eficienta naturala a pietelor, punerea in practica a comertului reglementat, pe pietele produselor agricole, este astazi din ce in ce mai bine adaptat la realitatile curente. Ideea este absolut pragmatica: considera piata un mediu organizat pentru schimburi si nu un scop in sine, sustinatorii acestei teorii cauta sa imbunatateasca functionarea pietelor si sa puna in practica masuri de control care sa corecteze aspectele negative.
Este important de subliniat faptul ca regularizarea, cum este si ce avuta in vedere astazi, nu trebuie sa fie sinonima reglementarilor sau interventiei puterii publice. Masurile trebuie sa fie, in cea mai mare parte a lor, incitative sau realizate de o organizatie internationala, pentru a evita protectionismul, care este extravagant si contraproductiv.
Preturile se vor stabiliza maine, la un nivel ridicat
Foarte recent, majoritatea expertilor si decidentilor internationali, afirmau ca volatilitatea preturilor produselor agricole nu este un fenomen conjunctural si ca liberalizarea schimburilor cu produse agricole ar juca rolul de stabilizator, orientand preturile produselor pe o panta ascendenta.
Motivul avansat, era credinta in capacitatea pietelor produselor agricole de a se autoregla, precum si punerea in practica a numeroaselor legi care au drept scop combaterea riscurilor la scara mare, respectiv a celor climatice. Pe aceaste ipoteze se bazeaza inca numeroase decizii ale Organizatiei Mondiale a Comertului dar si numeroasele rapoarte care au dus la adoptarea Bilantului de Sanatate al PAC in forma sa actuala.
Analizand evolutia preturilor apare o contrazicere a acestei viziuni optimiste, hipervolatilitatea recenta a preturilor produselor agricole a demonstrat ca numai analizarea doar a fundamentelor pietelor agricole este nu numai incompleta dar si incorecta pentru a imbratisa realitatea corecta a evolutiei preturilor.
Evolutia preturilor este volatila si incerta
Cresterea demografica este un fapt de netagaduit care reprezinta un element favorabil cresterii preturilor, analiza ofertei este foarte complexa si ne arata ca producatorii agricoli isi desfasoara activitatea intr-un mediu incert. Ei sunt supusi riscurilor specifice, in sensul ca, ei nu pot aprecia cu exactitate, ce cantitate pot obtine, ce calitate va avea recolta si deasemenea daca preturile vor scadea sau nu in momentul comercializarii bunurilor produse de ei.
Acest lucru se datoreaza faptului ca agricultura are in prezent 3 dimensiuni: dimensiunea pietei produselor alimentare, dimensiunea pietei produselor nonalimentara (biocarburanti) si dimensiunea de mediu, de aceea mecanismul de formare al pretului este real si complex.
Raportul dintre cerere si oferta poate fi modificat, prin interventia investitorilor, pe pietele la termen care duce in final la modificarea pretului produselor agricole pe pietele fizice sau financiare. Pietele agricole nu sunt guvernate de o regula de aur intangibila, dupa cum stim ca functioneaza in fizica, care sa permita stabilizarea preturilor de maine, la un nivel ridicat.
Este indispensabil sa avem politici de regularizare a pietelor adaptate la realitatea recenta, decat sa facem pariuri!
Vazand contextul actual si pericolele aparute, libertatea de a juca dupa puterea pietei este ultimul antidot al crizei si volatilitatii preturilor!
Doha, panaceu universal!
Ciclul Doha reprezinta o runda de negocieri a Organizatiei Mondiale a Comertului, care a avut loc in anul 2001, in Qatar. Runda de negocieri, a avut drept scop stabilirea unui sistem de comert international, liberalizat si echitabil, in cadrul multilateral, pentru a face fata provocarilor viitoare din agricultura, pentru a reglementa serviciile, industria si drepturile de proprietate intelectuala. El a fost numit generic “Ciclul de dezvoltare” pentru a demonstra tuturor tarilor din lume ca, obiectivul avut in vedere, este cel legat de reglementarea problemelor comerciale cu care se confrunta tarile in curs de dezvoltare, care au fost scutite de la plata in cadrul negocierilor anterioare.
Agricultura, a reprezentat un dosar cheie, de aceea negocierile privind liberalizarea pietelor agricole au fost intarziate, in comparatie cu ceea ce se intampla pe pietele produselor industriale si financiare.
Negocierile sau impotmolit datorita divergentelor existente intre statele in curs de dezvoltare, dar si intre statele dezvoltate. Din ce in ce mai multe voci au ridicat problema, bine fundamentata, existenta in Ciclul Doha si anume asigurarea securitatii alimentare, in cazul statelor in curs de dezvoltare sau modul de impartire a castigurilor globale. Aceste doua exemple simptomatice demonstreza clar statelor membre, ca toate concluziile Ciclului Doha, apartin deja trecutului!
Doha, un acord periculos pentru viitorul lumii
Este adevarat ca in teorie comertul international joaca un rol central in dezvoltarea statelor si in reducerea saraciei. Dar tot atat de bine este cunoscut faptul ca, liberalizarea schimburilor nu este un panaceu universal, contrar la ceea ce sa afirmat de foarte mult timp de ”creierele economice mondiale”.
Un numar insemnat de studii empirice ne-au demonstrat ca politicile de liberalizare fortata, intreprinse intr-un numar de tari in curs de dezvoltare, in numele politicilor de ajustare structurala, nu au fost insotite de castigurile asteptate.
Liberalizarea nereglementata a schimburilor agricole se traduce printr-o crestere semnificativa a volatilitatii preturilor si printr-o scadere accentuata a veniturilor producatorilor (scaderi cuprinse intre 30 si 60%) in special, in tarile emergente si in cele mai putin avansate, din punct de vedere tehnologic.
Prin urmare, sunt departe beneficiile aduse de Ciclul Doha, pentru tarile aflate in curs de dezvoltare. Se impune asadar, o mai mare prudenta in ce priveste concluziile Ciclului Doha, deoarece recenta criza a demonstrat ca ipotezele cu caracter economic care trebuiau sa stea la baza dezvoltarii economice, din ultimii 20 de ani, sunt incerte.
Dr. Ing. Daniel BOTANOIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu