Citate de OCTAVIAN PALER

Evenimente biografice

2 iulie 1926 - s-a nascut (Lisa, judetul Fagaraş, actualmente Braşov)
1970 - s-a publicat cartea "Umbra cuvintelor" (poezii) de Octavian Paler
1972 - s-a publicat cartea "Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)" (însemnari de calatorie) de Octavian Paler
1974 - s-a publicat cartea "Drumuri prin memorie II (Italia)" (însemnari de calatorie) de Octavian Paler
1975 - s-a publicat cartea "Mitologii subiective" (eseuri) de Octavian Paler
1978 - s-a publicat cartea "Apararea lui Galilei" (eseuri) de Octavian Paler
1979 - s-a publicat cartea "Scrisori imaginare" (eseuri) de Octavian Paler
1980 - s-a publicat cartea "Caminante" (jurnal din Mexic) de Octavian Paler
1981 - s-a publicat cartea "Viata pe un peron" (roman) de Octavian Paler
1983 - s-a publicat cartea "Polemici cordiale" (eseuri) de Octavian Paler
1984 - s-a publicat cartea "Un om norocos" (roman) de Octavian Paler
1986 - s-a publicat cartea "Un muzeu în labirint. Istorie subiectiva a autoportretului" (eseuri) de Octavian Paler
1987 - s-a publicat cartea "Viata ca o corida" (roman autobiografic) de Octavian Paler
1993 - s-a publicat cartea "Don Quijote în est" de Octavian Paler
1995 - s-a publicat cartea "Vremea întrebarilor, cronica morala a unui timp plictisit de morala" (eseuri) de Octavian Paler
1995 - s-a publicat cartea "Rugati-va sa nu va creasca aripi" (eseuri) de Octavian Paler
1996 - s-a publicat cartea "Aventuri solitare" de Octavian Paler
2001 - s-a publicat cartea "Deşertul pentru totdeauna" de Octavian Paler
2004 - s-a publicat cartea "Autoportret într-o oglinda sparta" de Octavian Paler
2005 - s-a publicat cartea "Eul detestabil" de Octavian Paler
7 mai 2007 - a murit (Bucureşti, România, în urma unui stop cardio-respirator)




Oricât de frumoasa ar fi o melodie, vine o clipa când ea e acoperita de tacere.

Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.

Nu toata lumea e capabila sa stea în mlaştina pâna la gât şi sa surâda. Unii nu se pot abtine sa nu dea din mâini, încercând sa iasa, chiar daca astfel se scufunda cu totul.

Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista…

Doamne, cum ne-am despartit cu totii. Poate ca şi prietenia şi iubirea nu merita, într-adevar, sa fie traite, daca nu sunt veşnice. O viata întreaga de frumusete, asta ar însemna ceva, într-adevar.

Ma domina ceea ce simt, nu ceea ce gândesc...

Va amintiti ce povesteşte Dostoievski despre minutele petrecute în fata plutonului de executie? Despartise, daca tin bine minte, acele minute în mai multe parti. O parte pentru a-şi lua ramas bun în gând de la prieteni. O parte pentru a-şi aminti viata. Şi o parte pentru a privi cum soarele pe tabla unei cupole... Poate ca trebuie sa simti sudoarea mortii ca sa întelegi, într-adevar, cât de frumoasa e o cupola care straluceşte. Pe care, altfel, o priveşti întrebându-te cât e de veche sau în ce stil e construita. Sau pur şi simplu n-o observi deloc. Şi poate ca e o lege a compensatiilor în toate. Cei care spera sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranta. La ce e buna speranta pentru cel care are totul? În schimb, unul ca mine trebuie sa creada ca orice rau are o limita. Inclusiv pustiul...

Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-ati auzit, oare, de situatii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obtinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte sa-l oboseasca şi mai mult. Şi renunta la ea cu o ultima mare tristete, deoarece nu e simplu sa porti o batalie şi, ajuns la capat, sa-ti dai seama ca asta a fost totul. Batalia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singuratatea, dar nu vrei sa te resemnezi cu desavârşirea ei.

Împartind timpul, omul a descoperit ca el curge ireparabil. A observat ca "azi" devine "ieri" şi ca umbra copacilor se alungeşte spre asfintit. În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul. Dar era prea târziu.

Deştept poti sa pari fara sa fii, dar daca nu eşti un prost autentic, te dai de gol.

Viata ne-a fost data pentru a o trai, nu pentru a o gândi.

Omul a devenit pacatos cautându-se pe sine şi a devenit nefericit gasindu-se.

Nu mi-e frica de Dumnezeu, ci de absenta lui Dumnezeu

Şi ştiu din ceea ce am trait eu însumi ca uneori singuratatea nu este decât o alta forma de a iubi; şi ca în aceasta forma de dragoste se deşteapta uneori porniri ciudate; pentru ca nu putem obtine totul, vrem sa nu mai avem nimic; neputând vindeca o rana, vrem s-o facem mortala. Şi poate ca Infernul nu e decât cealalta fata a Paradisului. Expulzati din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncati de pe culmea unui munte nimerim în prapastie. Nu exista abisuri fara înaltimi. Numai o prejudecata îi socoteşte pe toti sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viata şi nu-i mai intereseaza nimic. Cei mai multi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a gasi o solutie.

Trecutul poate fi ca pacatul imaginar pe care nu l-am savârşit noi, însa îl platim noi.

Adevarata "masura" a vietii unui om nu se poate obtine decât prin "lipsa de masura", dorind "fara masura", îndraznind "fara masura", iubind "fara masura".

Toate întrebarile pe care le pun, vântul mi le aduce înapoi intacte. Va trebui sa raspund, probabil, eu singur la ele, dar prin însuşi faptul ca-mi pun întrebari nu mai sunt singur. E un prilej sa-mi micşorez lista, sa-mi declar sentimentele fara sa ma ruşinez de ele.

Aşa se întâmpla logic,
plecam şi sosim undeva.
Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata,
poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta,
ci faptul ca sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câta vreme sosim undeva
totul e logic
chiar daca logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicaieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
daca nu sosim nicaieri?

Timpul e o fiara care are nesfârşita rabdare de a înghiti totul.

Între liniştea sfintilor şi furia nebunilor nu e decât o diferenta de diagnostic.

Cel caruia îi e indiferent daca va trai nu are nevoie de curaj.

Nu ştiam ca floarea amara a singuratatii are, daca o atingi pe obraz, sunetul unor paşi care pleaca.

Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traieşti în prezent.

Îmi iubesc tara atunci când nu ma uit la televizor şi când nu merg pe strada.

Îmi vine greu sa cred ca eu reprezint singura greşeala din acest univers.

Râsul este un dezinfectant de origine divina, cu conditia sa râzi totdeauna la timp, înainte de a se întinde infectia.

Lumea are prostul obicei sa nu te lase sa uiti exact ceea ce ai vrea sa uiti.

Începem sa murim când nu mai avem puterea de a opta.

S-ar zice ca Petraşcu a fost obsedat toata viata de o idee scumpa romanticilor: timpul apus vorbeşte neîntrebat.

Arde ceea ce ai adorat şi adora ceea ce ai ars.

Cartile se scriu în singuratate, însa împotriva ei.

Sa nu uiti ca orice aşteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.

Adevarul nu e niciodata pur si aproape niciodata simplu.

........................Ce las în urma mea, un destin sau o biografie?...........

Nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Tortura, masacre, ruguri. Iata istoria! Un trecut de noapte şi sânge. Trebuie sa cautam lumina în viitor

Lacatele din noi se deschid cu o lacrima.

Închipuiti-va ca într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere sa urcam în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a ramas nicio picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai ca ne-am fi simtit striviti de o mare tristete, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleaca fara noi. Şi ce-am fi putut face dupa plecarea trenului? Singura noastra şansa ar fi fost sa uitam de el, sa uitam de toate, sa dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, sa aşteptam alt tren...

Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.

Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne apartine.

Ceilalti lupi m-ar sfâşia daca ar şti ca urletul meu e în realitate un plâns.

Da, sunt recunoscator ca exist şi disperat ca va veni o vara în care nu voi mai putea sa urmaresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiaza, nu e firesc la vârsta mea? Ma doare tot ce iubesc acum, pentru ca presimt în orice frumusete sfârşitul, dar poate ca aşa arata adevarata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce în mine. Caci nu exista decât daruri vremelnice.

Noi suntem ca un cântec, nu credeti? Un cântec nu se poate cânta niciodata de la sfârşit spre început. Trebuie sa-l cânti totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam în dreapta şi în stânga,
sa regretam ce-am greşit şi sa greşim din nou,
sa-i judecam pe altii şi sa ne absolvim pe noi înşine,
avem timp sa citim şi sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte şi sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
şi sa rascolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambitii şi boli,
sa învinovatim destinul şi amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam întrebarile,
sa amânam raspunsurile,
avem timp sa sfarâmam un vis şi sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii şi sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri şi sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Când sa facem şi asta murim.


Prima porunca: Sa aştepti oricît.
A doua porunca: Sa aştepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajuta sa traieşti în prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice aşteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A şasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim.
A şaptea porunca: Nu pune în aceeaşi oala şi ru¬gaciunea şi pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu îndrazneşte sa spere singur.
A opta porunca: Daca gîndul asta te ajuta, nu evita sa recunoşti ca speri neavînd altceva mai bun de fa¬cut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvînteaza ocazia de a-ti apartine în întregime. Singuratatea e o tîrfa care nu te învinuieşte ca eşti egoist.
A zecea porunca: Aminteşte-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, într-o grota.


Nu dispretui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodata: sa lumineze în întuneric.

Bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care se multumeşte cu cel mai putin.

Ziua e prea scurta, domnule, soarele prea putin. Cerul e plin de nori, fericirea o simpla vorba. În fine, dracul sa le ia pe toate. Ca zeii te pedepsesc exact cu calitatile cele mai frumoase pe care ti le daruiesc.

Daca nimic nu justifica moartea, viata are toate justificarile

Cred ca aş putea sa înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în functie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pamânt, de umbra, de înaltime, de gradul de umezeala ori de uscaciune. Aş putea deosebi acum, banuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele traite s-au estompat, lasând în urma goluri, ca într-o padure arsa pe jumatate. Aceasta descoperire ma obliga sa admit ca memoria mea seamana acum cu o oglinda sparta, care-mi restituie frânturi de viata.