luni, 28 septembrie 2009

Cum scapam de Basescu?


Întrebarea aceasta a fost rostita de mai multe ori în ultimele emisiuni la care a participat Octavian Paler. Ea are forta unui testament politic si revine obsedant, pe masura ce România trece dintr-un scandal înca neterminat în altul si mai violent. În cei peste trei ani de circ, de la primul ministru Tariceanu pîna la Guvern si Parlament, de la oamenii de afaceri si pîna la grupurile de media, toti si toate institutiile au fost pe rînd tinte ale mîniei prezidentiale. Cu o exceptie: partidul scula si bascula numit mai nou si PD-L! Traian Basescu a jucat cu destul talent rolul de salvator al natiei. El a pozat cu succes în rolul de aparator al democratiei, al institutiilor statului, al românului sarac, al independentei energetice, al banului public, al întregirii României si al cîtor cauze românesti or mai fi fiind din care presedintele si-a dat seama ca ar fi putut stoarce o lacrima sau un vot. Ei bine, pentru toate acestea, Traian Basescu n-a facut absolut nimic. N-a determinat nici o mustata de progres, n-a combatut nici un fel de coruptie, n-a devoalat nimic din functionarea politiei politice. Timp de peste trei ani, Traian Basescu s-a marginit la a striga ca tara si institutiile ei sînt în pericol. Asta a fost tehnica de a le tine sub control si de a-i ameninta pe adversari. Invocînd mereu pericolul la adresa statului, el i-a transformat pe adversarii sai în inamicii României numai si numai pentru a-si extinde controlul financiar, informativ si de putere asupra zonelor în care nu putea misca nici o decizie si nici un ban. Scandalurile n-au fost decît o tehnica de mentinere a puterii, ele avînd ca efect principal decredibilizarea tarii, a pietii românesti si a institutiilor statului.

România, vrajita pentru început de sprijinul anglo-american, s-a trezit o tara derutata si ignorata de aliati. Principalul corespondent al marinarului dîmbovitean, petrolistul texan, traverseaza si el un final de mandat de un penibil similar. Unul dintre cele mai frumoase vise ale rezistentei românesti de dupa razboi a sfîrsit prost. Urmasii luptatorilor din munti au izbutit sa transforme si venirea americanilor într-o operatiune cu iz dîmbovitean. Mai ramîne de explicat un mister. Cum s-au cuplat americanii într-o axa (pe care n-au recunoscut-o niciodata!) cu un continuator al serviciilor secrete ale lui Nicolae Ceausescu? Din nepasare, cu inconstienta sau din cinism? Sau colaborarea fructuoasa dintre serviciile secrete americane si cele românesti (încununata cu înscaunarea unui marinar cu comportament aventuros, dar si de sabotor profesionist!) are la baza o preluare a securitatii lui Nicolae Ceausescu de catre CIA? Ipoteza, oricît este de socanta, merita cercetata cu atentie, mai ales ca o cercetatoare franceza, Catherine Durandin, specialista în serviciile secrete, pomeneste despre folosirea studentilor si a societatii civile din România pentru aducerea lui Traian Basescu la putere. Asta ar explica si violenta cu care camarila culturala si jurnalistica (Catalin Avramescu, Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Monica Macovei, Mircea Mihaies etc) se constituie într-un veritabil desant de aparare si mentinere la putere a lui Traian Basescu. Numai daca marinarul reprezinta planul (deocamdata esuat!) al americanilor de a se instala fara nici o conditie si negociere în România ne putem explica sustinerea oarba si activismul violent, în genul anilor l950, desfasurat de cei mai multi dintre acestia, multi dintre ei bursieri sau beneficiari de fonduri americane.
Ce legatura are securitatea cu chip nou din spatele lui Traian Basescu cu securistii lui Nicolae Ceausescu? Mai exista o diferenta sau nu este decît acelasi mecanism? Parerea mea este ca serviciile secrete de vreme noua, nascute din aceeasi pisica, sînt net diferite de cele vechi. Au un alt patron, mult mai scolit într-ale democratiei. De aceea, ele si lupta împotriva politiei politice de tip comunist (dar nu atît de tare încît sa putem stabili filiatiile, continuatorii, urmasii si unele asemanari mai mult sau mai putin esentiale).

Încercarea de extindere a cercului NATO cît mai departe spre Est, în spatiul fostei Uniuni Sovietice, în zona marilor resurse energetice, a pierdut un tempo important prin aparitia în ecuatia politica si strategica a unui personaj mai imprevizibil decît se estima. Traian Basescu a produs cam aceleasi pagube de timp, credibilitate si bani si pentru România, si pentru Uniunea Europeana si chiar pentru NATO. De la aceasta consecinta ar trebui privite si alegerile prezidentiale din 2009!



Un articol de Cornel Nistorescu
20.03.2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu