Geopolitica: Ion Coja. "Tinutul secuiesc"?

Discuţiile pe marginea cererii (1) de a se recunoaşte (sau nu!) existenţa unui „ţinut secuiesc” pe teritoriul statului numit România şi (2) de a i se acorda acestui ţinut un statut legal, ca entitate administrativă şi teritorială, au un caracter prea puţin documentat. Pe marginea unui asemenea proiect geopolitic scriitorul și publicistul Ion Coja face câteva observaţii logice. întrucât revista Asymetria și eu însumi suntem adepții dialogului, îi invităm pe cititorii acestui text să se exprime.


„Ţinutul secuiesc”? Discuţiile pe marginea cererii (1) de a se recunoaşte (sau nu!) existenţa unui „ţinut secuiesc” pe teritoriul statului numit România şi (2) de a i se acorda acestui ţinut un statut legal, ca entitate administrativă şi teritorială, au un caracter prea puţin documentat. Din puţinul surplus de care dispun fac următoarele observaţii:

Primul lucru care trebuie lămurit este numărul secuilor din România şi din teritoriul revendicat pentru a fi declarat „ţinut secuiesc”. La ultimul recensămînt au fost înregistraţi puţin peste 5.000 (cinci mii) de secui. Această cifră practic pune punct discuţiei. Sunt prea puţini secuii din România ca să li se acorde un statut atât de deosebit. Dat fiind scandalul provocat şi care urmează să ia chiar amploare la Uniunea Europeană, cred că am putea închide ochii şi – treacă de la noi!, să le atribuim un „ţinut” de o întindere proporţională cu numărul secuilor. Nu mă pricep să calculez, regula de trei simple este pentru mine un fel de asimptotă. Să calculeze vreun expert de la UDMR ce întindere ar urma să aibă ţinutul celor cinci mii de secui....

Mai mult, aceşti 5000 (cinci mii) de secui nici nu sunt recunoscuţi că ar exista. în nomenclatorul minorităţilor din România, secuii nu sunt înregistraţi. Drept care ei nici nu au reprezentant în Parlament, alături de celelalte minorităţi, dintre care nici măcar una nu revendică un teritoriu propriu. Ba chiar dacă stai de vorbă cu reprezentanţii celei mai numeroase minorităţi naţionale din România, cu liderii maghiarimii, uşor de identificat printre liderii UDMR, primeşti informaţia că secuii sunt maghiari, că, deci, secuii nu există. Aşadar, ne aflăm în plin absurd: o entitate etnică inexistentă cere să i se acorde cele mai largi drepturi civile. Absurdul este şi mai ...adânc: cei care pretind să se recunoască existenţa unui ţinut secuiesc sunt tocmai cei care neagă existenţa secuilor, adică liderii UDMR!!

Cam aceasta este situaţia dacă iei în serios actele existente. Numai că aceste acte au fost falsificate, iar cei care le-au falsificat sunt ungurii, de la Budapesta şi din UDMR, care aveau diverse interese să-i declare pe secui maghiari, inclusiv interesul ca în felul acesta să crească peste 5% numărul maghiarilor din România.

Astfel că al doilea reper pentru discuţia noastră este răspunsul pe care îl vom da la întrebarea secuii sunt unguri sau sunt de altă etnie?

Susţinând că nu există secui ca etnie, Budapesta şi UDMR pun din nou capăt discuţiei. Dacă secuii sunt unguri, „la fel de unguri cum sunt oltenii de români” (l-am citat pe Atila Verestoy), atunci a înfiinţa un ţinut secuiesc în România e totuna cu a înfiinţa un ţinut unguresc, adică o Ungarie ceva mai mică, pe teritoriul României! Nimeni în Europa nu ne-ar da voie să facem aşa ceva!... Şi iarăşi nu mai avem ce discuta!

Eu ştiu însă că secuii şi ungurii sunt două neamuri diferite. Şi acesta ar fi al treilea reper al discuţiei. O discuţie pe ideea că secuii nu sunt unguri este o discuţie pe care Budapesta şi UDMR nu o acceptă. Dar pe care mulţi locuitori maghiarofoni, care se consideră secui, abia o aşteaptă. Aceşti secui, care se consideră secui, iar nu maghiari, sunt de ordinul sutelor de mii, circa cinci sute de mii, după informaţiile mele. Au fost menţionaţi în toate statisticile austro-ungare până la 1919, la Trianon, când despre ei nu a mai vorbit nimeni. Au fost declaraţi unguri fără să-i întrebe nimeni ce sunt. Drept care proclam acest adevăr: dacă este nevoie să se ţină un referendum în secuime, acela trebuie să fie un referendum prin care secuii să fie întrebaţi ce sunt: secui sau maghiari? în funcţie de răspunsul ce se va da la acest referendum putem face paşii următori, dintre care unul poate fi şi luarea în discuţie a cererii pentru un „Ţinut secuiesc”. Aceşti paşi ar fi consecutivi unui recensămînt corect al secuilor, al cetăţenilor români care se consideră secui, iar nu maghiari. Câţi sunt aceşti secui?

Înainte de a se ţine un astfel de referendum, maghiarofonii din Transilvania ar trebui să ştie ce au de pierdut atunci când renunţă să se mai considere secui. Nu ştiu cu ce avantaje reale sau numai promise i-a păcălit Budapesta şi UDMR pe bieţii secui. Dar ştiu bine ce au pierdut prin asta secuii. Şi constat că li se ascunde secuilor ce au avut de pierdut atunci când s-au declarat maghiari! în principal, este vorba de legislaţia comunitară, europeană, care sprijină foarte mult şi în mod justificat acele entităţi etnice minoritare care nu au sprijinul unei ţări mamă. Aşa cum sunt, de pildă, bascii din Spania şi din Franţa. Ei se bucură de drepturi şi facilităţi care nu sunt recunoscute germanicilor din Alsacia sau italienilor din Corsica. Etnicii care nu au o ţară „de sprijin” sunt ameninţaţi cu pierderea identităţii etnice, ceea ce este sinonim cu dispariţia etniei respective. De aceea ei trebuie susţinmuţi de întreaga comunitate internaţională. Dacă dispar românii din Ungaria sau maghiarii din România, asta nu înseamnă dispariţia etniei româneşti sau ungureşti. Dar dacă dispar secuii din România, dispare însuşi neamul secuiesc. Or, pe cale de disparţie nu sunt maghiarii din România, ci secuii din România, secuii în general! Iar asta nu din pricina unei politici criminale, de genocid a românilor, ci secuii sunt pe cale de dispariţie din pricina Budapestei, a liderilor secui care şi-au trădat neamul şi au intrat în jocul meschin şi iresponsabil al UDMR.

Secuii pot vedea exemplul ţiganilor, care primesc un sprijin atât de mare de la comunitatea europeană. Un sprijin asemănător li se acordă şi bascilor, în Spania. Pretenţia de autonomie teritorială, dacă are vreo şansă să fie luată în serios, va fi condiţionată de acest statut, statutul de minoritate lipsită de un stat-mamă. Câtă vreme secuii se declară maghiari, ei recunosc că au o ţară-mamă, care, la nevoie şi atât cât este permis de legile internaţionale, le va apăra interesele. Dacă lipseşte un astfel de stat protector, Uniunea Europeană, prin legi ad hoc, şi-a asumat obligaţia de a fi protectorul acestor etnii. Li s-a prezentat secuilor această alternativă? Tare mă îndoiesc... Facem aşadar un reper al discuţiei noastre şi din această jalnică împrejurare: secuilor li s-au ascuns dezavantajele faptului că au acceptat să se declare maghiari.

Recent, în „Ziua”, Laszlo Tokes a reclamat „genocidul paşnic” care s-ar fi abătut asupra maghiarilor din România. A spus multe ne-adevăruri, minciuni propriu zise, pentru care interlocutorul său, Cristian Unteanu, a ezitat să-l taxeze de fiecare dată. Bunăoară, faptul că în 1918 românii reprezentau 55% din populaţia Ardealului, iar azi sunt mult mai mulţi, nu are nicio relevanţă, când se ştie că au plecat saşii, şvabii şi evreii din Ardeal. Singurul calcul corect este prin comparaţie, între numărul maghiarilor din Ardeal şi numărul maghiarilor din ...Ungaria! După o statistică din anii 1980-90, se pare că evoluţia demografică a maghiarilor din Ardeal era mai bună decât a maghiarilor din Ungaria. Iar rezultatul acestei comparaţii trebuie apoi raportat la evoluţia demografică a celor 300.000 (trei sute de mii) de români care au rămas în Ungaria după Trianon. Numărul românilor din Ungaria a scăzut de 10 (zece) ori în mai puţin de 80 de ani. Acesta este un veritabil „genocid” şi ar fi un alt reper al discuţiei la care ne invită cei ce ridică problema „ţinutului”.

în fine, retorica maghiară invocă şi angajamentele luate de români la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Se eludează adevărul: prin Proclamaţia de la Alba Iulia, românii stabileau un minim de reguli şi norme la care statele europene, în noua lor configuraţie de dupa război, erau invitate să adere, să le respecte. O bună parte din prevederile acelei proclamaţii au devenit legislaţie românească. Din păcate, Ungaria de după Trianon a nesocotit invitaţia lansată la Alba Iulia şi a continuat funesta ei politică de maghiarizare a minorităţilor din Ungaria. Ba chiar şi a unor minoritari din afara Ungariei! Vezi cazul şvabilor din România, maghiarizaţi prin biserica reformată, sub ameninţarea că dacă nu acceptă protecţia statutului de maghiar, vor fi persecutaţi de statul comunist ca „nazişti”, vor fi deportaţi în Siberia etc.

Chiar în zilele noastre se duce mai departe o strategie extrem de abilă şi de perversă pentru maghiarizarea unor români din ...România! Da, da, din România! Un exemplu: există în Bucureşti un liceu cu predare în limba maghiară. Nu pentru copiii din familiile de maghiari trăitori în capitala României! Aceşti copii învaţă şi se simt foarte bine în liceele româneşti. La liceul cu predare în limba maghiară sunt aduşi copii de ceangăi din Moldova. Acestora, pe cheltuiala statului român, li se asigură şederea în Bucureşti şi toate celelalte cheltuieli, dacă acceptă să se declare maghiari! Cum să nu accepţi, când acasă foamea şi lipsurile te dau afară din casă?... Başca să faci liceul la Bucureşti!

Altă „şmecherie” udemeristă îi vizează pe copiii orfani, adunaţi din toată ţara în Harcov, unde li se inculcă conştiinţa maghiară, odată cu limba în care li se adresează personalul acestor orfelinate. Netrebnicia unor astfel de procedee este fără pereche în lumea civilizată, creştină. Rezultatul: pedeapsa transcendentă acestei lumi mizere. Altfel cum să-ţi explici că, în ciuda a două secole de preocupări constante pentru deznaţionalizarea şi maghiarizarea minoritarilor, demografia Ungariei este în prăbuşire, pe o linie mereu descendentă? Azi, populaţia Ungariei a coborît sub cifra de 10 (zece) milioane, prag psihologic greu de suportat, cu atât mai mult cu cât etnia care s-a declarat prima maghiarizată, ţiganii, îşi iau cuvîntul înapoi şi îşi afirmă tot mai zgomotos pretenţiile la o identitate proprie distinctă. Mâine-poimâine, după modelul Ţinutului Secuiesc, vor pretinde şi autonomie teritorială, un Ţinut Ţigănesc, în virtutea faptului că, procentual, ţara cu cei mai mulţi ţigani este Ungaria? Deocamdată, ţiganii au autonomie teritorială urbană: cartierele de ţigani în care maghiarii nu au voie sau nu au curaj să calce...

Este obişnuită în publicistica şi literatura maghiară teama de extincţie a etniei ungare. Nu doresc niciunui neam această soartă. Dar afirm, reafirm, de fapt, ca o figură de stil retorică: Dacă chiar vor dispărea din istorie maghiarii, ultimii supravieţuitori ai maghiarimii vor fi în Transilvania, la Cluj Napoca sau Târgu Mureş...

în sfârşit, un scurt comentariu la mereu invocatele modele europene după care ar trebui să ne luăm şi noi dacă vrem să soluţionăm corect „problema maghiară”. Exemplul Tirolului, al suedezilor din Finlanda şi alţii. Acest modele nu constau numai din drepturile acordate cu generozitate unor minoritari. Mai există ceva: dovezi nenumărate de loialitate ale minoritarilor faţă de populaţia majoritară, dovezi adunate de-a lungul câtorva secole!.. Avem aşa ceva din partea maghiarilor din România?...

Dacă există un model după care să concepem politica noastră, cel mai bun credem că este modelul unguresc. Să învăţăm de la unguri cum să ne purtăm cu ne-românii! Să preluăm tehnicile şi strategiile de deznaţionalizare puse la lucru în Ungaria Mare vreme de un secol, iar însăşi Vatra Românească să o reorganizăm după modelul societăţii EMKE... După aceea să vedem cine mai vrea „Ţinut secuiesc”...

Ion Coja

Nota:
Iată concluziile studiului de demografie Les processus de migration et les particularités de l’intégration des immigrés – le cas de la Hongrie semnat de Pál Péter Tóth; textul integral în format pdf se afla pe Internet. Intre cele doua zone, judetele locuite de Secui si Ungaria exista o legatura; cea descrisa mai jos de demograful ungur.Dan Culcer
La migration vers la Hongrie est déterminée depuis 1920 par l’émigration (le déplacement) des personnes de nationalité hongroise vivant dans les pays voisins en Hongrie. Ce phénomène, tout en augmentant le nombre de la population en Hongrie modifie sa structure par ses caractéristiques démographiques, provoque d’une manière directe ou indirecte (par l’élargissement des frontières des territoires d’enclaves ethniques) le rétrécissement progressif des territoires habités par les Magyars. Dans le cas ou ces processus ne se modifient pas dans l’avenir, la Hongrie ne va pas seulement „consommer” ses réserves internes mais par la oncentration vers le centre des descendants des personnes qui vivaient a l’époque dans les périphéries d’antan, elle „vide” en perspectives aussi les territoires peuplés actuellement encore par une population magyar. Ce processus qui se renforce automatiquement n’est pas seulement une caractéristique spécifique du mouvement migratoire international touchant la Hongrie, mais une particularité qui détermine et simplifie l’intégration des „étrangers” immigrants en Hongrie.