duminică, 15 august 2010

Sfânta Maria, cu rugăciuni, mici şi manele

Credincioşi ortodocşi şi catolici au sărbătorit ieri Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer. Peste 2.284.450 de români şi-au aniversat onomastica de Sfânta Maria Mare, cea mai mare sărbătoare a verii, dintre cei 417.895 de bărbaţi, majoritatea purtând numele de Ma­rian, iar dintre cele 1.866.553 de femei sărbătorite, cele mai multe fiind numite Maria (1.392.876).

La Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, la slujba de liturghie oficiată de un sobor de 14 preoţi şi diaconi, în frunte cu episcopul vicar al Mitro poliei Clujului, Irineu Bistriţeanul, au asistat peste 60.000 de pelerini. Mulţi dintre ei au venit la Nicula încă de vineri, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică au participat la ceremonia de înconjurare a bisericii, având în faţa lor preoţi care au purtat icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Credincioşii au înconjurat pe coate şi genunchi o capelă de lemn aflată în curtea mănăstirii, rugându-se pentru iertarea păcatelor. Singura problemă a fost canicula, peste 100 de persoane prezente la slujbă având nevoie de consultaţii medicale acordate de echipajele Ambulanţei. Şi la Arad, peste 15.000 de persoane au parti cipat la procesiunile religioase organizate la mănăstirile din Bodrog şi Radna. La mănăstirea de la Bodrog, cea mai veche atestată din ţară, credincioşii au stat la cozi pentru a asculta "bătăile de inimă" ale Fecioarei Maria, despre care se spune că pot fi auzite dintr-unul din zidurile exterioare ale lăcaşului. 

Rugăciunile credincioşilor veniţi la Curtea de Argeş au fost bruiate de muzica la maximum pe care "pele rini" aflaţi în preajma mănăstirii au "lansat-o" întreaga noapte de la aparatele din maşini. Veniţi, chi pu rile, să asculte slujba de dimineaţă, aceştia au petrecut toată noaptea, făcând grătare şi ascultând muzică la maximum în maşini. 

Zi de sărbătoare a fost şi la Brăila, unde prăznuirea Sfintei Marii, protectoarea marinarilor, a coincis cu Zilele Oraşului. Faleza brăileană a fost plină de curioşi care, atraşi de multele surprize oferite de Primărie, au ţinut neapărat să asiste la jocurile marinăreşti pregătite, ca în fiecare an, de Serviciul Fluvial. Marinarii militari şi-au scos la "luptă" navele din dotare, executând câteva exerciţii, şi s-au întrecut în concursuri de am bar caţiuni. S-au aşteptat cu nerăb da resosirea zeului Neptun, înconjurat de frumoasele sale nereide, şi bo tezul "ghiborţului", proaspăt intrat în rândurile marinarilor. Tradiţionala întrecere "porcul la şcondru", în care temerarii înscrişi în concurs trebuie să parcurgă o bârnă unsă din belşug cu vaselină pentru a ajunge la stea gul din vârf şi a câştiga, astfel, o frumuseţe de purcel, a provocat valuri de râs în rândul spectatorilor amuzaţi de că ză tu rile în apă care de care mai haioase. 

Şi bucureştenii, în special cei mici, s-au bucurat ieri de sărbătoare, Ziua Marinei fiind sărbătorită pe Lacul Herăstrău. Manifestările au inclus ridicarea pavilionului în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, jocuri marinăreşti şi plimbări grauite cu vaporaşul.






2 comentarii:

  1. Manastirea Nicula este a romanilor uniti cu Roma,hotia lui Stalin este inca lege in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim:
    Manastirea Nicula este unul din cele mai vechi asezăminte monahale romanesti. Este atestată documentar în 1552, cand unirea cu Roma nu exista nici in cele mai frumoase visuri ale papistasilor. Asa ca faceti-va biserica!

    RăspundețiȘtergere