luni, 2 august 2010

Alianta ruso-germana si viitorul Romaniei



 Agentia americana Stratfor a publicat o ampla analiza intitulata “Germania după UE si scenariul rusesc” in care lanseaza o serie de intrebari cel putin ingrijoratoare pentru viitorul tarilor europene mici. Stratfor afirma ca criza economica din Grecia a scos la iveala cat se poate de clar faptul ca in Uniunea Europeana se face ce vrea Germania. La mai bine de 60 de ani de la cel de-al Doilea Razboi Mondial Germania a revenit in pozitia de a decide viitorul continentului. Hatisul tratatelor europene – faurite pentru a impiedica un nou razboi european si a bloca aspiratiile hegemonice ale Berlinului – nu s-a dovedit capabil sa tina in frau forta germana. Grecia a primit bani doar dupa ce Germania si-a dat acordul – eveniment care indica locul unde se iau deciziile cu privire la viitorul tarilor mici din Uniunea Europeana.
Din punctul de vedere al Stratfor in acest moment a devenit irelevant daca moneda euro va supravietui sau nu actualei crize economice – problema care se pune in acest moment este reevaluarea echilibrului de forte din cadrul Uniunii Europene. Iar balanta a inclinat in favoarea Germaniei. Problema istorica a Berlinului revine in actualitate: nu poate domina continentul european fara o coalitie de state favorabile, existand permanent riscul ca restul statelor sa se coalizeze impotriva sa. Raspunsul ar putea fi gasit intr-o noua alianta ruso-germana. Stratfor apreciaza ca interesele Rusiei si Germaniei sunt paralele in acest moment ceea ce ar putea exclude posibilitatea unei confruntari. In plus schimburile dintre cele doua tari sunt complementare: Germania primeste resurse energetice si materii prime din Rusia, oferind la schimb tehnologie si expertiza. Agentia americana arata ca in tot acest joc au de pierdut statele mici din Uniunea Europeana care isi vor pierde vocea la Bruxelles si mai ales Polonia, prinsa ca de obicei intre cei doi giganti, care de aceasta data s-a aruncat in bratele americanilor in speranta unei salvari. Cu Marea Britanie si Franta retrase, Statele Unite au ramas singura putere capabila sa sponsorizeze cordonul sanitar dintre Germania si Rusia.
Situatia de azi seamana foarte mult cu cea dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Incotro a mers Romania in acea perioada? Diplomatia de la Bucuresti a mers pe sarma intre coalitia franco-britanica si Germania nazista, refuzand sau fiind refuzata in dialogul cu Moscova. Evenimentele ce au urmat sunt cunoscute. Unde se gaseste Romania in prezent? Din punct de vedere geografic in acelasi loc – iar din punct de vedere diplomatic intr-o situatie asemanatoare cu cea de acum 70 de ani. Stratfor apreciaza ca tratatele Uniunii Europene au inceput sa-si piarda din importanta iar NATO risca sa isi piarda substanta in conditiile realizarii unei aliante ruso-germane. “Garantiile” dupa care a alergat Romania in toata perioada interbelica, dar si in anii de dupa 1989, par sa se dizolve la cativa ani dupa ce au fost acordate.
               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu