Asocierea etichetei de “Coruptie” unei autoritati sau chiar unui Guvern este o arma cu doua taisuri. Desi are o oarecare utilitate (limitata) in cadrul campaniilor electorale sau al razboaielor dintre diferite grupari politice, aruncarea pisicii coruptiei in ograda unuia sau a altuia risca sa coste, usturator chiar, o intreaga natiune (nu doar pe autorii sau pe cei ce fac obiectul unor declaratii politice) la Curtile internationale de arbitraj.
La panda stau, nu radeti!, asa-zisi oameni de afaceri, mai mult sau mai putin escroci, care folosesc eticheta de coruptie asociata unei tari intregi in instantele de judecata internationale. Ei cer acolo ca Romania sa fie obligata la plata de daune de sute de milioane de dolari, folosindu-se de pretinse dovezi, inchipuite sau abil manipulate, ale unor asa-zise acte de coruptie ale guvernului Romaniei. Bani pe care i-am plati, in cele din urma, din propriile buzunare. Procesele EDF contra Romania si Noble Ventures impotriva Romaniei sunt dovezi elocvente ale spuselor de mai sus.
Cum sa jupoi Romania de 132 de milioane de dolari
Compania Eastern Duty Free (EDF), cu sediul in Marea Britanie si afaceri in Laos, Vietnam si Filipine, a cerut 132 de milioane de dolari intr-un proces intentat statului roman la Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii (ICSID) din Washington, o institutie de arbitraj a Bancii Mondiale. Compania a acuzat statul roman i-ar fi „expropriat investitia realizata pe Aeroportul Otopeni” si ar fi blocat „prelungirea contractului de societate al EDF ASRO SRL in mod nejustificat”. Firma engleza se asociase cu doua companii de stat, impreuna cu care a format EDF ASRO SRL si Sky Service (ROMANIA) SRL, prin care EDF urma sa furnizeze servicii de duty-free dar si alte servicii de vanzare cu amanuntul, pe aeroporturi romanesti si la bordul avioanelor companiei TAROM. Dupa ce partenerii sai de stat au refuzat sa reinnoiasca acordurile, pentru motive comerciale, EDF a initiat procedura de arbitraj impotriva Romaniei la ICSID, in conformitate cu prevederile Tratatului bilateral cu privire la investitii, incheiat intre Romania si Marea Britanie. EDF a cerut Curtii de Arbitraj sa condamne Romania la plata de despagubiri de 132 milioane de dolari SUA, acuzand exproprierea investitiilor sale si faptul ca a fost tratata nedrept, inechitabil, in mod arbitrar si discriminatoriu.
Cererea de arbitraj a fost depusa de EDF la Washington pe 13 iulie 2005. In luna mai a anului 2008, cu o saptamana inainte de data anuntata pentru audieri, EDF a facut o mutare cu totul surprinzatoare, sustinand ca a obtinut o proba esentiala. Proba era furnizata de un jurnalist roman si consta intr-o caseta audio pe care se afla presupusa inregistrare a unei convorbiri purtate de Marco Maximilian Katz, unul dintre directorii EDF, cu un oficial roman. Ca urmare a prezentarii acestei probe drept cruciala, Tribunalul a amanat audierile pentru luna septembrie 2008 si a cerut partilor sa-si exprime punctul de vedere fata de aceasta asa-zisa proba.
Filiera Noble Ventures
Surse apropiate cazului ne-au marturisit ca schimbarea strategiei de abordare a procesului s-ar fi datorat unui nou membru al staff-ului EDF, Michael McNutt, fost mahar la Noble Ventures, companie care, dupa ce a “contribuit” decisiv la falimentarea Combinatului Siderurgic Resita, a avut tupeul sa ceara, tot la ICSID, daune Guvernului Romaniei. Mai mult, undeva in 2007, EDF a schimbat firma de avocati care conducea consortiul angajat in procesul deschis statului roman la Washington, Appleton & Associates cu firma Wolf Theiss, cea care asistase si compania Noble Ventures in procesul impotriva Romaniei la ICSID, disputa castigata de Romania. De la aceste “coincidente”, ar fi venit, spun aceleasi surse, schimbarea de strategie in cadrul procesului, cand EDF a trecut de la acuzatiile unui tratament incorect la cele de “represalii”, practic, ale guvernantilor corupti de la Bucuresti care nu si-ar fi primit, vezi Doamne!, mita solicitata. In noua strategie, EDF marsa pe argumentul ca in 2001-2002 ar fi fost abordata de oficiali care lucrau pentru premierul din acea perioada, Adrian Nastase, care ar fi cerut mita de 2,5 milioane de dolari pentru a pastra contractele pe care firma le castigase initial in 1992 si 1996. Dupa ce ar fi refuzat sa plateasca mita, ar fi fost fortata sa iasa din afacere, guvernul Nastase adoptand o ordonanta de urgenta prin care ar fi anulat contractele, temporar chiar comertul in regim duty-free, iar ulterior a acordat contractele pe care le detinea EDF unor firme romanesti.
FBI a descoperit trucajul
Povestile de mai sus sunt simple fantezii. EDF incepuse afacerile in Romania la scurt timp dupa Revolutie, niciunul dintre contracte nefiind obtinut prin licitatie sau vreo alta procedura transparenta. Asa-zisa ordonanta pentru anularea contractului si interzicerea temporara a activitatilor de duty-free a fost data de fapt, in septembrie 2002, la sase luni dupa ce contractele EDF expirasera, iar spstiile comerciale folosite de EDF, pe baza contractelor atribuite in anii' 90 au fost scoase la licitatie publica, o parte finnd adjudecate de firme straine.
Nu ne propunem insa sa insistam acum asupra celor de mai sus, desi cunoastem aspectele in amanunt. Teoria “asupririi economico-legislativa“ nu sta nicidecum in picioare si acest lucru l-au gandit, mai mult ca sigur, reprezentantii EDF atunci cand au trecut strategia juridica in planul coruptiei.
Revenind la inregistrarea audio, prezentata drept proba de catre EDF, sa consemnam ca aceasta cuprindea discutia intre Marco Maximilian Katz, director al firmei EDF (care opera pe atunci magazinele duty free din Aeroportul Otopeni) si Liliana Iacob, secretar de stat in perioada 2001-2002 in guvernul Nastase. Inregistrarea, care avea o durata de aproape 27 de minute, s-ar fi efectuat la domiciliul Lilianei Iacob si reda o conversatie intre cei doi - un schimb de amabilitati si discutii de complezenta despre casa Lianei Iacob, amenajarea acesteia, despre cainii secretarului de stat, discutia trecand apoi, intr-un registru “de afaceri”. Mai interesant este faptul ca Marco Katz, cel care tinteste azi, afirma surse de incredere, postul de presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER), nu a recunoscut niciun moment ca inregistrarea audio i-ar apartine, fapt mai mult decat ridicol (erau singuri in casa, cine altcineva sa fi inregistrat?!). De altfel, expertul FBI prezent la proces a demonstrat ca posesorul microfonului nu putea fi altul decat Katz. Acelasi expert FBI a prezentat Tribunalului arbitral un raport (30 de pagini), in care arata ca proba prezentata de reprezentantii firmei EDF, o copie digitala a casetei originale pe care s-ar afla inregistrarea convorbirii, avea nu mai putin de 20 de tentative de manipulare si ca „proba” respectiva fusese „lucrata” intr-un laborator care nu se afla in Europa. Totul nu era decat un fals! Cum caseta prezentata drept proba nu era originala, copia prezenta evidente semne de manipulare si, viola, pe deasupra, legea romana privind inregistrarea convorbirilor. Tribunalul arbitral a ordonat ca, in documentele procesului, sa nu se faca nicio aluzie la caseta respectiva.
Victoria de la Washington, trecuta cu vederea in Romania
La data de 8 octombrie 2009, judecatorii au respins, in unanimitate, pretentiile EDF fata de Romania si au decis ca Romania nu trebuie sa plateasca nimic acestei firme, ba, mai mult, este indreptatita sa recupereze costurile procesului, circa 6 milioane de dolari, suma ce trebuie platita de EDF Guvernului roman. Tribunalul a respins categoric acuzatiile de coruptie si a concluzionat ca pretinsele dovezi de coruptie au fost “departe de a satisface standardele minime” pentru a fi acceptate, nefiind nici clare nici convingatoare. Mai mult, Tribunalul a concluzionat ca “nicio dovada de la dosar” nu a sustinut teoria EDF ca entitatile guvernamentale au conspirat sa distruga investitiile sale in Romania. “Toate entitatile implicate au actionat in conformitate cu atributiile lor”, au concluzionat arbitrii.
Statul roman a fost aparat in acest proces de firma internationala de avocatura White & Case, in consortiu cu firma locala Tuca Zbarcea & Asociatii, expertii legali fiind profesorii Corneliu Barsan si Lucian Mihai. De partea EDF au fost avocatii Wolf Theiss, secondati de firma locala Voicu & Filipescu, iar expertul legal al acuzatorilor Romaniei a fost Valeriu Stoica.
Desi Romania a castigat cele doua mari procese care i-au fost intentate la ICSID de peronajele descrise mai sus, usa ramane deschisa pentru astfel de incercari atat timp cat simplele acuze de coruptie, nedovedite si neprobate vor continua sa fie prezentate in prime-time la buletinele de stiri sau pe prima pagina a ziarelor. Va puteti convinge usor de acest lucru - la o simpla cautare pe Internet veti gasi zeci de articole despre mita ce ar fi fost ceruta de fostul premier Adrian Nastase pentru a nu-i asupri pe operatorii EDF. Daca ne-am incadra in acelasi registru, am putea spune ca semnatarii puhoaielor de articole publicate de jurnalisti din Cotidianul sau Academia Catavencu au avut, probabil, o alta motivatie decat informarea obiectiva. Despre culisele proceselor castigate de Romania, nu s-a scris aproape nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu