luni, 25 ianuarie 2010
MISTERELE DIMENSIUNILOR CORPULUI UMAN
Corpul uman este format din 206 oase separate, unite între ele prin diferite articulaţii, peste 500 de muşchi, 5 milioane de globule roşii (care au o durată medie de viaţă de 100 de zile) sau 2 metri de piele, cu o greutate de 3 kg. Acestea sunt doar câteva statistici privind dimensiunile standard ale unor părţi componente ale organismului uman. Specialiştii, citaţi de ziarul britanic The Independent, au încercat să dezlege misterul câtorva părţi importante ale corpului uman, în funcţie de semnificaţiile medicale, sociale şi psihologice ale dimensiunilor acestora:
1) Mărimea capului
Cercetătorii susţin că, cu cât mai mare este volumul sau circumferinţa craniului, cu atât mai mare este coeficientul de inteligenţă al unei persoane. De pildă, dacă volumul capului are în jur de 1,359 de centimetri cubi, IQ are valoarea de 110, în vreme ce un cap care are o mărime de 1,600 de centimetri cubi este corelat cu un IQ de 125 - se arată într-un studiu recent.
2) Greutatea la naştere
Greutatea avută de un individ la naştere are un impact crucial asupra stării viitoare de sănătate. De regulă, o greutate sub limita normală este asociată cu un risc crescut de bolile cardiovasculare, diabet, depresie, obezitate şi migrene frecvente. Un studiu realizat în Statele Unite pe 160.000 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani a reliefat faptul că cele care au avut la naştere o greutate sub 2,2 kilograme suferă în proporţie de 39% de hipertensiune arterială. De asemenea, un studiu realizat de specialiştii de la Universitatea Keele pe un lot de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani a dus la concluzia că persoanele cu o greutate foarte mică la naştere au fost de 2,8 ori mai mult predispuse spre depresie, în vreme ce un alt studiu la care au participat 20.000 de bărbaţi a scos în evidenţă faptul că trei sferturi dintre cei care au avut o greutate la naştere sub 2,5 kg au devenit diabetici, comparativ cu persoanele care s-au născut cu o greutate de peste 3 kg. Specialiştii din Suedia au descoperit că, în cazul în care un nou-născut hrănit suplimentar câştigă minimum 1 kg înainte de a ieşi din spital, riscul ca acesta să sufere de un atac cerebral în timpul vieţii scade cu peste 55 de procente. Institutul de Sănătate Publică din Finlanda a finanţat un studiu care relevă faptul că un colesterol crescut este corelat cu o greutate mică la naştere.
3) Înălţimea
Numeroase studii realizate până acum au demonstrat legătura dintre înălţimea unei persoane şi starea sa de sănătate. Specialiştii cred că, cu cât mai înalt este un individ, cu atât mai scăzut este riscul de a se îmbolnăvi de inimă sau, dimpotrivă, prezintă un risc crescut de a face cancer de prostată, în cazul bărbaţilor. Potrivit unui studiu făcut la Universitatea din Bristol, explicaţia acestei legături ar consta în faptul că înălţimea este, pe de-o parte, un indicator al stilului de alimentaţie, al stării sistemului imunitar, al nivelului de stres cotidian în timpul copilăriei şi al adolescenţei şi, pe de altă parte, este vorba de faptul că diametrul vaselor coronariene creşte odată cu înălţimea. O înălţime cu 10 centimetri peste medie, în cazul bărbaţilor, este corelată cu riscul de a dezvolta cancer pulmonar sau de prostată. Potrivit unui studiu, dimineaţa suntem cu un centimetru mai înalţi decât seara, întrucât cartilagiile de la încheieturi se tasează pe parcursul zilei.
4) Lungimea picioarelor
Potrivit unui studiu realizat de specialiştii scoţieni, picioarele lungi scad nivelul tensiunii arteriale, ca şi pe cel al colesterolului. În schimb, picioarele scurte cresc riscul unei dereglări metabolice, ca şi pe cel al cancerului de sân sau de prostată - se arată într-un număr recent al Jurnalului Medical din Marea Britanie.
5) Mărimea şoldurilor
Femeile cu talie mică şi şolduri late sunt mai inteligente, la fel ca şi copiii acestora, fapt dovedit prin rezultatele foarte bune obţinute la diverse teste de perspicacitate. Explicaţia ştiinţifică este că acizii graşi depozitaţi în jurul şoldurilor au un rol vital în dezvoltarea creierului fătului.
6) Dimensiunile coapselor
Cercetătorii au încercat să afle de ce o femeie este mai atrăgătoare pentru bărbaţi faţă de altele şi au ajuns la concluzia că dimensiunile coapselor reprezintă principalul factor de atracţie, după mărimea sânilor sau expresia feţei. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Gdansk au studiat 20 de segmente ale corpului în cazul finalistelor la concursul Miss Polonia 2008, din totalul celor 115 participante. Rezultatele au fost surprinzătoare! Femeile cu coapse mari au avut un sex-appeal mai puternic în proporţie de 12%, la fel ca şi o înălţime de peste 170 cm. Specialiştii cred că aceste descoperiri confirmă teoria psihologilor evoluţionişti, conform căreia o femeie este atrăgătoare sexual pe baza semnelor care indică starea sa de sănătate şi potenţialul de fertilitate.
7) Mărimea penisului
În folclor se spune că un bărbat poate fi ghicit după anumite indicii, cum ar fi dimensiunile tălpii sau ale nasului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa, deşi se poate ca în anumite cazuri deducţia să fi fost cea bună. Potrivit specialiştilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al mărimii penisului este lungimea şi forma degetului arătător. Specialiştii susţin că 25% dintre bărbaţii care cer o consultaţie de specialitate pentru o problema sexuală se plâng ca au un penis prea mic, deşi pentru vechii greci un bărbat viril trebuia să fie înzestrat cu un sex mic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu