Calator din trecut?

 Este vorba de unul din cazurile cele mai misterioase de care s-a ocupat politia din New York. Intrebarea esentiala este: se poate calatori in Timp si in toate sensurile?

   Intr-o seara de iunie a anului 1950, un barbat imbracat intr-un mod insolit a fost vazut la Times Square din New York. In acea perioada capitanul Hubert V. Rihm era insarcinat sa cerceteze toate persoanele disparute. Acum se afla la pensie si nu poseda toate informatiile acestui caz caci nu mai are acces la dosarele politiei. Totusi, isi aminteste detaliile esentiale.

   Barbatul, parand sa aiba 30 de ani, a fost vazut in mijlocul multimii care iesea de la un teatru. Era aproximativ ora 23,15. Necunoscutul purta haine de un caracter demodat: o palarie inalta, o jacheta cu un rand de butoni pe spate, pantaloni colanti cu carouri albe si negre, fara pliu. Era incaltat in pantofi montati cu catarama. Nimeni nu l-a vazut coborand in strada. Martorii au declarat ca l-au vazut imobil in mijlocul intersectiei, observand cu un aer inspaimantat lumina semafoarelor ca si cum nu mai vazuse asa ceva inainte!

   In fine a parut sa-si dea seama de trafic si a inceput sa traverseze. Un agent de politie aflat la coltul strazii, l-a zarit, dar inainte de a-l ajunge, barbatul s-a indreptat spre trotuar fara sa-i pese da masini. Un taxi l-a lovit in plin si el era deja mort cand i s-a sarit in ajutor. A fost transportat la morga, unde toate obiectele gasite asupra lui, au fost examinate cu grija. El a notat: O moneda de bronz demonetizata, nota unei ingrijitoare din Lexington Avenue (!): “ Pentru hrana si gazduirea calului si pentru mutarea unei masini de pe locul sau: 3 dolari”, 70 de dolari in bilete vechi, cateva carti de vizita purtand numele de Rudolf Fentz rezident in Fifth Avenue, o scrisoare adresata purtatorului si purtand stampila postala de iunie 1876.

Pe niciunul din aceste obiecte nu se observa patina timpului si nici o uzura datorata unei folosiri lungi. Primele cercetari au permis de a se stabili ca adresa de pe strada a V-a corespundea unui magazin, insa nimeni nu a auzit de Rudolf Fentz, al carui nume nu figura in anuarele telefonice. Un control al amprentelor sale digitale la arhiva din New York si din Washington, nu a dat niciun rezultat.

   Capitanul Rihm si-a continuat insa cercetarile si munca sa constanta a fost rasplatita, caci a gasit intr-un anuar telefonic din 1939 un Rudolf Fentz junior cat si adresa sa. S-a dus la aceasta adresa si a aflat ca in acea perioada omul pe care il cauta avea 60 de ani si lucra intr-o banca din apropiere. In 1940, a iesit la pensie si s-a mutat. La banca, i s-a spus ca Fentz junior a murit cinci ani mai tarziu, in 1945, dar ca sotia sa continua sa traiasca in Florida.

   Aceasta, a raspuns la o scrisoare de-a lui Rihm, scriindu-i ca tatal sotului sau a disparut misterios in primavara anului 1876. De fapt, doamna Fentz senior nu iubea faptul ca sotul sau fuma in casa. De asemenea el avea obiceiul de a se plimba seara pentru a fuma o tigara inainte de a se duce la culcare. Dar, intr-o seara, nu a mai revenit. Familia sa a facut cercetari lungi si costisitoare care s-au soldat cu un esec: nici o urma a disparutului.
 Capitanul Rihm a descoperit apoi o lista de personae care au disparut in 1876. Pe ea figura si numele lui Rudolf Fentz. In momentul disparitiei sale, acesta avea 29 de ani. Varsta si descrierea hainelor pe care le purta corespundeau exact cu cele ale victimei din Times Square. 

Tehnică in Banatul istoric

Treierat la Parţa, în 1926

Treierătoare la Beregsău Mare


Tractor şi treierătoare, în 1940


Kikinda - Moară acţionată de cai

Singura moară acţionată de cai din Banatul istoric păstrată până în ziua de astăzi pe locul construcţiei originale este cea de la Kikinda (Serbia). A fost construită în 1899 şi a funcţionat până în anul 1945. Are o anvergură de 15 m, iar înălţimea în centrul piramidei este de 8,55 m. O pereche de cai putea furniza forţa necesară pentru a se măcina 100 kg de făină pe oră.

Mokrin - Prima cositoare mecanică - 1900


Maşină manuală de spălat rufe


Maşina de lux a lui Sima Ulieriu a circulat cu nr. 519 TMS,
fiind fabricată la Astra din Arad, în perioada 1920-1930

Inundaţiile, printre cele mai dureroase catastrofe naturale din istoria Banatului

Nepăsarea oamenilor, birocraţia, lipsa de fonduri, inconştienţa, lipsa unor specialişti responsabili - elemente care „asigură“ pierderi incalculabile


Recentele inundaţii care s-au abătut asupra judeţelor din vestul României vor rămâne în istoria ţinutului. Din nefericire, vor fi un reper dureros în primul şi în primul rând pentru cei afectaţi direct. Câţi dintre aceştia vor avea puterea morală şi materială de a o lua de la capăt este greu de spus. Cert este că trebuie să începem să ne reconsiderăm atitudinea faţă de ideea solidarităţii umane. Până nu va fi prea târziu.

„Cel mai trist loc de şedere“
Da, în aparenţă un titlu de articol, care duce la ideea unei catastrofe regionale. Dincolo de cuvinte, însă, recentele inundaţii ne pot ilustra cam cum era Banatul înainte de debutul desecărilor şi îndiguirilor în vremea când guvernatorul provinciei era generalul imperial austro-ungar Florimund de Mercy. Când, la fiecare rupere de nori, apele învolburate şi prea mari făceau neîncăpătoare albiile şi se revărsau peste maluri, inundând tot ceea ce se putea inunda. Să nu mai vorbim de animalele surprinse de viituri şi înecate, un fel de pagube colaterale care intrau apoi în putrefacţie şi deveneau adevărate bombe sanitare pentru toţi exponenţii regnului animal, deci şi pentru oameni. Nici nu e de mirare, aşadar, că boli dintre cele mai crunte decimau fără milă formele superioare de viaţă. Mărturiile eruditului veneţian Francesco Griselini, devenit bănăţean pentru o perioadă de vreme, cuprinse în a sa „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei“ (Editura „Facla“, 1984), sunt, credem, convingătoare în acest sens: „E adevărat că şi în vremuri mai vechi pământul din apropierea Mureşului şi cel de-a lungul Tisei, de la Seghedin şi până dincolo de Titel, era mlăştinos. Aceste mlaştini nu se întindeau însă atât de mult, precum fură găsite în anul 1717. Mlaştina de la Aranca ajunsese, peste Kiskanizsa, până la Mokrin. În afară de aceasta, apele râurilor Beghei, Timiş, Birda, Bârzava, împreună cu o mulţime de pâraie şi scurgeri ale izvoarelor, fuseseră lăsate în voia soartei. Nimeni nu ştiu să se folosească de mijloacele puse la îndemână de hidrostatică (ramură a hidromecanicii care studiază legile echilibrului fluidelor şi ale corpurilor scufundate în ele, n.n.)... Cred că este suficient dacă voi aminti numai patru din aceste mlaştini de odinioară. Două dintre ele se întindeau de la Beghei până la Kikinda, ajungând de acolo doar la mică depărtare de Becicherecul Mare. Celelalte două mlaştini, de la Ilanča şi de la Alibunar, se întindeau de la malul de miazăzi al Timişului, cale de mai multe mile, pierzându-se într-un strat nisipos din apropiere de Palanca Nouă... Mlaştinile pontice, atât de renumite în vechea şi noua Romă, nu pot fi comparate deloc cu cele din Banat. Permanentele schimbări atmosferice cărora le este expusă ţara, datorită poziţiei ei naturale, precum şi emanaţiile molipsitoare care se ridicau din atâtea ape împuţite şi pline de putregaiuri au făcut din Banat cel mai trist loc de şedere“.
Aşadar, la fiecare ploaie mai mare, apele din Munţii Banatului se repezeau furioase peste şes. Pe vremea aceea nu existau diguri şi canale colectoare şi nici unguri, germani, austrieci şi chiar finlandezi care să aducă motopompe, astfel că surplusul de apă se elimina numai şi numai prin evaporarea naturală. Iar dacă avem în vedere că nu aduna nimeni animalele moarte de prin ape, cum nu exista aviaţie care să împrăştie insecticide, „...atătea ape stătătoare şi pline de putregai adăposteau şi dădeau în acelaşi timp naştere unei mulţimi de genuri şi specii de insecte, deosebit de supărătoare pentru oameni şi vite în cursul verii şi toamnei“, mai spune acelaşi Griselini.
Apă mare, prin ochi de copil
În timpul marilor inundaţii din 1970, eram elev în clasa a VIII-a, la Cenad. Ploile de primăvară au umflat apele Mureşului, astfel că râul a inundat zona inundabilă şi vestitele plantaţii de pomi fructiferi. De Paşti, noi, copiii, fascinaţi de apele mari, ne am dus la dolmă şi, fiind foarte cald, am făcut şi o scurtă baie lângă livada de cireşi în plină floare. A venit luna mai şi Mureşul a devenit ameninţător. În curtea şcolii au apărut soldaţi, alţii decât cei care păzeau graniţa cu Ungaria. De la şcoală am fost trimişi prin sat să anunţăm că vin ape mari şi lumea trebuie să plece. Apoi am fost eu însumi refugiat la Timişoara. Când m-am reîntors în comună, au început căldurile. Am cules cireşe de pe plută. Apoi au început pescuitul şi băile în marea de dincolo de dig. O lume fermecătoare pentru noi, copiii. Cui să-i fi păsat pe-atunci de hectarele de semănături aflate sub apele din zona inundabilă, de faptul că livezile de piersici au înce-put să moară? Copiii văd lumea cu totul altfel decât adulţii.
De la Beghei la Bega
Cum bogăţia Banatului trebuia exploatată, dar şi pentru a mai fi domolită furia apelor inundate, se impunea regularizarea râului Bega. În 1759, Banatul va fi gazda inginerului olandez Maximilian Fremaut, care va începe construcţia canalelor ajutătoare la sistemul hidrotehnic Bega-Timiş, precum şi la ecluzele de la Coştei şi Topolovăţ, lucrări care s-au finalizat în 1760. Acum pare greu de crezut faptul că, până prin 1765, Bega curgea cam pe unde se află acum hotelul Continental, str. Telbisz, Piaţa Huniade, Modex şi Bd. Republicii. În 1765, însă, râul va fi mutat pe actualul traseu. În plus, se va săpa în paralel cu Bega un şanţ ce va duce spre canalul sanitar.
Lucrarea va fi considerată de Griselini drept „capodoperă vrednică de vechea Romă.“ Tot el va face referiri la sistemul de canale şi ecluze de la Coştei şi Topolovăţ, „această operă frumoasă şi folositoare fu începută în anul 1759 şi terminată cu totul în 1760“. Uimit de marea lucrare numită Canalul Bega a fost şi Johann Kaspar Steube, originar din Gotha (Saxonia), care şi-a petrecut nouă ani în Banat. Şi el va face referire la Bega şi la importanţa canalului în desecarea marilor mlaştini bănăţene. „Lucrare vrednică de vechii romani, el începe la Făget (Fascet), nu departe de graniţa cu Transilvania, şi ajunge până la târgul Becicherecul Mare (Gross Becskrek), aflat la câteva ore de drum de Ungaria. Astfel, canalul străbate aproape întreg Banatul, de la răsărit spre apus“. Johann N. Preyer (1805-1888), fost primar al Timişoarei, va scrie: „Canalul Bega, cel mai bun mijloc de transport după calea ferată, a fost şi până acum pentru acest ţinut, mai ales pentru Timişoara, o binefacere extraordinară“. Din nefericire, încetarea navigaţiei comerciale pe Bega şi lipsa unei întreţineri susţinute a sistemului au transformat râul într-un soi de baltă lungă şi cuminte, arareori mai depăşind actualele maluri.
Îmbunătăţiri funciare în Timiş
Societatea Naţională „Îm-bunătăţiri Funciare” (S.N.I.F.), în calitate de concesionar al lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului, are, printre altele, şi următoarele obiecte de activitate: administrarea, întreţinerea, repararea şi exploatarea lucrărilor de irigaţii, desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, îndiguiri, baraje şi altele asemenea, inclusiv apărarea împotriva inundaţiilor şi gheţurilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice din amenajările proprii; realizarea programelor de investiţii privind studiile, proiectarea şi execuţia lucrărilor de îmbunătăţiri funciare. În 2004, Sucursala Timiş a raportat următoarele cifre (vezi www. snif.ro): la capitolul „Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor“: diguri la Dunăre şi râuri interioare - 10 833 ha; baraje de atenuare a viiturilor - 193 ha. Drenaje s au realizat pe 11 225 ha, amenajări pentru combaterea eroziunii solului pe 40 913 ha, amenajări de desecare pe 438 788 ha, din care 332 042 ha prin pompare, iar 106 746 ha gravitaţional.
Problemă de civilizaţie
Inconştienţa este tot un aspect al lipsei de civilizaţie. Moliciunea unei administraţii pune umărul la tot felul de catastrofe. Exprimări de genul „Să vină primarul să facă!“ sunt la ordinea zilei. E dureros să vezi (aşa cum s a văzut la recentele inundaţii din Banat) cum soldaţii lucrează, iar localnicii, adică tocmai cei afectaţi, stau şi privesc. A fost o vreme când săpatul şanţurilor şi asigurarea casei erau obligatorii. După 1989, administratorii ţării au renunţat la obligativitatea asigurării locuinţelor. Toba nu mai bate în sate pentru a se anunţa începutul sezonului văruitului caselor, vaccinatului găinilor şi săpatului şanţului. Şanţurile s-au colmatat şi nu de puţine ori s-au transformat în depozite de gunoaie. Goana după profit a lăsat dealurile goale de păduri, iar zone întinse din România, îndeosebi în Oltenia, riscă să redevină deşertice. Solidaritatea umană este minunată, însă nu poate înlocui civilizaţia şi nu se poate opune catastrofelor dacă omul şi administraţia rămân impasibili la ceea ce se petrece în jurul lor. Evenimentele din primăvara lui 2005 ar trebui să fie un examen de conştiinţă pentru noi toţi.


O altfel de istorie...
Potrivit site-ului oficial al Societăţii Naţionale „Îmbunătăţiri Funciare“ S.A., primele lucrări de hidroamelioraţii s-au executat în ţara noastră în sec. al XIII-lea de către cavalerii teutoni, scopul fiind asanarea unor terenuri din depresiunea „Ţara Bârsei“, în scopul amplasării centrelor populate Prejmer, Hărman şi altele. Primele lucrări de înmagazinare a apelor de scurgeri în iazuri sunt semnalate în nordul Moldovei, începând de pe la 1500, având drept scop producerea de peşte. Lucrările de ameliorare în scop agricol a terenurilor inundate şi mlăştinoase s-au executat pentru prima oară în Câmpia Banatului în perioada 1717-1756.
Dacă am face o scurtă istorie a inundaţiilor din zona Banatului, aceasta ar arăta după cum urmează. În 25 iulie 1564, o grindină apocaliptică va face ravagii în Ţările Române. Ianuarie 1566 va fi unul negru pentru locuitorii din Peciu Nou, care vor fi siliţi să fugă din pricina inundaţiilor. De asta va afla însuşi sultanul, înştiinţat de beilerbeiul de Timişoara. Tot acesta îi va scrie şi despre faptul că Pavel cnezul lucrează la îndiguirea Begheiului şi speră să repopuleze Peciu Nou. Istoria va consemna inundaţii provocate de Mureş în mai 1693. Începutul anului 1722 va însemna şi debutul regularizării Begăi de către inginerul locotenent Kayser. În martie acelaşi an, administraţia va ordona districtelor Timişoara şi Cenad să trimită de urgenţă oameni care să îndiguiască Mureşul revărsat. În martie 1726, zăpada foarte mare şi inundaţiile vor face imposibilă orice călătorie de la Cenad la Timişoara. Câteva luni mai târziu, spinoasa problemă a apelor îl va aduce la Timişoara pe Karl Schindler, inginer şi maistru de maşini de apă. Marile lucrări hidrotehnice începute în Banat pun administraţia în încurcătură datorită lipsei de mai mulţi specialişti. Astfel că i se cere superiorului iezuit din oraş să-l aducă aici pe călugărul Kersteiner din Erlau, bun cunoscător al hidraulicii. Regularizarea şi canalizarea râului Bega pe tronsonul dintre Făget şi Zrenjanin vor începe în 1728. La Timişoara, cursul râului va fi mutat lateral sud faţă de vechea albie. Mlaştinile din jur sunt desecate. Mare supărare va provoca Mureşul în 1731, când va inunda complet localităţile Periam, Igriş, Sânpetru Mare, Saravale, Sânnicolau Mare şi Cenad. În 1740, districtul Timişoara trebuia să asigure zilnic 150 de oameni şi 40 de căruţe, o parte servind la canalizarea Begheiului. Patru ani mai târziu, administraţia obligă localităţile situate lângă Bega să ajute la canalizare şi la o bună circulaţie pe canal, dar în schimbul unei retribuţii. După cum scriu autorii volumului „Din cronologia judeţului Timiş“ (Editura „Marineasa“, 2004), în martie 1745, o serie de comune din districtul timişorean vor fi izolate din pricina inundaţiilor. Pe 2 aprilie 1753, un anume inginer Stockhausen primeşte autorizaţie de construire a unui nou canal navigabil între Timişoara şi Žitište, începerea lucrărilor petrecându-se la Ghiroda. În acelaşi an se lucrează intens la îndiguirea Mureşului, la aceasta participând 600 de oameni.
Pârâul ce străbate Chevereşul Mare a dat şi el multă bătaie de cap localnicilor, obligându-i mereu să mute satul. Pentru a fi rezolvată o asemenea situaţie, în 1784 administraţia va obliga 70 de familii de români să presteze 4 000 de zile de muncă. Tot în 1784, se va propune umplerea cu pământ a vechiului curs al Begăi. Lugojul va fi sub apele Timişului în 1799. Istoricii consemnează pentru 1 martie 1813 naşterea, la Timişoara, a lui Franz Reiter, viitor „inginer hidraulic, participant la regularizările Mureşului, Tisei, Dunării la Budapesta.“ Acesta va deceda în 1873. Pe 16 ianuarie 1816, se produce o puternică vijelie, apele inundând şi dărâmând multe case şi omorând oameni la Vălcani, Nerău şi Sânnicolau Mare. În 1825, timişorenii vor începe săparea, în paralel cu canalul navigabil Bega, a unui canal colector cunoscut sub numele de Bega Moartă. Trei ani mai târziu, Mureşul se umflă peste măsură şi inundă actuala comună Saravale. Apele din vechea albie a Begăi vor inunda, în 1853, localităţile Sânmartin, Ivanda, Ciavoş, Foeni şi actualul Jaša Tomić (pe atunci Modoş). Mai multe localităţi din comitatul Timiş vor fi inundate în 1859. Problemele provocate de apele dezlănţuite vor determina înfiinţarea, în 1871, a Societăţii pentru regularizarea apelor Timiş-Bega. Furtuni puternice care vor produce imense pagube materiale în mai multe localităţi bănăţene se consemnează pe 17 mai şi 23 iulie 1910 (Deta, Ciacova, Vinga etc.) Noi inundaţii se vor produce la Lugoj în 27 mai 1912, pagubele ridicându-se la 1 000 000 de coroane. A fost un adevărat potop, scriau ziarele din acel timp. Pe 4 mai 1938, din cauza precipitaţiilor bogate, mai multe localităţi din judeţul Timiş-Torontal se vor confrunta cu furia apelor revărsate. Timişoara şi Valcaniul vor fi afectate în 28 martie 1940 de o puternică vijelie, însoţită de piatră. Mari inundaţii s-au consemnat şi în primăvara lui 1942. Vor fi afectate 240 883 de iugăre, 572 km de drumuri şi 4 785 de gospodării în localităţile Buziaş, Giulvăz, Jimbolia, Periam şi Sânnicolau Mare.

Duşan Baiski
Agenda nr. 23/4 iunie 2005

Razboi portocaliu, alimentat cu tigari de contrabanda

De: Flavius BUD
Aparut in nr 12 / 28 April 2009
Categorii: POLITIC

Traficul de tigari prin Vama Moravita a devenit un adevarat nod gordian in disputele politice din interiorul PD-L Timis. Recent, prefectul judetului, Mircea Bacal, a dat un ordin privind introducerea unor filtre de politie in zona vamii din Moravita, blocand traficul de tigari. Aceasta actiune ar fi o contralovitura pe care presedintele PD-L Timis, Constantin Ostaficiuc, protector al prefectului, i-ar fi dat-o deputatului Gheorghe Ciobanu, presedinte al PD-L Timisoara, supranumit Ghita Vama sau “nasul vamilor din Vest”, spun surse din interior. Acesta din urma, sustin aceleasi surse, ar fi incercat sa-si impuna un om de casa intr-o functie publica, fara avizul conducerii PD-L Timis. Cei doi “rivali”, neaga existenta vreunui conflict.

Nu este un secret pentru nimeni ca vama din Moravita (jud. Timis) a fost dupa 1990 o adevarata placa turnanta a traficului de tigari din Vestul Romaniei. In vama functioneaza nu mai putin de opt magazine duty-free de unde se aprovizioneaza traficantii de tigari. Dupa inchiderea magazinelor similare de pe frontiera cu Ungaria datorita reglementarilor Uniunii Europene, vama Moravita a devenit un adevarat El Dorado pentru traficanti. De remarcat ca si magazinele duty-free au fost inchise o perioada de timp, la finele anului 2007. S-au redeschis la 1 ianuarie 2008, iar traficul de calatori s-a triplat imediat fata de perioada precedenta.

De pe urma traficului de tigari de la Moravita traiesc atat oamenii mai sarmani din zona, dar si adevarate retele care isi desfac produsele in pietele din mai multe orase din partea de Vest a tarii: Timisoara, Arad, Oradea, Lugoj, Deva, Resita s.a. In toamna anului trecut, au fost prezenti la un control in vama chiar reprezentanti europeni, ingrijorati de amploarea pe care o luase traficul. S-a spus, in repetate randuri ca vamesii nu sunt straini de fenomen, nici nu ar avea cum, iar zvonurile de acest fel nu au contenit niciodata in regiune. Actualul sef al Directiei Regionale Vamale Timisoara este Gabriel Moldovan, fin al deputatului PD-L Gheorghe Ciobanu. Nasul lui Moldovan este o adevarata „legenda vie” in sistemul vamal, fiind de-a lungul timpului prieten cu toti cei care au condus sistemul la nivel national, cu o singura exceptie: Gheorghe Dinu „Vama”. Acesta din urma l-a si scos pe Ciobanu din sistem, dupa ce, spun surse din sistem, ar fi fost nevoit sa supraliciteze „oferta” depusa de actualul deputat PD-L pentru a prelua sefia vamilor la nivel national in timpul guvernarii PSD.

Berceanu nu a vrut sa „sunteze” filiala Timisoara

Dupa 2002, Cioibanu, fostul sef al Vamii Moravita in timpul embargoului ulterior al Regionalei Vamale Timisoara, a intrat in afaceri, iar ulterior in politica, perioada in care se spune ca a avut o influenta in sistemul vamal din Vestul tarii mai mare chiar decat sefii oficiali. Dupa 2005, de cand l-a instaurat sef pe Moldovan, toata lumea a inteles cine conduce intregul sistem. Marea lovitura a venit insa din partea noului prefect de Timis, Mircea Bacala, care a decis, la inceputul acestei luni, sa blocheze traficul de tigari, dand dispozitie de plasare a unor filtre de politie in apropierea vamii. Sursele din PD-L Timis afirma ca aceasta dispozitie nu ar fi venit din senin, ci in urma interventiei lui Constantin Ostaficiuc, presedinte presedintele filialei PDL dar si a Consiliului Judetean Timis. Or Bacala, este opinia multora, nu ar fi negat niciodata, la modul convingator, admiratia pentru Ostaficiuc, de unde si suspiciunea de mai sus. El ar fi fost foarte deranjat ca Gheorghe Ciobanu a incercat sa-si impuna un om de casa, Adrian Pau, in functia de director la Aeroportul International Timisoara apeland, se spune, direct la ministrul Transporturilor Radu Berceanu, in loc sa treaca propunerea prin organizatia locala a partidului, asa cum se procedeaza la toate numirile in functiile publice. Numai ca Berceanu l-a sesizat pe Ostaficiuc despre acest demers iar liderul PD-L Timis i-a aratat lui Pau cartonasul galben intr-o sedinta a conducerii filialei la care Ciobanu a lipsit.

Blocaj cu repetitie

Nu l-a iertat nici pe Ciobannu, dictand filtrul din vama, iar traficul de tigari a scazut foarte mult de la inceputul lunii, semn ca, atunci cand se doreste, se poate. De mentionat ca nu este pentru prima data cand Prefectura Timis stopeaza traficul de tigari prin Vama Moravita. In timpul campaniei electorale din toamna anului trecut, acelasi lucru l-a facut si prefectul de la acea vreme, Ovidiu Draganescu (sustinut de PNL). El incerca astfel sa atenteze la fondurile de campanie ale lui Ciobanu. N-a reusit acest lucru, Ciobanu obtinand un mandat de parlamentar intr-o campanie in care se spune ca ar fi avut la dispozitie fonduri fara precedent intr-o intrecere electorala din judetul Timis. Evident, Ciobanu a candidat intr-un colegiu din care face parte si Moravita, chit ca el este presedinte al PD-L Timisoara, oras unde ar fi fost poate normal sa candideze. Ca fapt divers, el este membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Serbia, tara unde ajung unele marfuri care trec prin Moravita.

Avere de fost functionar

Dupa o perioada relativ scurta in care a facut afaceri, Ciobanu se poate lauda cu o declaratie de avere impresionanta. Detine trei case, dintre care doua in Timisoara si una de vacanta la Poiana Marului. Anul trecut a vandut mai multe apartamente, valorand in total 1.735.390 de euro. Detine parti socaile si actiuni la mai multe firme in valaore totala de aproximativ 500.000 de euro.
Atat Constantin Ostaficiuc, cat si Gheorghe Ciobanu exclud ca ar exista un conflict intre ei. „Eu nu sunt prefect. Ordinul in cauza ii apartine exclusiv lui Mircea Bacala”, afirma Ostaficiuc. „E adevarat ca sunt prieten cu multi oameni din sistemul vamal. Doar am lucrat acolo peste zece ani. Dar asta nu inseamna ca ma mai implic”, spune si Ciobanu.

Samsarul mall-urilor din Baneasa

Afacerea Baneasa, cel mai mare tun imobiliar dat vreodata in Romania, a fost „legiferata” cu largul si nemijlocitul concurs al primarului general al Capitalei, Traian Basescu. El a propus spre aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, la data de 13 septembrie 2001, o hotarare de urbanism care incalca sau permitea incalcarea mai multor legil, hotari de Guvern, ordine de ministru si ultima pe lista, a Constitutiei Romaniei. In urma demersului lui Basescu, sustinut de CGMB, pe cele 220 de hectare luate cu japca ulterior de la statiunea didactica a Universitatii de Agronomie (USAMV) au rasarit mall-uri, cladiri de birouri si vile de lux.






Vom dovedi, in cele ce urmeaza, cu documente incontestabile, ca Traian Basescu este, desi a negat-o in mod repetat, primul „oficial” care si-a pus semnatura pe documentele care au permis jaful imobiliar din Baneasa. El este cel care a semnat, in calitate de primar general, expunerea de motive prin care i-a convins pe consilierii capitalei sa voteze construirea ilegala de hipermarketuri, mall-uri si vile de lux in folosul SC Baneasa Investments, firma controlata de Gabriel Popoviciu, pe terenul agricol cu care fusese impropietarita, in scop didactic, Universitatea de Agronomie.
Expunerea de motive nu este un act oarecare, ci are o importanta deosebita, deoarece acolo le explica primarul, consilierilor, care sunt motivele care l-au determinat sa le supuna la vot proiectul de hotarare, pe care acestia urmeaza sa il voteze.
Probabil ca se vor gasi destui care sa spuna ca de fapt consilierii sunt principalii vinovaii, deoarece ei sunt cei care voteaza hotararea. Intr-adevar, spunem noi, este si vina consilierilor, dar cum ar mai fi putut gresi acestia daca primarul refuza sa promoveze PUZ-ul din cauza numeroaselor ilegalitati?

DNA nu vede padurea din spatele copacilor?


Potrivit legii, planurile urbanistice zonale (PUZ), precum cel propus de Traian Basescu pentru afacerea Baneasa, au caracter de reglementare, adica devin, dupa aprobarea de catre consiliile locale, legi de urbanism pentru zonele pentru care au fost aprobate. Toate constructiile ce urmeaza a se ridica in acea zona pot fi realizate numai potrivit PUZ-ului in cauza. Tocmai de aceea legea prevede ca acestea nu pot fi iniiiate decat de catre proprietarul terenurilor sau de catre chirias sau concesionar, bineinteles, cu acordul proprietarului. Este evident pentru oricine - Basescu trebuia sa stie, la momentul la care a propus PUZ-ul spre aprobare ca proprietarul terenului era Universitatea Agronomica si ca aceasta ar trebui sa fie si beneficiarul PUZ. Or, dupa cum puteti vedea in acordul de mediu, beneficiarul PUZ este societatea Trination SA (firma care face parte din grupul controlat de Gabriel Popoviciu). In mod normal, din momentul in care vedea acest lucru, ca beneficiarul PUZ-ului era o societate care nu avea niciun drept real asupra terenului Universitatii, primarul general era indreptatit sa refuze sa-l mai inainteze spre aprobarea CGMB si era dator sa ceara verificarea documentelor care au stat la baza elaborarii acestuia. Verificarile ar fi dat la iveala, mai mult ca sigur, ca PUZ-ul nu a fost intocmit in baza unui certificat de urbanism (nulitate absoluta) si mai ales ca nu contine nici avizele obligatorii cerute de lege, ceea ce ducea din nou la nulitatea absoluta a PUZ-ului.
Primarul de atunci al Capitalei nu a facut nimic pentru a se respecta legea: a ignorat cu desavarsire faptul ca Trination SA nu era proprietarul celor 220 de hectare de teren din Baneasa, ba mai mult, a „uitat” sa le spuna consilierilor cine este proprietarul terenului; nu a cerut verificarea existentei certificatului de urbanism si nici a avizelor obligatorii prevazute in Legea 350/2001 (privind amenajarea teritoriului si urbanismului). Cel mai important dintre acestea, cel final, trebuia dat de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei. Or, Traian Basescu fusese ministru la Transporturi, chiar de doua ori, deci stia ca fara acest aviz obligatoriu nu avea dreptul nici macar sa puna in discutie PUZ-ul lui TriNation SA. Oare procurorii DNA care ancheteaza cazul Baneasa chiar nu au vazut niciuna dintre acestea, ca prea sar in ochi?

Patalama de la un judecator stramb

In continuare, este demn de remarcat ca terenul la care se face referire in planul urbanistic intrase in proprietatea Universitatii cu doar trei luni tnainte, la data de 6 iunie 2001. Specialistii in domeniul urbanismului, pe care i-am consultat, ne-au declarat ca este practic imposibil sa se parcurga toate fazele legale ale unui PUZ (de la stabilirea principiilor acestuia si pana la votul in consiliu sunt o gramada de etape de parcurs). Intr-adevar trebuie sa remarcam ca multe dintre avize au fost obtinute tnainte de data la care Universitatea a primit titlul de proprietate, (majoritatea erau date in luna februarie). La acea data, terenul era inca in domeniul public, orice „interventie” cu scop comercial asupra acestuia fiind interzisa de Constitutie.
Cei de la Baneasa Investment ar putea argumenta aici ca nu este nicidecum adevarat ca terenul era in domeniul public al statului si ca Universitatea era deja proprietarul celor 220 de hectare. Intr-adevar, USAMV a obtinut, la data de 25 aprilie 2000, o incheire de la Cartea Funciara a sectorului 1, prin care un „judecator stramb”, pe nume Gheorghe Cuzuc, dispunea intabularea dreptului de proprietate al USAMV cu titlu de „drept de improprietarire”. Juristii pe care i-am consultat califica termenul drept un nonsens juridic, spunandu-ne ca la fel de legal era sa se treaca, de pilda „drept de fericire” sau „drept de sanatate”.
Manevrele pentru a obtine o asemenea intabulare au fost, la randul lor, mai mult decat jenante. Cererea de intabulare nu a fost introdusa de Universitate (prin reprezentant sau mandatar, cum este legal), ci de Andrei Mihai Bejenaru, avocatul si ulterior presedintele CA la ”Baneasa Investments”. Intabularea puscariabila facuta de Cuzuc mentiona ca temei legea prin care regele Mihai improprietarise Universitatea in 1929, lege care nu dadea dreptul nicidecum sa se desfasoare activitati imobiliare precum cele dorite de Popoviciu si asociatii sai. Mai mult decat atat, legea era abrogata si nu putea fi folosita ca temei de drept, cum a facut-o judecatorul arestabil Gheorghe Cuzuc. De unde este cat se poate de evident ca terenul a fost intr-adevar, pana tn 2001, proprietatea publica a municipiului Bucuresti oricat si-ar fi dorit altfel Popoviciu, rectorul USAMV Ioan Alecu sau primarul general Traian Basescu.

Aberatiile primarului

„Scaparile” hotararii initiate de Basescu nu se opresc aici: planul propune realizarea de investitii publice (centru comercial, birouri, servicii) si private (locuinte, centru comunitar). Toate acestea sunt insa de tip privat, cu caracter comercial, in scopul obtinerii de profit, niciuna neavand caracter de investitie publica. Mai mult decat atat, textul hotararii mentioneaza documente care erau anulate sau inlocuite, fapt remarcat si in mass media centrala: acordul de mediu 405/15 august 2001, invocat in hotarare, fusese anulat si inlocuit cu un altul, la data de 23 august 2001, iar avizul comisiei de urbanism a CGMB, trecut ca fiind obtinut in iulie 2001, a fost obtinut (inlocuit?) la 28 august 2001 si aproba un raport al arhitectului sef fara numar si data.

Minutul 91

Altfel vehement cu marii moguli, presedintele Traian Basescu nu i-a reprosat nimic omului de afaceri Gabriel Popoviciu, nici cand acesta a fost retinut de procurorii DNA. Mai mult, i-a luat apararea in plina ancheta, cand s-a intrebat in direct, retoric, care este vina unui om (Popoviciu n.n.) care a investit un miliard de euro. Presedintele nu s-a sinchisit atunci de acuzele presei (tot mogulii, fireste!) ca declaratia sa ar fi o imixtiune in actul de justitie, precizand doar ca l-a cunoscut pe Puiu Popoviciu la Primarie, cand acesta i-a prezentat programul de investitii in nord (Baneasa – n.n.). De fapt ce calitate avea Popoviciu cand v-a prezentat planul de investitii, domnule presedinte: fals proprietar, asociat cu domeniul public sau viitor improprietarit prin neglijenta (?) primarului Capitalei?

de Cristian STOENESCU

MISTERELE DIMENSIUNILOR CORPULUI UMAN

Corpul uman este format din 206 oase separate, unite între ele prin diferite articulaţii, peste 500 de muşchi, 5 milioane de globule roşii (care au o durată medie de viaţă de 100 de zile) sau 2 metri de piele, cu o greutate de 3 kg. Acestea sunt doar câteva statistici privind dimensiunile standard ale unor părţi componente ale organismului uman. Specialiştii, citaţi de ziarul britanic The Independent, au încercat să dezlege misterul câtorva părţi importante ale corpului uman, în funcţie de semnificaţiile medicale, sociale şi psihologice ale dimensiunilor acestora:

1) Mărimea capului

Cercetătorii susţin că, cu cât mai mare este volumul sau circumferinţa craniului, cu atât mai mare este coeficientul de inteligenţă al unei persoane. De pildă, dacă volumul capului are în jur de 1,359 de centimetri cubi, IQ are valoarea de 110, în vreme ce un cap care are o mărime de 1,600 de centimetri cubi este corelat cu un IQ de 125 - se arată într-un studiu recent.

2) Greutatea la naştere

Greutatea avută de un individ la naştere are un impact crucial asupra stării viitoare de sănătate. De regulă, o greutate sub limita normală este asociată cu un risc crescut de bolile cardiovasculare, diabet, depresie, obezitate şi migrene frecvente. Un studiu realizat în Statele Unite pe 160.000 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani a reliefat faptul că cele care au avut la naştere o greutate sub 2,2 kilograme suferă în proporţie de 39% de hipertensiune arterială. De asemenea, un studiu realizat de specialiştii de la Universitatea Keele pe un lot de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani a dus la concluzia că persoanele cu o greutate foarte mică la naştere au fost de 2,8 ori mai mult predispuse spre depresie, în vreme ce un alt studiu la care au participat 20.000 de bărbaţi a scos în evidenţă faptul că trei sferturi dintre cei care au avut o greutate la naştere sub 2,5 kg au devenit diabetici, comparativ cu persoanele care s-au născut cu o greutate de peste 3 kg. Specialiştii din Suedia au descoperit că, în cazul în care un nou-născut hrănit suplimentar câştigă minimum 1 kg înainte de a ieşi din spital, riscul ca acesta să sufere de un atac cerebral în timpul vieţii scade cu peste 55 de procente. Institutul de Sănătate Publică din Finlanda a finanţat un studiu care relevă faptul că un colesterol crescut este corelat cu o greutate mică la naştere.

3) Înălţimea

Numeroase studii realizate până acum au demonstrat legătura dintre înălţimea unei persoane şi starea sa de sănătate. Specialiştii cred că, cu cât mai înalt este un individ, cu atât mai scăzut este riscul de a se îmbolnăvi de inimă sau, dimpotrivă, prezintă un risc crescut de a face cancer de prostată, în cazul bărbaţilor. Potrivit unui studiu făcut la Universitatea din Bristol, explicaţia acestei legături ar consta în faptul că înălţimea este, pe de-o parte, un indicator al stilului de alimentaţie, al stării sistemului imunitar, al nivelului de stres cotidian în timpul copilăriei şi al adolescenţei şi, pe de altă parte, este vorba de faptul că diametrul vaselor coronariene creşte odată cu înălţimea. O înălţime cu 10 centimetri peste medie, în cazul bărbaţilor, este corelată cu riscul de a dezvolta cancer pulmonar sau de prostată. Potrivit unui studiu, dimineaţa suntem cu un centimetru mai înalţi decât seara, întrucât cartilagiile de la încheieturi se tasează pe parcursul zilei.

4) Lungimea picioarelor

Potrivit unui studiu realizat de specialiştii scoţieni, picioarele lungi scad nivelul tensiunii arteriale, ca şi pe cel al colesterolului. În schimb, picioarele scurte cresc riscul unei dereglări metabolice, ca şi pe cel al cancerului de sân sau de prostată - se arată într-un număr recent al Jurnalului Medical din Marea Britanie.

5) Mărimea şoldurilor

Femeile cu talie mică şi şolduri late sunt mai inteligente, la fel ca şi copiii acestora, fapt dovedit prin rezultatele foarte bune obţinute la diverse teste de perspicacitate. Explicaţia ştiinţifică este că acizii graşi depozitaţi în jurul şoldurilor au un rol vital în dezvoltarea creierului fătului.

6) Dimensiunile coapselor

Cercetătorii au încercat să afle de ce o femeie este mai atrăgătoare pentru bărbaţi faţă de altele şi au ajuns la concluzia că dimensiunile coapselor reprezintă principalul factor de atracţie, după mărimea sânilor sau expresia feţei. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Gdansk au studiat 20 de segmente ale corpului în cazul finalistelor la concursul Miss Polonia 2008, din totalul celor 115 participante. Rezultatele au fost surprinzătoare! Femeile cu coapse mari au avut un sex-appeal mai puternic în proporţie de 12%, la fel ca şi o înălţime de peste 170 cm. Specialiştii cred că aceste descoperiri confirmă teoria psihologilor evoluţionişti, conform căreia o femeie este atrăgătoare sexual pe baza semnelor care indică starea sa de sănătate şi potenţialul de fertilitate.

7) Mărimea penisului

În folclor se spune că un bărbat poate fi ghicit după anumite indicii, cum ar fi dimensiunile tălpii sau ale nasului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa, deşi se poate ca în anumite cazuri deducţia să fi fost cea bună. Potrivit specialiştilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al mărimii penisului este lungimea şi forma degetului arătător. Specialiştii susţin că 25% dintre bărbaţii care cer o consultaţie de specialitate pentru o problema sexuală se plâng ca au un penis prea mic, deşi pentru vechii greci un bărbat viril trebuia să fie înzestrat cu un sex mic.

ALIMENTAŢIA LA DACI

1. CEREALE

Meiul este cereala cea mai des întâlnită în aşezările dacice. Meiul putea fi consumat în mai multe moduri: măcinat apoi fierte în apă sau lapte (putându-se adăuga şi alte ingrediente cum ar fi brânză, miere, ouă, etc), terci de mei în care dacii introduceau frecvent spanac sau lobodă, făina dădea un ferment (drojdie) prin amestecare cu vin dulce. Terciul de mei este cunoscut atât în lumea greco-romană dar şi de către celţi, sarmaţi, probabil germani etc.

Grâul este a doua cereală ca importanţă în siturile dacice. Grâul a constituit baza alimentaţiei pentru majoritatea popoarelor Europei. Dacii au preferat câteva specii: Triticum aestivum, Triticum dicoccum şi Triticum monococcum. Grâul putea fi gătit fie fiert sub formă de terci, fie măcinat şi utilizat la producerea unor lipii sau chiar a pâinii dospite. Deşi nu s-au găsit bucăţi de pâine carbonizată, se poate presupune existenţa acesteia şi la daci, după cazul popoarelor europene din acea perioadă. Un argument în acest sens ar fi cuptoarele menajere descoperite în aşezările dacice. Prepararea pâinii necesită apă, sare şi ferment

Secara. Aceasta apare în aşezările dacice numai însoţită cu seminţe ale altor cereale (amestecate sau separate). Secara are calităţile nutritive net superioare celorlalte cereale. De obicei s-a găsit un amestec de grâu şi secară în raport de 2:1. Amestecarea făinii de grâu cu cea de secară se întâlneşte în bucătăria românească până târziu în epoca modernă.

Orzul are multe avantaje: dezvoltare vegetativă rapidă, rezistenţă la frig şi secetă. Orzul putea fi consumat fie fiert, sub formă de terciuri, singur sau împreună cu leguminoase, fie transformat în făină şi utilizat la producerea lipiilor şi a pâinii. Columella menţionează că pâinea din făină de orz era mai bună decât cea de grâu, de calitate inferioară. Făina de orz s-a folosit până nu demult la obţinerea mămăligii, atunci când ţăranii nu aveau la îndemână porumb. O altă modalitate importantă de utilizare a orzului era prin obţinerea malţului şi fermentarea lui pentru bere.

Ovăzul. Acesta apare însă mult mai rar. Probabil că această cereală era utilizată în hrana animalelor ca furaj, dar întrebuinţarea ei ca aliment de către comunităţile umane, nu este exclusă. Se putea prepara ca fiertură, simplă sau în combinaţie cu alte cereale şi legume sau transformat în făină şi folosit la prepararea pâinii, în amestec cu făina de grâu. Se pare că făina din această plantă are proprietatea de a întârzia râncezirea produselor vechi (unt şi a lapte închegat).

2. LEGUME

Lintea, apare adesea în combinaţie cu alte plante cerealiere sau leguminoase. Lintea era consumată sub formă de fiertură împreună cu alte cereale sau legume (întreagă sau zdrobită), posibil şi carne, grăsimi (animale sau vegetale) şi produse lactate sau sub formă de supă.

Mazărea sunt destul de rare. Ambele legume se puteau consuma fierte sub formă de supă sau terci (singure sau amestecate).

Bobul, se pare că a apărut pe teritoriul României este întâlnit rar dar în cantităţi destul de mari Bobul putea fi consumat ca şi celelalte legume sub formă de terci simplu sau în amestec.

Năutul întâlnit foarte rar, este extrem de rezistent la frig. Se prepara atât prăjit cât şi fiert, era însoţită cel mai adesea cu o turtă de brânză.

Spanac, lobodă (Atriplex patula), măcriş (Rumex acetosa), morcov (Daucus carota) etc. Acestea se puteau consuma fie crude (salate), fie gătite (supe sau terci, singure sau amestecate). Interesant este că, de obicei, spanacul este însoţit de mei. Măcrişul, datorită frunzelor sale acre, putea fi folosit crud, ca salată sau pregătit ca şi spanacul.

Usturoiul. Se poate consuma crud (salată) sau poate intra în compoziţia unor feluri de mâncare, fiind păstrat împletit ca o funie.

Este destul de probabil că dacii au consumat şi alte tipuri de plante cum ar fi de exemplu ciupercile, chiar dacă arheologic acestea nu lasă nici o urmă, ciupercile cresc în toate zonele de relief, de primăvara până toamna târziu şi sunt frecvent consumate de oameni fie crude fie gătite (prăjite, fierte).

Spre deosebire de cereale care se puteau conserva foarte uşor, legumele erau consumate doar în sezoanele când se culegeau sau conservate prin diverse procedee: uscarea la soare, saramură, etc.

3.FRUCTE

a.Strugurii, folosiţi pentru obţinerea vinului, erau consumaţi şi cruzi.

b.Mărul putea fi consumat crud sau transformat prin fermentare în băutură.

c.Se poate presupune şi consumul fructelor de pădure: fragi, zmeură, afine, mure etc.

II. CARNE

Pe primul loc în preferinţele alimentare ale dacilor era carnea de vită, rar pe locul al doilea. Resturi osteologice aparţinând acestor mamifere s-au găsit în toate siturile. Vitele erau crescute în principiu pentru produse secundare (lapte, brânză), eventual pentru reproducere şi muncă, aceste animale fiind sacrificate în general la maturitate. Vitele din epoca dacică, erau probabil de talie relativ mică şi aveau o constituţie suplă. Această perioadă este numită "regresiunea dacică".

Pe locul doi în preferinţele culinare ale dacilor, par a se situa suinele. Porcinele erau ţinute în exclusivitate ca producătoare de carne şi eventual grăsimi, de aceea şi strategia de creştere şi planificarea sacrificării se deosebeau radical faţă de cea adoptată pentru speciile folosite în scopuri, mai cu seamă utilitare. Tipul crescut de daci pare a fi unul primitiv, cu o creştere înceată, aparţinând unei rase cu talie destul de mică. Acest lucru ar explica şi sistemul de gestionare al turmelor, în majoritatea sitarilor predominând animalele tăiate în jurul vârstei de 2 ani (se pare că atingeau maturitatea sexuală mai târziu, ajungând la greutatea optimă de sacrificare abia la 2 ani). În foarte puţine situri se întâlnesc suine sacrificate tinere şi tot aşa numărul exemplarelor bătrâne este destul de redus. Se poate spune deci, că majoritatea indivizilor erau sacrificaţi la sfârşitul perioadei de creştere şi păstraţi doar câţiva pentru reproducere, ştiut fiind că după o anumită vârstă creşterea lor devine nerentabilă.

Ovicaprinele erau utilizate şi ele pentru obţinerea de carne, dar şi de produse secundare (lână, lapte). Rasele de ovine crescute în epoca dacică erau suple, aparţinând unui tip neameliorat încă. S-a remarcat preponderenţa în aşezări, a oilor şi numărul mic de capre crescute de daci. În ceea ce priveşte gestionarea turmelor de oi, ea este orientată fie spre producţia de carne - caracterizată prin sacrificarea unor animale tinere (între 6 luni şi 2 ani), fie pentru obţinerea de produse secundare.

Cabalinele par să fi constituit şi ele o sursă de carne după cum o dovedesc unele descoperirile de resturi osteologice provenite de la cai, care apar la fel de fragmentate ca şi cele ale altor specii, prezintă urme de arsură etc.

Într-o foarte mică măsură în alimentaţia comunităţilor geto-dace se pare că intrau şi canidele, după cum o dovedeşte prezenţa unor resturi osteologice arse sau cu urme de retezare cu unelte tăioase. Acest animal intra şi în alimentaţia altor populaţii (celţi, germani etc.).

La aceste specii se adaugă apariţia în aşezările epocii La Tene de le noi a găinii domestice. Se consumau atât exemplarele tinere cât şi cele adulte. Datorită taliei specifice mici, rolul găinilor în asigurarea proteinelor animale este destul de redus. Nu trebuie uitat însă, că ele erau şi furnizoare de ouă.

Gâsca domestică este foarte rar întâlnită.

Ca în cazul găinilor şi în cazul peştilor, resturile osoase sunt destul de puţine în aşezări (s-au păstrat în general oase de la peşti de mari dimensiuni, restul fiind probabil distruse de aciditatea solului). Practicarea pescuitului de către dacii din aşezări aflate în apropierea unor cursuri de apă, este incontestabilă mai ales că în numeroase astfel de aşezări au fost descoperite unelte de pescuit (cârlige de undiţă, greutăţi de la plasele de pescuit etc).

Tot un caracter sporadic şi fără o importanţă foarte mare în alimentaţia comunităţilor dacice, o are şi culesul scoicilor şi al melcilor, ale căror cochilii au fost destul de des descoperite în câteva aşezări dacice.

Spre deosebire de cele două ocupaţii pomenite anterior, vânătoarea se practica pe scară ceva mai largă. Se vânau cu precădere animale mari - cerbul şi mistreţul disputându-şi adesea primatul în descoperirile arheologice, la acestea adăugându-se căpriorul, bourul, ursul, iepurele etc. Vânătoarea avea aşadar un caracter preponderent alimentar, furnizând o cotă importantă din carnea necesară locuitorilor aşezărilor, ajungând în unele cazuri la procente foarte mari. Şi materialul provenit de la aceste animale are un aspect tipic de "resturi de bucătărie" prezentând spărturi, tăieturi, arsuri etc.

GĂTITUL CĂRNII.

În antichitate predomina consumul cărnii fierte, poate şi datorită faptului că se obţinea în acest fel şi supă şi carne. Se întâlneşte de asemenea consumul cărnii pregătite prin prăjire, fie în cuptoare, fie în frigări, rar pe grătar. Utilizarea grătarului pentru gătirea cărnii era cunoscută, deşi rară. Cantităţile mari de carne obţinute prin sacrificarea unor animale domestice sau vânarea unora sălbatice, impuneau necesitatea conservării cărnii. Două posibilităţi simple de păstrare erau afumarea şi conservarea prin sărare.

III. GRĂSIMI

GRĂSIMILE ANIMALE, cele mai frecvente puteau fi untura de porc şi seul. Cercetătorii sunt însă de părere că suinele crescute de daci, de un tip primitiv, nu ofereau o cantitate prea mare din acest produs.

GRĂSIMILE VEGETALE. Descoperirea în urma săpăturilor arheologice a numeroase amfore, ar putea fi un indiciu pentru importul uleiurilor sudice. Tot în urma săpăturilor arheologice a fost pusă în evidenţă existenţa în aşezările dacice a unor plante, care au un conţinut ridicat de ulei: lubiţ (Camelina sativa), mac (Papaver somniferum), muştar (Sinapis alba). Din acestea se puteau obţine uleiuri comestibile, dar care puteau fi întrebuinţate şi în alte scopuri: iluminat, tăbăcitul pieilor etc.

IV. LACTATE

Columella pornind de la aceiaşi preponderenţă a produselor lactate în alimentaţie, ne spune că cei mai mulţi dintre nomazi şi geţi se numesc "băutori de lapte". Accentul cădea probabil pe laptele de vită. Laptele de oaie şi de capră se situează în preferinţele culinare ale dacilor pe locul doi.

Transformarea laptelui în brânză era necesară în primul rând din motive de conservare.

V.CONDIMENTE

Între condimente, pe primul loc se situează sarea, indispensabilă în alimentaţia umană. Există mai multe posibilităţi de obţinere a sării:

evaporarea apei de mare, extragerea din mine etc. Dacia dispunea de importante zăcăminte de sare, aflate în general la mică adâncime sau la zi, încât foarte probabil principala sursă de obţinere a sării a fost extragerea din saline.

Oţetul, obţinut în general din vin, putea să intre şi el în compoziţia anumitor feluri de mâncare.

Dintre mirodenii avem pomenită o singură plantă - muştarul ale cărui seminţe se pare că intrau în componenţa unor mâncăruri de linte, bob.

VI. BĂUTURI

La daci era cunoscut şi apreciat vinul conform izvoarelor scrise şi descoperirilor arheologice, care atestă existenţa viţei de vie şi a producţiei de vin la daci. În multe aşezări au fost descoperite seminţe de struguri şi de asemenea, numeroase fragmente de amfore de producţie locală. La consumul vinurilor de producţie proprie, se adaugă a vinurilor de import provenite în principal din lumea greacă, după cum o dovedesc amforele cu ştampile epigrafice.

O altă băutură frecventă în lumea barbară era berea.

Probabil că au existat şi alte băuturi (mied) dar informaţii referitoare la ele nu s-au păstrat până la noi.

21 decembrie 2012 – Apocalipsa sau coincidenta?

Oracolele au prezis o apocalipsa care va avea loc in timpurile noastre, centrata in jurul anului 2012. Toate sugereaza ca ceva se va intampla in acea zi. Chiar daca majoritatea au fost scrise in urma cu sute de ani, acuratetea lor intereseaza in mod special lumea moderna, deoarece previziunile apocaliptice pe care le contin se refera in mod special la perioada pe care noi o traim in prezent. Este o profetie sau doar o coincidenta?

Inapoi la mayasi

Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.

Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.



Calendarul cel lung, la final

Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit "Calendarul cel lung."

Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.

Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.

In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfant". Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.



2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet

Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.

Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.

I Ching sau "Cartea schimbarilor" era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McKenna, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.

O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.

Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.

Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.

Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un "oracol" numit "web-bot". Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite "paienjeni" sau "agenti", care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.



Lumea dupa 12 decembrie 2012

Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.

In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. "Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu", declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:"Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul."

Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.



Facts - Alte sfarsituri ipotetice

8 septembrie 2040 - Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 - sfarsitul calendarului musulman
2240 - sfarsitul calendarului evreiesc

Recuperarea din IAD: cand internetul dauneaza grav sanatatii

Se numeste Internet Addiction Disorder (IAD) si a facut in ultimii ani obiectul mai multor studii si controverse. Desi deocamdata nu este inclusa in nomenclatorul bolilor psihice, multi considera ca problema dependentei de web (dar si de videogame-uri de soiul World of Warcraft) este una reala.
Cat te costa sa scapi de internet?

In luna august a acestui an, dezbaterile pe aceasta tema au revenit in centrul atentiei, dupa ce Heavensfield Retreat Center din Fall City, Washington, a anuntat lansarea primului program de dezintoxicare de web din Statele Unite, amplasat, in mod ironic, la doar cateva mile de cartierul general al Microsoft din Redmond, Seattle. In aceeasi perioada, in Romania, un raport prezentat de Comisia Europeana arata ca 64% din romani nu au folosit niciodata internetul.

Si totusi, nu se poate sa nu-i fi observat, pe cei care nu se pot detasa psihologic si comportamental de lumea jocurilor online sau de cea a social networking-ului sunt peste tot. Poate chiar tu esti unul dintre ei. Ridica mana daca te consideri dependent de internet. Hai, ca n-o sa te judece nimeni (de altfel, cine ar putea s-o faca, doar toata lumea e online?!).
Contra unei sume de 14.500 de dolari (WiFi-ul nu este inclus!), se considera ca un astfel de "addict" poate fi salvat de el insusi si de lumea lui virtuala la capatul a 45 de zile de abstinenta totala de internet, petrecute la Heavensfield Retreat Center; iesit de aici, "bolnavul" va pasi "ca nou" in lumea reala, complet vindecat de obsesia pentru Facebook, Second Life, online gambling si, de ce nu, chiar si de cea pentru sms-uri.

Fondatorii centrului considera dependenta de internet o problema extrem de serioasa, avand in vedere statisticile care spun ca afecteaza intre 6 si 10% din populatia internauta. Cum stii ca esti unul dintre ei? O lista de 12 "semne si simptome" a fost postata pe pagina de web a noului asa-numit "reStart Internet Addiction Recovery Program", si contine indicatori precum "o crescuta stare de spirit euforica cand esti implicat in activitati pe internet", "necinste fata de cei din jur" si "schimbari fizice precum ingrasare sau pierdere in greutate, dureri de spate, de cap si sindrom de tunel carpian" (cea din urma fiind acea durere persistenta in incheietura mainii, provocata de utilizarea frenetica a tastaturii).
Iar daca, potrivit specialistilor site-ului, trei sau patru raspunsuri afirmative la intrebarile din chestionar sugereaza ca faci "abuz de internet", cinci si peste cinci indica fara echivoc dependenta.

Mai precis, in vreme ce primul criteriu este: "Ai o dorinta puternica sau impulsul de a utiliza internetul", ajungand la numarul 4, trebuie sa-ti marturisesti daca, in situatia in care "constient fiind de efectele daunatoare, nu poti renunta totusi la a mai utiliza internetul". Te pomenesti ca trebuie toti sa ne internam?!

Sevraj tehnologic

Primul pacient inscris in acest programul american se numeste Ben Alexander din Iowa City, are 19 ani, iar jocul lui preferat era pana nu demult World of Warcraft (cunoscatorii stiu de ce). "Il jucam pana adormeam cu capul pe tastatura", a povestit el intr-un interviu acordat unui post de televiziune.

Intrucat programul se mandreste cu faptul ca le ofera pacientilor tratamente individualizate, in cazul lui Alexander, acest lucru a presupus acordarea unei atentii sporite fostelor hobby-uri ale tanarului: biologia si crosurile cross-country. In prezent, iesit de la "rehab", desi nu se "vede" renuntand in totalitate la internet, considera ca a revenit totusi la un mod de viata mai "echilibrat".
De altfel, promovarea unui mod de viata lipsit de accesul la internet nu este intentia fondatorilor clinicii. "Noi nu suntem anti-tehnologie", afirma Hilary Cash, director executiv al centrului. "Este vorba doar despre a le ajuta pe persoanele dependente de tehnologie sa depaseasca sevrajul si sa se reintegreze psihologic in lumea reala intr-un mod pozitiv".

"Moda" dezintoxicarii de internet nu este nici pe departe una lansata de americani. "Atat China, cat si Coreea de Sud au desemnat dependenta de internet ca problema de sanatate publica numarul 1", au precizat fondatorii programului american intr-un comunicat de presa. "Prin comparatie, Statele Unite au fost mai lente in a recunoaste si reactiona la acesta problema, si de-abia acum apar primele masuri concrete. Programul nostru este parte din acest proces".
Picatura chinezeasca: tratament militaresc extrem pentru internauti

In China, un numar de peste 400 clinici private de reabilitare isi ofera de ani buni serviciile celor 10 milioane de adolescenti chinezi dependenti de web, potrivit estimarilor: adica 10% din cele 100 de milioane de utilizatori de internet din tara.

Anul trecut, intr-o zi de sambata, Deng Senshan, un baiat de 16 ani, a fost trimis de parinti (contra sumei de 7.000 de yuani, cam o mie de dolari) pentru o luna de tratament la Guangxi Qihuang Survival Training Camp in sudul Chinei. Rupt in bataie, tinut "la izolare", si umilit de antrenori pentru ca alerga prea incet, a fost gasit mort o zi mai tarziu (duminica dimineata), din motive care nu au fost facute publice.

Un alt exemplu este si cel al lui Pu Liang, in varsta de 14 ani, internat si el in "rehab"-ul de la Chengdu, capitala provinciei Sichuan, pentru a i se trata dependenta de internet. Potrivit China Daily, dupa cateva zile Pu a fost transportat la spital de stafful institutiei, doctorii declarand ulterior ca acesta a fost batut cu cruzime. Diagnosticul? Apa la plamani si functia renala afectata.

La un alt Internet Addiction Treatment Center din Daxing, langa Beijing, copiii dedependenti de jocuri online, pornografie, cybersex si chat (cu parinti apartinand clasei de nouveau riche din China) sunt "tratati" cu instructie militara "pe bune", centrul fiind de altfel condus de un fost colonel de armata, cu fonduri subventionate de guvern.

"Am devenit dependent treptat", a declarat Li Yanlin, un student ale carui note au scazut dramatic dupa ce a devenit dependent de jocurile de pe internet. Dar dupa cateva saptamani in campusul din Daxing, baiatul in varsta de 18 ani le-a cerut parintilor sa-l "lase la vatra", intrucat "a recunoscut falsitatea jocurilor online."

Potrivit conducerii clinicii, unde un "sejur" costa in jur de 10,000 de yuani (1.290 dolari), abordarea militara a tratarii dependentei de internet este una necesara intr-o tara cu peste doua milioane de adolescenti dependenti. "Multi dintre cei internati aici tin foarte rar cont de sentimentele celorlalti. Antrenamentul militar este menit a-i face sa simta cum este cand faci parte dintr-o echipa", a declarat psiholgul Xu Leiting. De la inaugurarea stabilimentului din 2004 si pana anul trecut, aici au fost "cazati" peste 1.500 de adolescenti, cu o rata de succes de 70%.

Bun venit in IAD! Afla daca esti dependent

In opinia psihiatrului american Jerald Block, dependenta de internet este o dereglare compulsiva atat de raspandita incat ar trebui inclusa fara doar si poate in urmatoarea editie a nomenclatorului bolilor psihice (DSM-V), programat sa apara in 2011.

DSM ("Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder"), publicat din 1952 incoace de Asociatia Americana de Psihiatrie, reprezinta un soi de "biblie" a psihiatriei mondiale, instrumentul de referinta preferat al specialistilor din lumea intreaga. Se stie deja ca noua versiune, la care se lucreaza de ani buni, va cuprinde printre cazurile de dereglare psihica si asa-numitul "shopping dezinhibat", raportul obsesiv cu mancarea si problemele legate de identitatea sexuala. Si de ce nu, si dependenta de internet.

Intr-adevar, exista o psihopatologie in toata puterea cuvantului asociata asa-numitei dependente cauzate de abuzul de internet, ale carei simtome sunt considerate de unii specialisti similare cu cele ale dependentei de substante. Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti noaptea si sa simtiti nevoia incontrolabila de a va controla e-mailul? Sa inchideti computerul si sa simtiti un gol teribil pentru ca lumea reala nu ma are nicio consistenta? Sa va identificati cu avatarul atribuit propriului nickname? Acestea sunt semnele evidente ale acestei boli, termenul de "Internet Addiction Disorder - IAD" datorandu-se psihiatrului american Ivan Goldberg, autorul criteriilor de diagnosticare a acestei maladii. Iata care sunt principale simptome ale IAD, conform criteriilor lui Goldberg.

Nevoia de a petrece tot mai mult timp in retea pentru a obtine satisfactii emotionale;

Reducerea semnificativa a interesului pentru alte activitati care nu au legatura cu internetul;

Dezvoltarea, dupa suspendarea sau diminuarea utilizarii netului, a unei stari de agitatie psihomotorie, anxietate, depresie, ganduri obsesive cu privire la ceea ce se intampla online, clasicele simptome ale abstinentei;

Necesitatea de a fi online tot mai des sau pentru perioade de timp prelungite fata de intentia initiala;

Imposibilitatea de a intrerupe sau de a tine sub control utilizarea internetului;

Petrecerea a peste 8 ore / zi online si dedicarea unui timp indelungat activitatilor corelate netului.

A continua utilizarea internetului in pofida unor probleme generate de utilizarea excesiva a acestuia, fie ele fizice, sociale, psihologice sau la locul de munca.
Si inainte sa va ingrijoreze eventualul "exces de emailuri sau de sms-uri", e bine sa stiti ca orice dependenta implica niste mecanisme specifice:

toleranta (care constrange la cresterea continua a "dozei" pentru a obtine efectul dorit, cel de la inceput),
abstinenta (cu aparitia simptomelor specifice reducerii sau suspendarii unui anumit stimul)
si asa-numitul "craving", pofta nepotolita care, nesatisfacuta, cauzeaza suferinta psihica intensa, uneori chiar fizica, insotitta de ganduri fixe, lipsa foamei si a setei, iritabilitate, insomnie, depresie si in cazurile cele mai grave, senzatii de depersonalizare.
Prin urmare, cat de dependenti sunteti de internet?

Cele mai ingenioase dispozitive de tortura

Daca ne-am imagina care au fost cele mai negre aspecte ale vietii in Evul Mediu, cu siguranta igiena personala, medicina primitiva, foametea sau bolile contagioase ar ocupa un loc fruntas printre optiunile noastre. Dar, fara indoiala, nici unul dintre aceste aspecte nu putea egala ingeniozitatea stramosilor nostri europeni atunci cand era vorba de crearea dispozitivelor de tortura. Iar daca v-a starnit interesul, Descopera va invita sa aflati mai multe despre inventivitatea macabra a judecatorilor medievali si a celor care reprezentau legea in acea perioada.

10. Scaunul de interogare

Sinistra metoda de tortura numita scaunul de interogare a cunoscut celebritatea in Europa medievala, atunci cand era folosita, in special, impotriva femeilor acuzate de vrajitorie sau de adulter. Scaunul metalic pe care erau imobilizati acuzatii era prevazut cu sute de ace menite sa strapunga pielea fara a produce, insa, rani letale. Ca si cum nu era suficient, sub acesta se aprindea focul, foc ce era mentinut pana cand scaunul devenea incandescent. Putinele victime care supravietuiau acestui supliciu sufereau traume ireversibile care, de cele mai multe ori, duceau la moartea celui torturat in maxim doi ani.


9. Purificarea sufletului

Desi era privita doar ca o metoda preliminara a torturii propriu-zise, curatarea sufletului avea la baza o credinta larg raspandita in tarile catolice, aceea ca sufletul vinovatului putea fi spalat de pacate daca acuzatul era silit sa inghita apa clocotita sau carbuni incinsi. In situatia in care condamnatul supravietuia incercarii, judecatorii puteau accede catre urmatoarele etape ale procesului de acuzare.


8. Fecioara de fier

Celebra printre inchizitorii medievali, Fecioara de fier isi va castiga o trista notorietate incepand cu anul 1515, atunci cand s-a inregistrat prima folosire a acestui infricosator instrument de tortura. Cusca de metal, care avea forma unei fecioare, era dotata pe interior cu un sistem complicat de ace care, odata usa inchisa, patrundeau in corpul celui condamnat. Dar cum scopul torturii era acela de a smulge marturisile ereticilor inainte de a-i ucide, acele erau pozitionate astfel incat victima sa nu fie ucisa instantaneu. Acestea penetrau membrele, abdomenul, pieptul si ochii victimei fara a-i provoca moartea imediata. Acuzatul putea agoniza chiar si doua zile pana isi gasea sfarsitul.


7. Tortura cu apa

Chiar daca a fost folosita pe scara larga in Evul Mediu, tortura cu apa a continuat sa fie practicata pana in secolul XX, in special in lagarele japoneze din timpul celui de al doilea razboi mondial. Procedeul prevedea ca victimei, imobilizate in prealabil, sa ii fie introdus in gura sau prin fosele nazale un tub elastic prin care era eliberata o mare cantitate de apa. Odata operatiunea incheiata, calaul sarea, practic, cu ambele picioare pe abdomenul umflat al victimei, fapt ce ducea la sectionarea stomacului si la moartea aproape instantanee.


6.Leaganul lui Iuda

Imaginatia judecatorilor medievali a atins una dintre cele mai inalte praguri atunci cand s-a decis construirea Leaganului lui Iuda. Aparatul, de forma unui scaun inalt cu trei picioare, era prevazut in varf cu o piramida metalica, ale carei muchii erau atent ascutite in prealabil. Victima era ridicata cu ajutorul unui sistem de scripeti si asezata pe acest ingenios dispozitiv de tortura, in fata judecatorului. Gravitatia si greutatea condamnatului duceau la desavarsirea procesului. Existau si cazuri in care cei acuzati nu erau suficient de corpolenti, situatie in care de picioarele condamnatului erau atasate diferite greutati.


5. Pantofii de pedeapsa si Furca Ereticilor

Confectionati din metal si dotati cu mai multi tepi metalici atasati in interior, in dreptul calcaielor, pantofii de pedeapsa erau folositi in combinatie cu o alta inventie a Inchizitiei, Furca Erecticilor. De forma unei furci minuscule cu doua capete, obiectul era atasat de gatul condamnatului astfel incat sa ii penetreze acestuia partea superioara a sternului si barbia. Nevoit sa stea pe varfuri, pentru a nu-si performa calcaiele, si silit sa isi lase capul pe spate pentru a nu fi strapuns de dispozitivul atasat la gat, cel condamnat putea rezista intr-o asemenea pozitie pana la cateva ore. De obicei, o astfel de tortura era folosita ca preludiu, inaintea caznelor propriu-zise.


4. Ghetele

O alta solutie ingenioasa a judecatorilor medievali, folosita in lupta cu fortele demonice ale raului, o constituia dispozitivul numit simbolic "ghetele". Picioarele victimei, imobilizata in prealabil, erau plasate intre doua scanduri care, la randul lor, erau legate intre ele cu mai multe corzi bine stranse. Intre aceste corzi, acuzatorii fixau mai multe pene de lemn pe care le loveau sistematic cu un ciocan. Cu fiecare lovitura, mici parti din tibiile celui torturat se sfaramau, lasand oasele victimei sa iasa la iveala. Judecatorii puteau folosi pana la 20 de astfel de pene, care difereau ca marime, in functie de acuzele aduse vinovatului. Cazurile in care victima supravietuia pana la finalul procesului erau extrem de rare, iar durata de viata a acesteia nu era mai mare de cateva zile datorita blocarii arterelor cu resturi de os si maduva osoasa.

De-a lungul istoriei, "ghetele" au cunoscut o larga raspandire capatand forme diferite in functie de locatia in care erau folosite. Celebre au ramas "ghetele spaniole", confectionate din metal, si care erau presate cu ciocanul in timp ce picioarele acuzatului se aflau inauntru. O forma a acestor ghete se regasea acum un mileniu si in insulele britanice, diferenta fiind ca acestea erau din fier si nu erau folosite pentru presare membrelor inferioare ale condamnatilor ci pentru fierberea acestora in apa sau ulei.

3. Fierastraul

Una dintre cele mai sinistre inventii ale Evului Mediu a fost, cu siguranta, taierea condamnatilor de vii cu fierastraul. Mai mult, victimele erau legate cu capul in jos, ideea torturii fiind ca acestea sa supravietuiasca si sa fie constiente cat mai mult timp, fapt ce era posibil datorita sangelui care continua sa oxigeneze creierul acuzatilor. In ciuda durerilor care trebuie sa fi fost atroce, un condamnat supus unei astfel de torturi putea rezista pana in momentul in care fierastraul ii atingea toracele.


2. Trasul in teapa

Celebru in Tara Romaneasca datorita domnitorului Vlad Tepes, trasul in teapa era o metoda preferata de executie pentru acuzatorii din Turcia, nordul Africii dar si din Germania si centrul Europei. Teapa de lemn sau metal care strapungea posteriorul celui condamnat, iesindu-i acestuia prin gura sau torace, nu insemna intotdeauna o moarte cat de cat rapida. In situatia in care teapa nu atingea nici un organ vital, victima putea trai pana la doua zile in aceasta pozitie. Pedeapsa era acordata, in special, celor invinuiti de inalta tradare, desi folosirea ei cuprinsese arii mult mai largi de acuzare.


1. Trasul pe roata

Primul loc in topul torturilor medievale il ocupa trasul pe roata, o inventie aplicata pe scara larga in centrul si nordul Europei. In fond, doar spanzuratoarea era mai mult folosita decat trasul pe roata in acea perioada.

Victima era, pentru inceput, fixata de sol cu membrele larg desfacute si bine intinse. Apoi, sub fiecare incheietura a mainilor sau picioarelor erau trecute bucati solide de lemn. Calaul zdrobea incheieturile victimei presandu-le cu o imensa roata de lemn, intarita cu piese de metal. Procesul continua cu fracturarea oasele mainilor si picioarelor celui condamnat. Odata membrele zdrobite, victima era legata in jurul rotii si lasata sa moara din cauza durerilor sau a setei. Cei care supravietuiau supliciului puteau rezista zile intregi legati de roata, timp in care insectele si pasarile se hraneau in voie din trupul acestora. In general, condamnatii erau expusi in piete publice sau la rascrucile drumurilor, pentru ca toti sa ii poata vedea si sa le evite exemplul.

Existau si cazuri in care acuzatii se bucurau de clementa judecatorilor. In acest caz se aplica ceea ce se numea Coupe de grace, zdrobirea toracelui sau a stomacului, fapt ce ducea la moartea aproape instantanee a victimei. In centrul Europei mai exista o forma de clementa numita Retentum, ce prevedea strangularea condamnatului in timpul executiei, uneori chiar inainte de inceperea ei.