Vlahii din Timoc refuza sa renunte la graiul romånesc

Autoritatile sarbe refuza sa-i recunoasca pe cei 400.000 de timoceni ca minoritate romana, desi vorbesc romaneste. Despre cum invata copiii limba romana „la coliba“ si despre lupta tinerilor pentru identitate, intr-un reportaj din Valea Timocului.

Mihai Eminescu a lansat în ziarul „Timpul“, din 1 decembrie 1876, o directie a politicii românesti pentru românii din afara granitelor. „Mi se pare ca pentru tara noastra a sosit vremea de a se ocupa în mod radical de soarta românilor din dreapta Dunarii“, atragea Eminescu atentia. Dupa mai bine de 130 de ani, semnalul dat de Eminescu a ramas fara ecou. Românii din nord-estul Serbiei, vlahii - cum îi numesc autoritatile, înca mai spera ca autoritatile de la Bucuresti îsi vor întoarce fata catre ei.

Valea Timocului, cu cele peste 150 de sate românesti, te întâmpina tacuta. Multi dintre timoceni nu stiu cine sunt, de unde vin, dar îsi spun „rumâni“ si vorbesc o româna care pastreaza fondul arhaic al limbii române. Limba nu au învatat-o în scoala, pentru ca de aproape doua sute de ani învata la scoala sârbeasca. Copiii învata româneste acasa, „la coliba“ cum spun ei, de la parinti si batrâni. De aceea, nu stiu sa scrie si sa citeasca în româna. Ziarele si cartile le descifreaza cu greu. De învatat, învata repede daca sunt ajutati. Un tânar care a participat la cursuri de limba româna în Arad povesteste ca a învatat sa scrie si sa citeasca într-o luna. Dragan Demici este uimit sa afle ca „graiul“ lui este la fel cu al românilor din Banat. Nu a fost niciodata în România. Dupa zona în care traiesc, timocenii se împart în câmpeni si ungureni. Baba Stana de la Metovnita povesteste ca la scoala le era interzis sa vorbeasca în româneste, iar cel care trecea peste interdictie era pedepsit sa stea în genunchi pe boabe de porumb.
Exista si vlahi care spun ca ei nu au nici o legatura cu România. De multe ori, sârbii se folosesc de ei, încercând sa acrediteze ideea ca „vlahii“ sunt o minoritate necunoscuta, ciudata, care vorbeste „limba vlaha“. Dar termenul de vlah este larg raspândit în spatiul balcanic unde traiesc comunitati de origine traco-romana. Vlahi sunt numiti si aromânii din Macedonia, Albania sau Grecia.

Sårbii i-au obligat sa isi schimbe numele

De la 1833, când sârbii au ocupat Timocul, autoritatile au dus o politica continua de deznationalizare. Nicolae a devenit Nicolaevici, Floarea a devenit Tveta, Lisandru a devenit Alexandrovici si lista celor carora li s-au furat numele poate continua. Parintele român Boian, de la Malainita, povesteste cum baba Gherghina, care a murit anul trecut, a fost trecuta în certificatul de deces Georgia.
Un român de la Malainita îsi aminteste de soarta grea pe care au avut-o timocenii în vremea fostului presedinte Slobodan Milosevici. „A fost un câine, chiar daca muma lui era vlaha“, spune el. În fosta Iugoslavie, zona locuita de români a fost treptat redusa prin facilitarea stabilirii sârbilor chiar în inima acestor comunitati. Un sat românesc izolat se gaseste chiar la 15 kilometri de Belgrad. În orasul Bor, sat românesc la origini, o familie sârbeasca primea cu usurinta o locuinta si salarii foarte mari. Locuitori ai satelor, românii nu au fost atrasi sa se stabileasca în zonele industriale. Borul este înconjurat de 11 sate curat românesti. Cu toate ca sunt supusi la presiuni din partea autoritatilor locale, organizatiile românesti lupta în prezent pentru a obtine drepturile elementare care permit pastrarea identitatii etnice. Guvernul de la Belgrad refuza în continuare sa-i recunoasca ca minoritate româna.
Predrag Balasevic, unul dintre timocenii care au studiat în România, în prezent presedinte al Partidului Democrat al Românilor din Serbia, este dezamagit de comportamentul autoritatilor române. „Am fost în Voievodina si am vazut cât de bine este organizata minoritatea maghiara. Ei au scoli si biserici în limba lor, au teatre si ziare, pentru ca Budapesta îi sprijina puternic, mai ales financiar. Pe noi, Bucurestiul nu ne ajuta, se tem sa nu cumva sa strice „bunele relatii pe care Serbia le are cu Bucurestiul“, spune el. Chiar daca a aderat la UE, România nu a stiut sa foloseasca cadrul legislativ european pentru protejarea comunitatilor românesti din afara granitelor, care de sute de ani asteapta sa fie sprijinite în lupta pentru apararea identitatii. Legea pentru Românii de Pretutindeni zace de câtiva ani în stadiu de proiect, pentru ca neîntelegerile din clasa poltica sunt mai presus de orice interes national.
Spre deosebire de alte minoritati din Serbia, românii s-au comportat în mod pasnic. „Noi am tacut.
S-au învatat sa stam tot timpul cu capul plecat“, ofteaza o batrâna din satul Metovnita.

Constiinta nationala se bazeaza pe carturari

Multi dintre românii timoceni nu au constiinta legaturii cu România. Nu au facut scoala si nu stiu care le sunt originile decât din informatiile primite din batrâni. Exista însa o puternica constiinta etnica, a comunitatii, si certitudinea diferentierii de sârbi. Draghisa Radulovici, din Cladova, considera ca sentimentul constiintei nationale se întemeiaza pe stat si carturari. „Noi am fost lasati în întuneric sute de ani. Avem o constiinta etnica care este un pas spre viitor“, spune el. De pe malul sârbesc al Dunarii, din Cladova se vede Drobeta Turnu-Severin. „Suntem aici de sute de ani. Când eram copil, tata, când mergea în România, spunea ca merge în tara“, spune Radulovici. Deoarece de peste 200 de ani sunt lipsiti de scoli, de multe ori sârbii îi privesc pe „vlahi“ cu superioritate. „Când moare vreun sârb, noi spunem a murit Iancu, Marcu sau cum îl cheama. Ei spun a murit vreun rumân, de parca a murit un câine“, îsi aminteste parintele Boian, devenit deja un simbol al ortodoxiei românesti din Serbia pentru ca a avut curajul sa slujeasca în limba româna. Biserica pe care a ridicat-o la Malainita prin propriile puteri a fost amenintata de sârbi cu darâmarea. A câstigat cu greu în Justitie. Acum, la biserica lui vin si sârbii. Într-un an, a botezat 49 de copii români. „Noi facem pentru generatiile care or sa vina. Multi nu au fost de acord cu mine. Acum le e rusine si spun: Cum sa iau popa sârb? Îl iau pe Boian“, spune parintele.
Dupa ce Boian a deschis calea, o alta biserica româneasca urmeaza sa se deschida la Isacovo, pe valea Moravei. În perioada medievala, domnitorii români au mentinut o puternica legatura cu spatiul locuit de românii din dreapta Dunarii. Batrânii povestesc ca Stefan cel Mare a facut donatii pentru a ridica sapte mânastiri pe Valea Timocului. Aproape de Bor, se mai vad ruinele mânastirilor Lapusna si Crepicevat, ridicate cu ajutor de la domnitorii români.

Furt de folclor

Lânga Bor, la Baia Brestovat, cneazul Milos a ridicat în 1837 un conac care sa aminteasca de cucerirea Vaii Timocului de catre statul sârb, din 1833. Pâna atunci, Timocul s-a aflat sub stapânire otomana. În interiorul unei case din ansamblul ridicat de Milos, se afla expuse mai multe obiecte, printre care si câteva costume populare românesti etichetate ca fiind de provenienta sârba.
În fata acestor costume, o tânara din Belgrad exclama cu surprindere: „Dar astea nu sunt sârbesti. Sunt vlasi (pronuntia în limba sârba a cuvântului vlah - n.a.)“. În noiembrie anul trecut, Ion Macovei, ambasadorul român de la Belgrad, a primit o propunere din partea autoritatilor de la Bor de a crea la Baia Brestovat un centru de prietenie româno-sârb. În aceasta zona, cu un mare potential turistic, câtiva oameni de afaceri din România au început deja sa investeasca în zona Borului.

Ambasada româna din ograda lui mos Miroslav

Multi dintre românii care vin în Valea Timocului îl viziteaza pe mos Miroslav, din satul românesc Serbanovat, care zice din vioara. Batrânul povesteste cum, în urma cu 20 de ani, veneau familii sarace din România care erau platite pentru munca câmpului. „Oamenii zic în gluma ca la mine e Ambasada României“, spune el bucuros. De-a lungul vietii, batrânul a compus în timp ce lucra peste 100 de cântece, caci „nici un lucru nu s-a facut fara cântec“. Miroslav este unul dintre putinii timoceni care mai stiu vechile balade. Una dintre ele aminteste de originea nobila a românilor din Timoc: „Cala Calalina / Fata de rumâna / De rumân bogat / Vita de-mparat“. Satele românesti au case mari si fiecare are în curte cel putin un tractor. „Eu ma tem pentru satul nostru. Am pastrat atâta vreme traditiile si nu ne-am pierdut“, spune Sinisa Floranovici, consatean cu mos Miroslav.
La cei 83 de ani ai ei, baba Zagorca Ciulinovici spera sa ajunga în România.
În timpul unei vizite a fostului consul român Radu Bejenaru la biserica din Malainita, i-a cerut sa o ajute sa-si faca pasaport ca sa poata merge în tara. Baba Zagorca a facut 150 de kilometri ca sa auda slujba de Pasti în limba româna. Pe unul din podurile din Serbanovat, câtiva tineri timoceni au scris un grafitti: „România - Tara Mare“. Dupa destramarea fostei Iugoslavii, tinerii sârbi au parasit satele si au plecat la munca în Occident. Din zece sate sârbesti nu aduni oameni pentru o jumatate de sat. Casele sârbesti sunt în majoritate parasite.

Sofia copiaza modelul Belgradului

Blocul românesc se întinde dincolo de granita dintre Serbia si Bulgaria. În afara de câteva pete straine, comunitatea româneasca se mentine compacta între Morava si Lom. Zona este taiata în doua parti inegale de râul Timoc, de-a lungul caruia se afla granita sârbo-bulgara. Granita de pe Timoc nu poate însa sa-i desparta pe românii timoceni, care au rude de o parte si de alta. La marile sarbatori petrec împreuna. Cu toate ca Bulgaria a intrat in UE, minoritatea româneasca nu este recunoscuta. Potrivit recensamintelor antebelice si a estimarilor reprezentantilor comunitatii românesti, este vorba de peste 125.000 de români. În nici una dintre cele 32 de localitati cu populatie româneasca din zona Vidinului sau de pe Valea Dunarii nu exista scoli cu predare în limba româna. Sofia a calcat în picioare principiul reciprocitatii. Minoritatea bulgara din România - aproximativ 8.000 de persoane - primeste finantare din partea statului român pentru pastrarea identitatii si are un loc în Parlamentul de la Bucuresti.