Joia trecuta, 24 septembrie, am avut marea bucurie sa il intalnesc pe profesorul Dennis Wilcox si sa ii iau un interviu. Dupa ce m-am folosit de atatea ori de faimosul sau manual Relaţii publice. Strategii şi tactici, a fost o experienta foarte interesanta sa il pot intalni in care si oase si sa am un mic ragaz sa stau de vorba cu unul dintre cei mai renumiti strategi si specialisti in relatii publice.
Anul trecut, am avut ocazia sa vorbesc si cu la fel de faimosul James Grunig, profesor emerit al Universitatii din Maryland. Ambii specialisti in relatii publice au dat dovada de aceeasi lipsa de sfiala in a spune lucrurilor pe nume. Ideea de baza a lui Grunig era ca ambitia Romaniei de a avea o imagine de tara nu este prea realista.
Nu se poate spune că România are o problemă de imagine, pentru că în multe ţări occidentale România nu are nicio imagine, nu este percepută în niciun fel. Eu oricum nu cred în brandul naţional, spunea el.
O parte din interviul de atunci puteti citi in preluarea de aici. La fel, si Wilcox a cam anulat controversatul sloganul national – Romania, land of choice. Redau mai jos o parte din interviul pe care l-am luat lui Wilcox pentru NewsIn. Sper ca unele observatii sa va fie de folos. Mie mi-au fost!
Mie (sloganul) nu îmi spune mai nimic. În general, guvernele caută ca slogan pentru ţara lor ceva semnificativ, dar şi ceva flexibil, pentru că se adresează unui public foarte larg. Astfel că, până la urmă, se ajunge la o generalitate care nu înseamnă nimic pentru nimeni. Problema este că se încearcă găsirea unui propoziţii care să mulţumească pe toată lumea. Aşa că responsabilii tot reduc conceptul ca să obţină aprobarea tuturor celor implicaţi în dezvoltarea proiectului până când se pierde chiar şi semnificaţia de bază. (…) Ce înseamnă, de fapt land of choice? Înseamnă că ai o alegere între a fi homosexual sau lesbiană sau heterosexual? Că ai o alegere între a fuma sau nu? Care este alegerea?! Aici e punctul esenţial şi strategia ar trebui axată pe modul în care această alegere este articulată şi evidenţiată.
Dennis Wilcox a subliniat că România nu este singura ţară care are această problemă şi a oferit exemplul oraşului Las Vegas, care are ca slogan Ce se întâmplă în Las Vegas rămâne în Las Vegas (What happens in Las Vegas stays in Las Vegas). Wilcox spune că, în ciuda faptului că acest slogan are o notă amuzantă, este, într-un fel, vulgar şi prea vag. Pe de altă parte, el a spus că sloganul Thailandei, Land of smile (Tara zâmbetelor), este un exemplu pozitiv. Atrage atenţia asupra unei caracteristici a oamenilor de acolo, care zâmbesc foarte mult. Este un slogan inspirat şi plăcut, spune profesorul american. Totuşi, specialistul în relaţii publice a atras atenţia că brandul de ţară nu trebuie supralicitat.
Puterea unei ţări nu stă în sloganul său, nu aşa construieşti identitatea unei ţări. Când vorbim de reputaţia unei ţări trebuie să avem în vedere diferite paliere. Iar aceste chestiuni nu sunt universale. Poţi să ai o reputaţie foarte bună printre investitorii străini şi o imagine proastă în rândul turiştilor. Un slogan nu poate să fie potrivit pentru toate situaţiile. (…) Imaginea unei ţări este un conglomerat. America are, la un anumit nivel, imaginea de ţară a tuturor posibilităţilor. Este ţara cu străzile pavate cu aur, unde toată lumea are o şansă egală în a avea succes şi orice imigrant sărac poate deveni o personalitate.
În acest sens, specialistul în relaţii publice a amintit şi de exemplul lui Barack Obama, care este edificator pentru SUA.
Având o mamă albă şi un tată african, provenind dintr-o familie săracă, reuşeşte să devină preşedintele SUA. Este transmis un puternic mesaj la nivel simbolic, că oricine poate deveni preşedintele SUA. Este şi o mişcare excelentă de imagine, într-un fel… Cam în acelaşi fel în care Michael Jackson a făcut o mişcare buna de carieră când a murit.
Pe de altă parte, subliniază specialistul, America are şi imagini mai puţin pozitive, fiind o ţară care a cheltuit imens în războaie sau fiind considerată o ţară în care rata criminalităţii este foarte crescută.
Depinde de contextul la care te referi pentru a putea vorbi despre imaginea unei ţări. Şi România are diferite imagini, dacă vorbim de guvernare, infrastructură sau oportunităţi de angajare. Este greu să vorbeşti de imaginea unei ţări la nivel universal, trebuie definit foarte clar contextul.
Chiar dacă nu este specialist în comunicare politică, Wilcox a scris mult pe tema rolului persuasiunii în relaţiile publice şi despre aplicabilitatea relaţiilor publice în politică. Profesorul a evaluat din acest punct de vedere strategia actualului preşedinte, Traian Băsescu, care încă nu şi-a anunţat încă candidatura pentru un al doilea mandat, motivând că vrea să călătorească prin ţară, pentru a lua pulsul electoratului şi pentru a evalua astfel dacă oamenii doresc ca el să mai candideze.
Ar putea fi o strategie bună. Probabil că deja ştie în ce marjă de popularitate se situează, iar niciun politician la nivel înalt nu face vreo mişcare, dacă nu e sigur că are şanse de reuşită. Strategia lui, prin aceste deplasări prin ţară, este să îşi creeze imaginea unui candidat care este susţinut de omul de rând, nu de un electorat depersonificat. (…) Prin această strategie se impune ca un candidat cu bun-simţ şi modest, spunând: ‘Uitaţi, oamenii vor ca eu să candidaz din nou! Ei cer candidatura mea, o fac pentru aceşti oameni‘. El îşi formează acum o masă critică de susţinere, lasă să planeze indecizia privind un al doilea mandat, oamenii din ţară îi vor spune că vor ca el să candideze, iar el va părea mai popular decât este.
În plus, specialistul în relaţii publice spune că Băsescu pur şi simplu aşteaptă să vadă încotro bate vântul.
El testează vântul acum. Dacă cifrele arată că are şanse să câştige, atunci va spune că poporul l-a convins să candideze. Dacă va observa că vântul bate în altă direcţie, atunci va spune că şi-a îndeplinit obiectivele şi că este timpul ca altcineva să îi ia locul.
De Adriana Tarus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu