miercuri, 10 noiembrie 2010

Legea lui Teodosie, mai presus de instanţă

Preotul Vasile Guriţă este unul dintre cei peste 60 de preoţi caterisiţi de ÎPS Teodosie. Bineînţeles că unii dintre slujitorii Domnului trecuţi în rândul mirenilor de ÎPS Teodosie meritau să fie caterisiţi, dar mulţi au avut doar "păcatul" de a intra în conflict cu ÎPS Teodosie, dispute care nu aveau cu nimic de a face cu principalele motive de caterisire: hula, schisma şi erezia.










Preotul Vasile Guriţă s-a născut în 1953, într-o colonie a regimului comunist din Balta Brateş, din judeţul Galaţi. Părinţii săi erau deportaţi de comunişti. S-a născut cu statutul de deţinut politic. A ajuns preot şi, după ce a slujit în mai multe parohii din Dobrogea, s-a stabilit la Eforie Nord. S-a gândit că încununarea muncii sale pentru Biserica Ortodoxă ar fi să ctitorească un nou lăcaş de cult. Preotul a avut şansa să-l întâlnească pe Florentin Leica, un credincios care a cheltuit o avere pentru a ridica o biserică în Eforie Nord. Efortul celor doi a dus la ridicarea bisericii ce poartă hramul "Naşterii Maicii Domnului". În noua biserică slujeau preotul Vasile Guriţă şi fiul acestuia, Ciprian. Numai că ÎPS Teodosie a intrat în conflict cu preotul paroh Vasile Guriţă. Pretextul a fost canapelele din biserică ce, în opinia ierarhului, nu erau conforme cu rânduiala ortodoxă. De fapt, ÎPS Teodosie îşi dorea un alt paroh la noua biserică. Pentru ca să mulţumească pe toată lumea, deoarece băncuţele cu pricina au fost amplasate la cererea sa, Florentin Leica a făcut o donaţie şi Arhiepiscopiei Tomisului. Dar n-a fost de ajuns.

ÎPS Teodosie considera că băncuţele sunt neconforme cu Biserica Ortodoxă. După prima donaţie, ÎPS Teodosie a uitat o perioadă de acele canapele. Ulterior, Înalt Prea Sfinţia sa şi-a reamintit şi a continuat cu reproşurile. În toamna lui 2008, ÎPS Teodosie a trimis pe preotul Neculai Poalelungi, consilier audit al Arhiepiscopiei Tomisului, în control la biserica din Eforie. Conflictul a continuat pentru că, la începutul lui decembrie 2008, ÎPS Teodosie a numit un alt preot paroh în locul lui Vasile Guriţă. În urma controlului, pentru motive de ordin financiar, s-a hotărât schimbarea preotului paroh Vasile Guriţă. La 8 decembrie 2008, Vasile Guriţă şi-a cerut demisia, dar nu i-a fost acceptată. Cinci zile mai târziu, acesta a fost gonit din biserică cu ajutorul trupelor DIAS, în ciuda opoziţiei enoriaşilor şi a ctitorului Florentin Leica. Preotul Vasile Guriţă, prin depunerea demisiei, a încercat să iasă de sub "ascultarea" Eparhiei conduse de ÎPS Teodosie. Înaltul nu a acceptat demisia şi a convocat Consistoriul Eparhial, care a decis caterisirea preotului Vasile Guriţă şi a fiul său.

Cei doi preoţi au fost judecaţi în lipsă. După caterisirea sa, Vasile Guriţă a fost desemnat reprezentantul Mitropoliei Ortodoxe din Milano cu drept canonic deplin. Preotul a fost numit şi Vicar Mitrat pentru provincia Dobrogea. Pe scurt, un episcop egal în grad cu cel care a decis caterisirea a recunoscut harul lui Vasile Guriţă ca preot ascultător de un alt episcop. Aspect prevăzut şi de Regulamentul BOR. Preotul caterisit de ÎPS Teodosie şi repus în drepturi de un alt episcop s-a adresat instanţelor pentru reabilitarea sa. Fiul său, preotul Ciprian Guriţă a fost rejudecat de Consistoriul Mitropolitan al Patriarhiei Române şi a fost repus în drepturi. La 13 octombrie, Tribunalul Constanţa s-a pronunţat şi l-a repus pe preot în situaţia anterioară, respectiv în funcţia de preot 1 la Parohia Eforie Nord 2 cu consecinţa plăţii tuturor drepturilor salariale din data de 8.12.2008. Anterior, o altă instanţă s-a pronunţat şi pe apartenenţa bisericii ctitorite de Vasile Guriţă şi Florentin Leica. Instanţa a stabilit că lăcaşul de cult aparţine unei fundaţii.

Legea lui Teodosie 
Patriarhia Română şi-a demon-strat neputinţa în faţa unor abuzuri ale lui ÎPS Teodosie. Faptul că Arhiepiscopia Tomisului nu a plătit contribuţiile aferente salariilor preoţilor la bugetul de stat ani de zile până s-a ajuns la o datorie de un milion de euro, fără ca înalţii ierarhi să ia măsuri, demonstrează cel puţin dezinteres pentru soarta propriilor angajaţi, slujitori ai Domnului. În fapt, în ultimii şapte ani, ÎPS Teodosie a dat destinaţii necunoscute banilor datoraţi bugetului de stat, faptă ce se numeşte în penal stopaj la sursă, dar nici o instituţie a statului nu a luat măsuri. Abuzurile unui înalt ierarh sunt greu de încadrat penal. Abia după ce Fiscul a pus sechestru pe mai multe bunuri şi imobile ale Arhiepiscopiei Tomisului, inclusiv pe Palatul Arhiepiscopal, Teodosie a luat măsuri. El s-a concentrat şi într-o lună a adunat un milion de euro pe care i-a plătit la bugetul de stat. Este clar că Teodosie face ce vrea în "parohia" sa.
Situaţia preotului Marius Mustaţă este un alt exemplu de cum împarte dreptatea Teodosie. După ce a fost omul de încredere al lui ÎPS Teodosie la construirea Mănăstirii de la Dorna Arini, metoc al Arhiepiscopiei Tomisului, acesta a fost caterisit. Rejudecat de Consistoriul Mitropolitan-instanţa Patriarhiei pe aceleaşi capete de acuzare puse de preotul Neculai Poalelungi de la Arhiepiscopia Tomisului, preotul Marius Mustaţă a fost găsit nevinovat şi repus în drepturi. Cu toate acestea, Teodosie nici acum nu l-a repus în drepturi şi nici nu-i dă dezlegare să plece în altă episcopie. De doi ani îl ţine muritor de foame, şi Patriarhia nu poate face nimic.
Pe de altă parte, avem două exemple cunoscute opiniei publice, pentru că au fost intens mediatizate. Este vorba despre preotul Florin Ciutoiu, de la Biserica "Sfântul Andrei" din Cernavodă. La sfârşitul lunii octombrie 2008, presa a prezentat un film în care preotul Ciutoiu era surprins într-o partidă de sex cu o femeie într-o cameră de hotel. De atunci până în prezent, preotul Ciutoiu este suspendat. El a rămas totuşi preot prin bunăvoinţa lui ÎPS Teodosie.
La 27 august, Arhiepiscopia Tomisului a luat act de imaginile prezentate de un ziar central în care stareţul Mănăstirii Basarabi Teotim Popa snopeşte în bătaie un cetăţean care trecea pe terenul proprietate a mănăstirii. Atunci, Arhiepiscopia s-a autosesizat şi a dispus suspendarea temporară a sus-numitului din slujire şi deferirea sa spre judecata Consistoriului monahal-instanţa Arhiepiscopiei Tomisului. 
Stareţul Teotim a fost judecat de Consistoriul Monahal păstorit de ÎPS Teodosie şi s-a stabilit că filmul a fost trucat. În consecinţă, Teotim a rămas stareţ la Mănăstirea Basarabi, poate pentru că şi el a ajutat la ridicarea mănăstirii de la Dorna Arini. Preotul Neculai Poalelungi, cel care i-a pus sub acuzare pe toţi preoţii caterisiţi de ÎPS Teodosie, Marius Mustaţă, Vasile Guriţă, Ciprian Guriţă şi pe preotul militar Traian Chircu, a fost adus de acesta în 2005 la Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa, unde preot paroh era Iulian Zisu. 
Între cei doi preoţi a avut loc o altercaţie care a degenerat în bătaie. Poalelungi i-a rupt piciorul în bătaie lui Zisu. Acesta din urmă i-a făcut plângere penală colegului de breaslă pentru vătămare corporală. La scurt timp după ce acest conflict a fost mediatizat, reprezentanţii Arhiepiscopiei au demarat o anchetă. În urma verificărilor, membrii comisiei l-au acuzat pe părintele Zisu că a apelat în mod tendenţios la serviciile presei "... aducând denigrare Bisericii, preoţiei şi ierarhiei în Biserică, înfăţişând propria situaţie în mod subiectiv, tendenţios şi ameninţător, cu mult înainte ca organele în drept, respectiv Arhiepiscopia, Poliţia, Medicina Legală - să oficieze cercetările legale şi să dea un verdict". Preotul Zisu a mai fost acuzat şi de faptul că s-a folosit de ataşamentul enoriaşilor, de instigarea acestora împotriva preotului Poalelungi şi de neascultare faţă de autorităţi. 
Comisia Arhiepiscopiei era de părere că atitudinea preotului Zisu este "fundamentată pe ură, duşmănie, ameninţare, aşa cum reieşea din propria exprimare, ceea ce este contrar spiritului învăţăturii Mântuitorului Hristos, care îndemna la iertare şi îngăduinţă. Faptul că Poalelungi i-a rupt piciorul unui confrate preot nu era un delict prea grav. Speriat cu caterisirea, preotul Zisu şi-a retras plângerea şi i-a lăsat locul lui Poalelungi ca preot paroh. Acum Poalelungi aplică legea lui ÎPS Teodosie la Arhiepiscopia Tomisului. Se poate trage concluzia că preoţii din Arhiepiscopia Tomisului trebuie să slujească fără să crâcnească mai întâi pe Teodosie şi apoi pe Domnul. Altfel pleacă din Biserică.

7 comentarii:

  1. Religia - o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

    (Mihai Eminescu - Imparat si proletar)

    RăspundețiȘtergere
  2. ,,Religia este considerata de oamenii obisnuiti ca fiind adevarata, de catre intelepti ca fiind falsa si de conducatori ca fiind utila.''

    Seneca cel Tanar

    RăspundețiȘtergere
  3. de unde si pana unde o stire de ziar inseamna legea ???

    RăspundețiȘtergere
  4. vreti sa va cititi si poeziile rugaciune ale lui Mihai Eminescu ?

    cat despre fragmentul de poezie prezentat , e irelevant fiindca e scos din context .

    RăspundețiȘtergere
  5. Eminescu considera ortodoxia un opiu pe care greco-bulgarimea si muscalii ne-o toarna in suflet
    degeaba-i cititi poeziile daca nu pricepeti nimica

    RăspundețiȘtergere