Radeti azi , nu lasati pe maine ...!!!

Balada gerului 

A adus iarna polară ger de crapă pietrele,
C-a scăzut temperatura ca şi Geoană-n PSD.

E mai frig ca-n frigider, poţi răci sau face febră,

C-avem probleme cu gerul ca Vanghelie la algebră.

S-au format troiene mari. In Berceni chiar e un loc,

Unde neaua are-un metru, deci l-acoperă pe Boc

Chiar cu haina căptusită , şi cu 2-3 flanele,

Topăim de frig prin staţii, ca Becali pe manele

Se poartă costum de ski, la figuri prin Dorobanţi
"Divele"-au ciorapi de lană, şi nu fuste sau colanţi

Pe la Operă e frig.La maşini e-ngheţat geamul
Şi stă Narcis zgribulit, fix in braţe la Solcanu.

In Băneasa faci sex ziua, ca e mult prea frig la noapte
Ca şi Bote cu Bianca , in padure , pe Q7.

Dacă totuşi rişti şi noaptea , şi nu vrei ca să-ţi ingheţe
Nu umbla ca Băhăian dezbrăcat prin filmuleţe

Şi poartă şi fes pe cap că-ţi ingheaţă neuronii
Şi reactionezi la frig ca mai nou Iri la Moni

Din blestemul lui Berceanu, a fost vineri ca-n pustiu
Plin de ger şi vant şi viscol, pe şoseaua spre Lehliu.

In concluzie staţi in case, daţi drumul la foc incet,
Şi nu va speriaţi de flacari.Asa-s ele, violet.

Dedicatie pentru Geoana

Vine Geoană diafan,
Imbrăcat frumos, cochet,
Asortat ca şi Traian
Cu-o cravată violet.

Către draga lui soţie,
El intinde un pachet
Invelit intr-o hârtie
Creponată, violet

"Nu mai bem şampanii.Am zis!
Ti-am adus un suc la pet.
Fanta "madness" mai precis,
De culoare violet".

Cu privirea afectată,
Ii intinde şi-un buchet
Trandafirii de-astă dată
Sunt şi ei,.. tot violet

Pe buchet, doar doua rime,
Aşternute pe-un bilet:
"Ard in flăcări pentru tine,
Flăcări mari , dar violet"

Miorita violet

Scrisoarea a III-a

Iata vine-un Maybach smecher, si opreste-n curtea "Ligii",

Stramb, dar reparat cu ranga, si din el coboara Gigi.
Scarpinandu-se pe burta, si mergand ca un golan
El se urca pe capota, ciocanind in termopan.
-Bai Mitica, iesi afara....N-am venit sa mi te-nchini,

Vreau la meciul cu Dinamo trei arbitri, dar straini!

Nu mai vreau sa fiu furat, mai ales acum ca-i criza,

Vreau sa iau titlul pe bune, sa nu car nici o "valiza".

Ca m-au prins anul trecut. Avocatul n-a fost bun,

Si am stat trei luni prin dusuri, aplecat dupa sapun.

Coborand de pe masina urca scarile in graba,
Si-nauntru da de Borcea, ce-a venit sa joace-o tabla.
Facand ochii mari de ciuda, el sopti c-o voce mica
-Nu mai joci table cu mine, m-ai tradat din nou, Mitica!?!

Acesta, sa-l consoleze, ca sa nu mai fie trist,
Nu mai joaca nici cu Borcea si se baga toti la "wist".
Borcea sta c-o mana-n nas, fiindca-l supara un muc
Si cu alta-n buzunar, cautand inc-un trabuc.
Gigi fluiera discret si privea in alta parte,
Dar avea mana sub masa si-ncerca sa fure-o carte.
Plin de nervi, varsand si whisky, pe-al sau nou costum Cavalli,
Borcea sare de la masa , si ii striga lui Becali:

-Nu mai joc nimic cu tine, vreau sa-ti spun c-ai un defect,
Si la carti dar si in viata tu nu esti deloc corect.
N-ai facut tu miliarde plimband oaia pe campii...!
-Nici tu Borcea milioane bagand gaz in butelii.
Tu doar ai distrus Dinamo , ar fi bine sa m-asculti,
Ca la Steaua-i un nebun, la Dinamo sunt mai multi.
Chiar relatia ta cu Turcu, cateodata ma amuza
E-o prietenie mare, ca-ntre mine si peluza.

-Gigi, stiu ca tu te crezi cel mai tare de pe Terra
Daca ai palat, partid si hectare in Pipera.
De-aia vi sa ceri arbitri, ca-n Sahara dupa apa.

Poa' sa fluiere Stoichita, ca tot nu ne bati in "Groapa"!

Aveti un atac de vis, dati un gol din "treij" de suturi

De cand l-ati dat pe Radoi, ati adus numai rebuturi.

Cand e vorba de afaceri, te credeam baiat istet

Dar tu cumperi doar "epave", si-ii vinzi la juma' de pret.

Cu echipa care-o ai, nu ramai pe primul loc,

Ca e bun Zapata-n poarta, cum e bun la baschet Boc.
Nu vezi ca dorm pe teren si nu leaga doua pase
Au in cap doar bombe sexy si manele, ca Tanase.

-Ce urat vorbesti bai Borcea, parca esti la aprozar

Ai uitat ca sunt din vara la Bruxelles parlamentar?

Te pricepi tu la transferuri?? Ai intinerit echipa

Cu fosile expirate, e la voi ca la Antipa.

E si Cristea, e si Torje, niste tinere talente

Care-apar mai des prin "Ciao" decat la antrenamente.
Dupa stirile din sport, ei se muta in Bamboo,
Si ce culca dimineata, cand incepe "Morning ZU".
Eu aici am reguli stricte, cui nu-i place se transfera,
Si vi tu ca sa ma judeci?! Borcea... esti o hahalera.

.........................................................................................

Dupa ce s-au mai calmat, si vazand ca Gigi tace,
Borcea l-a luat dupa umeri, si-ncerca ca sa-l impace:

-Gigi, hai sa ne-mpacam, sa nu facem pe nebunii,

C-am vazut un film la Plaza , c-ar veni sfarsitul lumii.

-Borcea, sunt mai multe sanse sa cada meteoritul,

Decat are acum Dinamo , ca sa ia la vara titlul!

Luceafarul politic

A fost odata ca-n povesti,

A fost ales cam drastic

In mandrul nostru Bucuresti

Un nou guvern fantastic.

.

Si era unul PDL-ist,

Cam stirb si plin de carii

Si la dus Base la dentist,

                                       Plombandu-l cu maghiarii.

.

Acum e-o gasca de distrusi

Ce linistea ne-o curma,

Cand ne gandim ca au fost pusi

De Boc, ca sef de turma.

.
Eu nu-nteleg cum a putut

Nea' Boc sa se impuna

Cand e atat de mic incat

N-ajunge la tribuna.

.

Am sa vorbesc in termeni duri,

Ca-n cantec Margineanu

Cand mi-amintesc cate borduri

A manevrat Videanu.

.

Ca si curentu-n Ferentari,

Taiat pentru restante

O sa ajungem foarte tari

Cu Bitman la Finante.

.
Adio bani sa ies in lume,

Iar daca am, trec Nistru'

Turismu-aici e fictiune

Cu Udrea ca minstru.

.

De azi ma simt in siguranta,

Vom fi plimbati cu targa

Din duba pan' la ambulanta.

La dezvoltare-i Blaga.

.

O sa o tinem numa-n frectii,

Sau o sa facem schimb de ac

Cand ne vom face noi injectii

La "sanatate" cu Bazac.

Vom avea strazi de calitate,

Fix cat avem si porturi

Fiindca ramane, din pacate

Berceanu la transporturi.

.

De cand cu noul guvern Boc

Caldura nu mai trece.

Caloriferul sta pe loc,

Nemuritor si rece....!

Jurnalul lui Boc

Ora 7:00 -Suna ceasul.Cobor pe scaunelul de langa pat , apoi de pe scaunel sar jos. Am uitat sa opresc alarma.Ma urc pe scaunel, de pe scaunel in pat, de pe pat pe noptiera si opresc ceasul. Vreau sa sar de pe noptiera, dar cand ma uit in jos ametesc. Cobor exact cum am urcat.
Ora 7:15 -Ma duc la baie. Nu ma barbieresc nici azi pentru ca nu ajung la oglinda.

Ora 7:30 -Ma urc pe calorifer si ma uit pe geam.Astazi nu ploua. Ma bucur enorm.Si asa nu ajungeam sa iau umbrela de pe cuier.

Incep sa ma imbrac.Imi pun bretele la pantalonii de costum fiindca iar nu imi gasesc cureaua de la ceas.Imi pun papionul. Nu mai port cravata fiindca ieri era sa cad pentru ca am calcat pe ea.

Ora 7:45 -Suna cineva la usa. E SPP-istul. Nu i-am vazut fata pentru ca nu ma pot uita pe vizor. Ma uit pe gaura cheii si il recunosc dupa ceas.
Ora 8:00 -Plec de acasa. Ajung din bratzele SPP-istului in masina.Astazi stau in spate. Ieri am stat in fata si mi-au ramas urme pe obraz de la centura.

SPP-istul conduce. Eu nu conduc pentru ca nu pot sa apas pe pedale, si sa ma uit peste volan in acelasi timp.

Ora 8:30 -Ajung in fata guvernului.Sar din masina si trec strada.Cad intr-o groapa de pe sosea.Il sun pe Berceanu sa vina sa ma scoata. Daca nu era el, nu era nici groapa asta.Daca ma mai enerveaza odata il demit. Inca nu am uitat ca la inaugurarea autostrazii Turda-Gilau, cand a vrut sa taie panglica mi-a taiat motzul.

Ora 8:45 -Intru in sediul guvernului.Astazi avem petrecerea de sfarsit de an.Canta Cleopatra Stratan.Vreau sa danzez. Udrea nu mai danseaza cu mine fiindca e suparata ca la bluesuri, cand stau aproape de ea ii pot vedea pe sub fusta. Dansez cu Cleopatra.
-Apoi canta Adrian Minune.Deja ma simt mai bine pentru ca pot privi si eu pe cineva "de sus".

Ora 13:00 -Mi se face sete.Ma duc la bar, si vreau sa comand. Il sun pe barman pentru ca nu pot sa il vad fiind de cealalta parte a tejghelei.

Beau cateva pahare si ma ametesc.

Ora 18:00 -Plec de la petrecere cu Basescu cu loganul. Sunt deja cinci si ma ia in portbagaj.

Ora 19:00 -Ajung in fata blocului.Urc in lift, apas butonul etajului 3. Apoi mai urc pe scari inca trei etaje. Eu stau la 6, dar in lift nu ajung sa apas decat pana la butonul etajului 3.E intuneric pe scara blocului si iar ma lovesc cu capul de clantza. Desi avem lumina cu senzori, nu inteleg de ce la mine nu se aprinde niciodata.

Ora 20:00 -Termin cina si ies putin sa plimb cainele.Am un bishon pe care l-am luat de curand. Ciobanescul l-am vandut dupa ce m-a luat in gura si a incercat sa ma ingroape in gradina blocului.

Ora 21:30 -Ma pregatesc de culcare.Nepotelul se razbuna pentru ca iar i-am purtat pantofii si imi piteste scaunelul de langa pat.Adorm pe covor.

Noapte buna!

                                                                 Per(vers) politic

Meniu ocazii speciale

Aperitiv:

Oua-ntoarse cu spatula

Bune tari la fel ca ..... /moi

Cat sa bagi pana te-ndoi.

Corn cu lapte ca la scoala

Mananci pana ti se ...../apleaca

Ca e lapte bun de vaca

Preparate principale:

Pastrama cruda de oaie

De simti o durere-n ...../burta

Dac-o sa mananci prea multa.

Mujdei cu cartofi "nature",

De te ustura si-n ...../nara

Fiindca-i usturoi de tzara.

Languste, homari si raci

De mananci pana te ...../doare

Burta, de l-atata sare.

Dovlecei si-ardei umpluti,

Ce-ti fac pofta sa te ...../imbeti

Pana te urci pe pereti.

Salata de mormoloci,

Presarata cu multi ...../pesti

De-o sa plangi cand ii servesti.
Bautura:

Multa vodka de baut

Ce-iti da pofta de..... /desert

Si de inca un vin fiert.
Desert

O dulceata de gutuie
De-ti vine sa dai o ..... /spaga

Sa mai cumperi, ca ti-e draga.

Papanasi facuti in graba

Ce-ti dau chef s-o iei la ..... /rost

Fiindca sunt facuti cam prost.

Si serviti de-un domn in blugi

Care zice sa i-o ..... /spui

Daca vrei din portia lui.

Si niste bomboane roz,

Toate-umplute cu ..... /o aluna.

In concluzie:Pofta buna!

Popa de inima neagra

Negre haine preoţeşti.Nu mai sunt exact ce-au fost,

Îşi mai pierd din importanţă când le poartă câte-un prost.

Mai nou viaţa la altar, are des câte-o sincopă

Şi-n orice jurnal de ştiri, mai apare câte-un popă,

Acuzat de vreun viol sau beat în ultimul hal,

Sau făcând diverse “slujbe” şi având dosar penal.

Însă cel mai des păcat e mersul la pananarame,

Căci la popă, ca la poker, îi stă bine lângă “dame”.

Eu zic să ne liniştim dacă umblă cu femei

Mai bine să-l ştim curvar, decât s-auzim că-i gay.

Fiindcă sunt destule cazuri şi situaţii deocheate,

În care viaţa la schit e trăită “pe la spate”.

Adică auzi de câte-un popă că iubeşte vreun călugăr ,

Că i-o trage prin chilii , sau că îl alintă “Sugar”.

D-aia popa e-n măsură să poată ierta păcate,

Fiindcă e băiat versat, şi-a trecut cu drag prin toate .

Şi ca să vă spun cinstit, am ajunge la Sapoca ,

Dac-am asculta zicala “să facem ce zice popa”.

Aşa pierdem din credinţă, şi în loc de “Tatăl nostru”

Au ajuns ăştia mai mici să înveţe “Popa prostu’” !

Dan,capitan de plai ( versuri LuceaFarul pana dimineata )

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca-n vise parcă,
Pe la Romană în Bucureşti
Un post TV “de marcă”.

Şi era unul cu “tupeu”
Şi plin de atmosferă.
Ce ocupa doar un veceu,
Un hol, şi-o garsonieră.

Patron un mândru domn era,
Cu părul alb ca varul.
Diaconescu îl chema,
Şi îi plăcea scandalul.

N-a fost deloc un monoton,
Nu i-a plăcut rutina.
A vrut şi Tolea-n tomberon
Să-l dea pachet la Glina.

Mereu avea pe cate-un prost
Ce-l trimitea prin codrii,
Şi îl dădea-n direct pe post
Săpând dupa Elodii.

Făcea orice să aiba fani.
Ajuns chiar la demenţă,
Stătea-n direct şi zece ani
Să facă audienţă.

Chema tot felul de ciudaţi,
Sau manelişti cu plete,
Şi panarame in colanţi
Ce se credeau vedete.

Veneau ca musca la rahat,
Zbierând o noapte întreagă.
Românul îi privea-ncurcat
Nestiind ce sa mai creadă.

Mai dă-te jos Dănuţe, blând,
Alunecând din topuri
Ca de vreun an sau doi la rând
Eşti în primele locuri.

La multă lume ai lipici
Şi-i faci să te privească.
Ai facut din rahat un bici
Ce poate să trosnească

Ai dus românii în spital
Intoxicaţi pe viată,
Cu show-ul tău “Senzational”
Ce-l termini dimineaţă.

Felicitări ca ne-ai vrăjit
Să te privim pe rupte,
Şi să te umplem de profit
S-ajungi in “Top 300”.

sursa: 

aluflick.blogspot.com

Balade noi pentru folclorul de maine..!!!

Americanii să-şi ţină scutul antirachetă la ei acasă

Analizînd evoluţia militară a Statelor Unite ale Americii după al II-lea război mondial, vom constata că aceasta a căpătat valenţe războinice din ce în ce mai pregnante, în mai multe zone de interes strategic şi economic pentru ţara respectivă. Sigur, concurenţa a fost mare, pentru că sistemul comunist, al cărui port-stindard era Uniunea Sovietică, tocmai se instalase la Putere în mai multe ţări şi trebuia dărîmat cu orice preţ. Aşa s-au desfăşurat lucrurile în războiul din Coreea, apoi a venit rîndul Vietnamului şi al Cambodgiei. De fiecare dată, însă, cu tot sprijinul logistic de care au beneficiat, americanii s-au văzut nevoiţi să-şi facă bagajele şi să plece cu coada între picioare, după ce au suferit pierderi umane şi materiale grele.                                                

Şi datorită acestui fapt, dar şi ca urmare a amplelor acţiuni de protest ale cetăţenilor americani, o perioadă de timp lucrurile s-au mai aşezat, părînd a intra într-o oarecare normalitate. Totuşi, lupta continua, dar ea se desfăşura pe tărîmul frontului nevăzut al Serviciilor Secrete, unde CIA şi KGB se confruntau din ce în ce mai dur. Uşor-uşor, conflictele s-au mutat în Orientul Mijlociu, America de Sud şi America Latină şi chiar în Europa. Căderea comunismului şi dezmembrarea Uniunii Sovietice au însemnat mană cerească pentru grupările militariste din SUA, care produceau pe bandă rulantă tehnică de război, dar nu aveau nici unde să o testeze, nici unde să o folosească, pierzînd astfel bani grei. S-au născut, astfel, sub lozinca "Democracy" şi a luptei împotriva terorismului, războaiele din Irak, Iugoslavia, Afganistan, care nu au dovedit altceva decît dorinţa de dictat a Americii, care, pe fondul lipsei unui adversar puternic care să-i ţină piept, doreşte să-şi impună dominaţia mondială prin instaurarea aşa-zisei Noi Ordini Mondiale şi a unui Guvern Mondial. Toate organismele de funcţionare a acestei noi orînduiri - Comisia Trilaterală - au generat războaiele mondiale pentru a veni, apoi, cu soluţiile salvatoare: Liga Naţiunilor şi ONU, ca etape ale viitorului Guvern Mondial, lansînd, totodată, şi instrumentele financiare necesare în aceste etape: Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, care au generat crizele economice, pentru ca, în final, să formeze Uniunea Europeană. Numai că acest plan diabolic a început să se lovească, din ce în ce mai puternic, de un zid care, mai nou, se numeşte Rusia. Au încercat ei să o ţină în adormire în perioada defunctului Boris Elţîn şi au reuşit, dar situaţia asta nu putea să ţină la infinit, pentru că naţionalismul rus a născut un personaj puternic, care se numeşte Vladimir Putin. Acesta este ţinta lor acum şi ei nu ştiu cum să o îndepărteze. Au încercat prin anumite manevre minore, de copii neinstruiţi, dar, de fiecare dată, s-au lovit de priceperea omului respectiv, care este trecut şi prin ciur, şi prin dîrmon, după cum spune o veche vorbă românească. Inclusiv acum, prin generarea actualei crize financiare mondiale, au crezut că-l sperie, dar Rusia este prea mare şi prea bogată ca să poată fi îngenuncheată aşa uşor. Şi cum altceva nu au ce face, lupta lor continuă sub forma unor şicanări permanente, pentru a testa reacţiile Moscovei, generînd conflicte care pe ei îi avantajează din toate punctele de vedere. Numai că aceste fapte se petrec pe spatele unor naţiuni care suferă din ce în ce mai mult de sărăcie. 
Bazîndu-se pe inconştienţa, nepăsarea şi dorinţa bolnăvicioasă a unor personaje de a se menţine la Putere, promotorii Noii Ordini Mondiale acţionează împotriva Rusiei cu fel de fel de provocări, care pot duce, în final, la un conflict armat, cu consecinţe dezastruoase pentru zona balcanică. Acesta este şi subiectul acestui nou şi, totuşi, vechi tablou al scutului antirachetă american, acceptat imediat de Traian Băsescu pe teritoriul României. În opinia mai multor specialişti americani, sistemul de apărare antirachetă a devenit piatra de încercare în relaţiile dintre Rusia şi SUA. Proiect evaluat la cca. 120 miliarde de dolari, care ar putea intra în istorie drept "cea mai scumpă cacealma a Secolului XXI". Cu ce drept a aprobat chiriaşul efemer de la Cotroceni acest proiect militar american, numai el ştie. Poate că România a devenit, între timp, o ţară sud-americană, în care dictaturile instaurate de americani în numele democraţiei tăiau şi spînzurau, în timp ce popoarele lor mureau şi mor de foame şi de boli. Este posibil, pentru că, dacă ne uităm la România de azi, găsim multe asemănări cu unele ţări din America de Sud: ţara este condusă de o oligarhie putred de bogată, are datorii de peste 120 de miliarde de euro, în spitale se moare cu zile, analfabetismul tinde să ia proporţii îngrijorătoare, agricultura a ajuns la stadiul Evului Mediu etc. În schimb, avem o democraţie originală, în care şeful Statului ia decizii contrare voinţei populare, fără să consulte pe nimeni, numai şi numai pentru a se menţine la Putere, pentru ca, eventual, să se schimbe şi Constituţia şi să mai prindă încă un mandat la Cotroceni. Nimeni pînă acum nu a fost atît de inconştient ca acest Traian Băsescu în a se juca, efectiv, cu destinele ţării şi ale Poporului Român. Se minte non-stop, pe mai toate canalele mass-media din România, despre importanţa şi binefacerile acestui nou sistem militar american de apărare. Dar, dacă accesăm mass-media occidentală, descoperim că, cu cîteva zile înainte de a se deplasa la Moscova, în prima sa vizită oficială după obţinerea mandatului de preşedinte al SUA, Barack Obama a primit o scrisoare semnată de 20 dintre cei mai titraţi fizicieni din SUA, între care 10 laureaţi ai Premiului Nobel, oameni de ştiinţă care au participat la conceperea a sute de programe militare şi care l-au îndemnat pe Obama să renunţe la instalarea componentelor scutului antirachetă în Europa. "Rachetele de interceptare, care ar urma să fie desfăşurate în Europa, nu au fost încă testate şi nu şi-au demonstrat posibilităţile în condiţii de atac real... Toate testele precedente au decurs conform unui scenariu scris dinainte, iar sistemele de apărare au primit din timp întreaga informaţie referitoare la detaliile tehnice ale atacului. Considerăm că preconizatul sistem de apărare antirachetă în Europa nu va fi capabil să ofere protecţie în faţa unui atac real cu rachete". În sprijinul celor 20 de fizicieni se exprimă şi Theodore Postol, profesor la Massachusetts Institute of Technology, fost consilier al comandantului marinei militare a SUA pentru apărare antirachetă, care beneficiază, şi în prezent, de acces la documentele de serviciu ale Pentagonului legate de problema scutului antirachetă. Într-un amplu interviu acordat presei americane, Postol precizează că el nu se numără printre cei 20 de semnatari ai mesajului către preşedintele american. "Pur şi simplu, ne-am coordonat planurile: eu am prezentat un raport consilierului pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, James Jones, iar ei au trimis apelul lui Obama". Potrivit acestuia, actualul plan de creare a cîtorva zone de apărare antirachetă a eşuat încă în vara anului 1997, după o serie de teste sub numele de cod IFT-1A. "De la una din bazele noastre din Pacific au fost lansate 11 rachete-ţintă şi 10 obiective false: baloane de diferite forme şi mărimi. Atunci a ieşit la iveală că sistemul de identificare a ţintei cu care sînt echipate rachetele-interceptoare nu poate distinge între un balon şi focosul unei rachete balistice. Or, aceasta înseamnă că o întreagă armată de rachete interceptoare, asupra desfăşurării căreia insistă Pentagonul, va reacţiona la orice obiect care zboară la o anumită altitudine. Dacă e să comparăm costul unui balon cu cel al unei rachete-interceptoare inutile, devine clar că despre o apărare eficientă nici nu poate fi vorba", a declarat Theodore Postol. El a mai spus că şi testele asupra altor componente ale sistemului de apărare antirachetă, din 1999, 2001, 2003 şi 2007, au demonstrat rezultate la fel de puţin încurajatoare. "Eu acuz conducerea Pentagonului de lipsă de competenţă şi nepăsare", a afirmat el, indicînd că nu o dată a purtat discuţii cu responsabili ai Ministerului american al Apărării, care habar nu aveau ce se petrece în interiorul Agenţiei de apărare antirachetă. "De fapt, un sistem de apărare antirachetă nici nu există", susţine fostul responsabil american, subliniind că, din cele 46 de rachete de interceptare care se planificau a fi amplasate în Alaska, pînă la urmă au fost desfăşurate doar 30, restul fiind, şi în prezent, în faza de testare. Theodore Postol susţine, de asemenea, că, din discuţiile pe care le-a purtat cu responsabili din cadrul Agenţiei de apărare antirachetă, i s-a părut că "planurile legate de instalarea scutului antirachetă nu stau tocmai roz". 
O concluzie sigură se poate trage de aici: nici pe timpul lui Ceauşescu nu se minţea atît de mult pentru derutarea opiniei publice. Totodată, nici Ceauşescu nu a îndrăznit să se arate atît de ostil Moscovei cum o face, acum, Traian Băsescu, iar atunci cînd a făcut-o, în anul 1968, avea în spate alianţe puternice, gen China şi Iugoslavia, care-i permiteau să adopte o astfel de atitudine. Sigur că şi situaţia operativă din momentul respectiv era alta, puterea sovietică de atunci nefiind agreată de nimeni pe mapamond. Dar astăzi lucrurile s-au schimbat şi, din păcate, America a cam luat locul Rusiei de atunci. Prin acest demers, Traian Băsescu a intrat într-un joc periculos cu destinul Statului Român. Neagreat de conducerea de la Casa Albă înainte de alegeri, el a făcut tot posibilul să ajungă iar la Cotroceni, reuşind, aşa cum se ştie, printr-o enormă cheltuială şi o fraudă şi mai mare. Pentru că ştia că ostilitatea vecinului de la Est este şi mai mare, singura posibilitate de a se menţine la Putere era apropierea de "Unchiul Sam" şi a marcat acest fapt, bazîndu-se şi pe dorinţa SUA de a se apropia cît mai ameninţător de Moscova. Şi, de aici, a fost foarte puţin pînă la efectuarea acestui pas. 
Scutul american antirachetă este cel mai sensibil subiect de discuţie între americani şi ruşi, unii insistînd să continuie proiectul, ceilalţi fiind nemulţumiţi de amplasarea unor elemente ale scutului în Europa. După ce a oferit cîteva variante de locuri de compromis, idei respinse de americani, fostul preşedinte rus Vladimir Putin a sugerat, la Moscova, în prezenţa fostului secretar de Stat Condoleezza Rice, şi a fostului secretar al Apărării Robert Gates, ca Statele Unite să îşi amplaseze scutul antirachetă "pe Lună". Vladimir Putin a ironizat, cu acea ocazie, ameninţarea iraniană evocată de Statele Unite pentru a justifica amplasarea în Polonia şi Cehia a unor elemente ale scutului antirachetă, considerat drept ameninţare de Rusia. Vladimir Putin a avertizat, de asemenea, că amplasarea unui scut american antirachetă în Europa va transforma continentul într-un "butoi cu pulbere". "Considerăm nocivă şi periculoasă transformarea Europei într-un butoi cu pulbere şi dotarea ei cu noi arme", a declarat Putin în faţa premierului portughez Jose Socrates, aflat în vizită la Kremlin. "Creează riscuri noi, care nu sînt necesare pentru întreg sistemul de relaţii internaţionale şi europene". Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia va lua în considerare eventuale represalii, dar că este deschisă discuţiilor, după ce Statele Unite au semnat un acord pentru construirea unui radar în Cehia, parte a planului de instalare a unui scut antirachetă în Europa. "Nu vom exagera în legătură cu acest lucru, dar ne vom gîndi la represalii. Nu sîntem împotriva negocierilor şi le vom continua", a declarat Medvedev, la Summit-ul G8 din Japonia, de anul trecut. Declaraţiile liderului de la Kremlin au venit după ce Moscova a ameninţat, printr-un comunicat al Ministerului de Externe, că va fi nevoită să-şi folosească forţa militară în cazul unei eventuale instalări a scutului american antirachetă în apropiere de frontiera sa. "Dacă în apropiere de frontierele noastre începe o desfăşurare reală a sistemului de apărare antirachetă strategic american, atunci vom fi obligaţi să reacţionăm nu în mod diplomatic, ci prin tehnici militare", a subliniat ministerul. Tot ca o reacţie a Moscovei la acest scut antiaerian este şi livrarea către Iran a sistemului de rachete sol-aer S-300. Tranzacţia de livrare a rachetelor ruse a fost semnată în urmă cu 3 ani, dar rachetele nu au fost livrate datorită presiunilor exercitate de SUA şi Israel. Sistemul S-300 poate urmări şi ataca simultan 100 de ţinte aeriene, la o distanţă de 120 km, şi posedă un grad ridicat de imunitate faţă de tentativele de bruiere. Cu alte cuvinte, puţin le pasă ruşilor de sistemul american antirachetă. De altceva sînt deranjaţi, şi anume de pătrunderea, tot mai puternică, pe care o fac americanii în sferele lor de influenţă, dar şi de ideea unei flote americane în Marea Neagră, cel mai tîrziu în 2015, la doi paşi de navele lor de război din Crimeea, prezenţă confirmată de purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat de la Washington. 
De la dizolvarea Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, România a devenit cea mai puternică ţară din Balcani. Influenţa rusă intensificîndu-se în Ucraina, România a devenit partenerul principal al SUA în eforturile sale de a submina puterea tot mai mare a Rusiei la Kiev. Vicepreşedintele american Joe Biden chiar a sugerat, în vizita sa la Bucureşti din octombrie 2009, că Statele Unite se aşteaptă ca istoria românească, marcată de o revoluţie proocidentală, să fie un exemplu pentru readucerea în sfera Vestului a Republicii Moldova, a Georgiei şi a Ucrainei. În prezent, Republica Moldova este ţara în care se desfăşoară confruntarea directă dintre interesele SUA, prin intermediul Bucureştilor, şi ale Moscovei, potrivit Stratfor. Băsescu a sprijinit activ Guvernul proocidental actual al acestui stat, iar Moscova a acuzat România că a orchestrat direct şi a participat la protestele din aprilie 2009, care au dus la înlăturarea Partidului Comuniştilor de la Putere. Pe lîngă liderii de la Kremlin, cei mai vehemenţi în a critica politica dusă de Traian Băsescu sînt liderii militari ruşi. De departe cel mai bătăios este Igor Korocenko, redactorul-şef al publicaţiei "Ria Novosti" (în traducere, Apărarea Naţională), care publică o fotografie în care apar rachete ruseşti suprapuse drapelului României. Potrivit lui Igor Korocenko, "Rusia trebuie să avertizeze România că, în cazul în care componentele sistemului american antirachetă sînt amplasate în această ţară, ele vor deveni ţinte prioritare ale rachetelor ruseşti". Iată de ce România a devenit stat inamic în noua doctrină militară a Moscovei. 
Şi europenii se opun ferm amplasării scutului american antirachetă în Europa Centrală, arată un sondaj al Institutului Harris Interactive. Studiul a fost făcut cu cîteva zile înaintea Summit-ului NATO de la Bucureşti. Cu cea mai mare înverşunare se opune proiectului Germania, unde 71% dintre cetăţeni s-au declarat împotrivă şi doar 19% au avut un răspuns favorabil. Urmează Spania, cu 61% împotrivă şi 19% pentru, şi Franţa, cu 58% la 22%. În Italia şi Marea Britanie Opoziţia este mai mică, dar semnificativă, 49%, respectiv 44%. Nici românii nu se înghesuie să aprobe amplasarea scutului american antirachetă în România. La un sondaj apărut pe Internet, la întrebarea "Eşti de acord cu amplasarea scutului american antirachetă în România?", din 5 febr. 2010, 47,2% au răspuns că nu avem de ales, 27,8% consideră că nu avem nimic de cîştigat şi numai 25% au fost de acord. Pentru că nimeni, dar nimeni din lumea aceasta nu doreşte ca pe teritoriul său să se afle trupe străine şi, cu atît mai puţin, românii, care au luptat, secole de-a rîndul, pentru libertate şi independenţă. 
Am scăpat de ruşi în anii '60, iar acum ne-au venit pe cap americanii. Şi asta numai din pricina unor conducători care, din dorinţa de a se perpetua la Putere, acceptă tot felul de compromisuri periculoase, care pot transforma ţara într-un teatru de război. Pericolul este foarte mare, pentru că totul poate porni de la o simplă greşeală sau de la o provocare, ori efectiv de la inconştienţa unui militar. Ce înseamnă o zonă militarizată, cum se prezintă astăzi România? Nimic altceva decît o zonă cu un ridicat potenţial conflictual, o zonă expusă oricînd războiului. Orice ar încerca să ne explice tot felul de analişti militari şi politici, că avem umbrelă, că sîntem protejaţi, că, vezi Doamne, nimic nu ni se poate întîmpla, riscul unei ocupaţii străine, aşa cum se prezintă astăzi România, este major. Mult mai multă siguranţă am avea dacă i-am şti pe americani acasă la ei, cu umbrela lor cu tot. Să-şi pună ei toate umbrelele pe care le au deasupra teritoriului lor, iar pe noi să ne lase în pace. Să vină la noi dacă vor, dar nu cu arme, atunci să ne ajute altfel, cu bani, cu refacerea infrastructurii, iar nu ca să ne jefuiască, aşa cum fac acum, prin firma Bechtel, încît am ajuns să avem cel mai scump kilometru de autostradă din lume. Cred că ar fi mai bine aşa, iar românul s-ar afla în mai mare siguranţă, şi nu cu securea războiului deasupra capului. Căci atît cît sîntem pe pace, noi le-am ura "Bine aţi venit"!
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

Copyright Tricolorul

Homo stupidus. Prostul ca specie

 Prea des s-a confundat prostia cu o suferintă a inteligentei sau cu un deficit al acesteia. În opinia curentă prostia este fie o boală (una care nu doare), fie reprezintă un nivel redus de inteligentă. Altfel spus, între prostie si inteligentă există un continuum, prostia este fie o stare degradată de inteligentă,asa cum boala este tradusă în termenii sănătătii degradate/deteriorate, fie un nivel de inteligentă neavansat, neevoluat, contrastant cu acela adecvat vârstei biologice a posesorului. Un rol esential în crearea acestei larg răspândite opinii l-a jucat pe de o parte inventarea testelor de inteligentă de către Alfred Binet si preluarea lor fără discernământ ca modalitate unică de evaluare a inteligentei si, pe de altă parte, succesul teoriei dezvoltării stadiale a inteligentei a lui Jean Piaget.
Conceptia implicită în aceste două constructii teoretice este că între inteligentă si prostie nu există decât o diferentă graduală, prostia neexistând propriu-zis în sine, ca atare, nefiind deci substantială, ci mai degrabă functională; prostia nu este constitutivă, ci descriptivă, ea este un rezultat, si nu un substrat, o variabilă, si nu o constantă. În această perspectivă prostia se calculează la fel ca si genialitatea, fiind deci, ca si cea din urmă,o trăsătură, o caracteristică a inteligentei. Această viziune consacră prostia nu ca pe ceva cu totul opus inteligentei si nici măcar ca pe prima treaptă a inteligentei – concepută ca scară -, ci ca pe o inadecvată situare a individului biologic pe unul din nivelurile dezvoltării psihologice, presupozitia fiind aceea că cele două se îmbină în mod normal într-un mod armonios. Dacă te afli pe o treaptă a inteligentei mai mică în raport cu cea pe care ar trebui s-o ocupi la varsta pe care o ai se cheamă că ai un coeficient de inteligentă scăzut (esti prost), dacă te afli pe o treaptă superioară în raport cu vârsta se cheamă ca ai un coeficient de inteligentă mare sau foarte mare (esti foarte inteligent, posibil chiar geniu). Evident, realitatea neagăsi în acest caz, ca de obicei, teoria: multi oameni geniali au fost declarati la scoală imbecili în urma unor teste de inteligentă corect efectuate.
Există însă o altă conceptie asupra prostiei, una care are avantajul să fie mult mai veche, mult mai răspândităsi mult mai spontană. Ea face parte din acea psihologie naturală, a bunului-simt,păstrată în formulele concise pe care memoria unui popor le păstrează, pe care le redescoperim în noi însine, încărcate de adevăr si de viată, de fiecare dată când, pusi în fata unei situatii reale, ne eliberăm pentru o clipă de „prejudecătile de laborator” pe care le-am mostenit prin educatie. În conformitate cu această conceptie, prostul este literalmente o altă fiintă, o altă specie sau, când beneficiază de concesia de a fi considerat un monstru, este o schimonosire a inteligentei, o caricatură grotescă,o maimutăreală penibilă. Prostul nu este doar lipsit de inteligentă într-o măsură mai mare sau mai mică, el este complet în afara inteligentei, el nu este doar neinteligent, el este non-inteligent. Prostul nu este un inteligent subponderal, rahitic sau redus, ci este o făptură dintr-un alt univers cu care orice posibilitate de comunicare este de la bun început exclusă. De aceea cu „prostul nu stai de vorbă”, „nu-ti pui mintea” sau pur si simplu „nu te pui”. Pe prost e bine „să-l lasi în pace”, să cedezi atunci când crede că are dreptate, să nu cautisă-l convingi. Prostul e „tot prost”, schimbarea sau evolutia lui fiind imposibile. Dumnezeu trebuie să te ferească de prosti, asa cum vrei să te ferească de necazuri sau de lucruri pe care nu le poti controla. Prostul e prost si atât, de aceea „zi prost si pace!” Sau: „Prostu-i prost, n-ai ce-i face!”
Prostia este asadar substantială, un rău existent, nu doar o privatiune a binelui inteligentei. Prostul pur si simplu „nu are minte”. El trebuie compatimit, dar într-un mod nedemocratic, nietzscheean, ca de la o rasă la alta: „e prost, săracul!”
O altă zicală, „prost ca noaptea” ar fi de neînteles dacă nu ne-am gândi la prima denumire binară a omului pentru care optase Carl Linne înainte de revolutionarul Homo sapiens, acela de Homo diurnis, omul zilei/omul din timpul zilei. Chiar astăzi, atunci când avem în vedere un om destept îl numim “luminat”. Si, deosebit de interesant, în viziunea lui Linne specia omului întelept nu era singura specie de om, mai exista una reprezentată de asa numitul homo troglodytus.
Este uimitor faptul că în antropologie s-a acceptat destul de timpuriu existentaa două specii umane, ambele importante însă diferite fundamental una de alta. Lucrurile au devenit cât se poate de radicale după descoperirea în 1856 în Neander Thal a rămăsitelor tipului de om ce va purta numele acestui loc. Doar doi ani au făcut ca acest reprezentat al ceea ce azi este cvasi-unanim acceptat ca fiind o altă specie umană să nu fie numit Homo stupidus sau chiar Homo sapiens stupidus. Denumirea de Homo neanderthalensis i-a fost dată în 1864 de William King, în vreme ce a doua i-a fost conferită de către mult mai celebrul Ernst Haeckel în 1866. Cum si în zoologie întâietatea are prioritate, numele dat de King s-a impus în dauna celuilalt care a căzut în uitare. Trebuie amintit totusică Ernst Haeckel a avut cel putin un geniu terminologic, ceea cee pentru un zoolog nu e deloc de ignorat, el introducând pe lângă sute si mii de noi specii, termeni ca filogenezăsi ecologie, fiind în acelasi timp primul om care, într-un mod absolut uluitor, botează, chiar la începuturile lui, Primul Război Mondial ca atare. De asemenea este cunoscut pentru conceperea teoriei recapitulării care sustine că ontogeneza reface, „recapitulează” filogeneza. Asadar un savant de talie mondială sustine existenta a două specii diferite de om, Homo sapiens si Homo stupidus.
În nomenclatorul trinominal omul modern figurează ca Homo sapiens sapiens pentru a-l deosebi de Homo sapiens neanderthaliensis (sau, cu cuvintele lui Haeckel, de Homo sapiens stupidus), acestia doi fiind văzuti ca subspecii ale speciei sapiens. S-a renuntat la această denominatie în 2003, anul în care, prin analiza A.D.N.-ului fosilelor umane dintr-un tip si din celălalt, s-a ajuns la certitudinea că omul întelept si omul neanderthalian sau stupid reprezintă două specii umane diferite.
Initial s-a crezut că omul de Neanderthal a dispărut subit în acelasi timp în care Homo sapiens îsi întindea tot mai mult dominatia în Europa si în lume. Majoritatea explicatiilor consideră că această disparitie se datorează nici mai mult nici mai putin decât stupiditătii acestui om: unelte rudimentare, ineficiente, incapabil să facă fată conditiilor termice dure din acea perioadă; multe din fosilele găsite prezentau oase rupte, cranii găurite ceea ce a dus la presupunerea că omul de Neanderthal nu vâna, ci propriuzis se lupta cu animalele, între el si prada sa interpunându-se doar o lance precară.O imagine deosebit de interesantă este aceea care reduce diferentele dintre cele două specii la două arme cvasi-identice, dar cu moduri de folosire fundamental diferite: lancea si sulita. Dacă,asa cum au crezut unii, ne-am imagina neandertalienii ca fiind o fază în evolutia omului si nu o specie diferită, atunci, în clipa în care omul se hotărăste să arunce si nu să împungă, se produce o revolutie capitală, aceea care îl transformă pe om definitiv în sapiens, mai importantă poate decât inventarea rotii. De la sulită până la puscă nu mai e decât un pas, ambele fiind faze diferite doar gradual ale aceluiasi proces ale tele
vânătorii. Omul aruncător ar fi astfel un alt nume pentru omul întelept. În timp ce neanderthalienii se luptă „la baionetă” cu vânatul, homo sapiens îi aruncă de la depărtare sulita protejându-se astfel de orice atac al animalului. (Omul este ceea ce iese din el însusi, ceea ce se aruncă înaintea lui, omul este proiect, sustin filosofiile existentialiste din secolul XX. În simpla aruncare a pietrei se poate găsi cea mai veche si comună confirmare a acestei teze/ definitii a omului. Si omul din Neanderthal si Homo sapiens cioplesc si prelucrează piatra, dar numai cel din urmă o aruncă. Iar un asemenea act care nouă ni se pare simplu ca bună-ziua si la mintea cocosului, primului nu i-ar fi trecut probabil niciodată prin minte.)
De asemenea s-a presupus că omul din Neanderthal era cam împiedicat, îsi târsâia picioarele, poate din această cauză rănindu-se des si rupându-si oasele. Au fost făcute reconstituiri computerizate după craniile acestor oameni si câteva din ele au darul să te convingă că departe să fi dispărut în negura pleistocenului acesti oameni trăiesc încă printre noi.
Ei bine, această ipoteză nu este chiar atât de nebunească pe cât pare. În ultima vreme există tot mai multe dovezi care vin s-o confirme, cea mai recentă dintre ele descoperindu-se chiar în România (Pestera cu oase). Asadar teoriile ce capătă din ce în ce mai multi adepti sunt acelea care afirmă convietuirea celor două specii, încrucisarea si hibridizarea lor. Desi unele neagă că încrucisarea ar fi fost una reusită, un schelet de copil descoperit în Portugalia care prezenta atât caracteristici „sapientiale” cât si neanderthaliene, ca si maxilarul lui „Ion” din Pestera cu oase par să confirme ipoteza hibridizării. Nu ar fi deloc exagerat să presupunem că există totusi o afinitate irezistibilă între exemplarele aceleiasi specii astfel încât membrii ei să se prefere atunci când nimic nu le stă împotrivă într-un mod decisiv sisă realizeze o puritate genetică care ar explica impresia de „familiar” pe care o avem în fata portretelor Neanderthalienilor.
Altii încearcă să explice „disparitia” omului de Neanderthal prin expansiunea omului inteligent si alungarea celui dintâi din locurile pe care le cucereau. El nu ar mai fi putut pur si simplu face fată durei competitii cu o inteligentă deosebită. Mai există totusi
o posibilitate, aceea ca oamenii inteligentisă-i fi transformat pe neanderthalieni în sclavii lor, situatie care să se fi păstrat până aproape de noi. Să nu uitămcă multă vreme în cultura europeană nu a existat nici un dubiu cu privire la diferenta fundamentală, radicală, de natură între oamenii liberi (stăpâni) si sclavi. În lumea unui grec antic de pildă problema egalitătii nu s-ar fi pus niciodată, ar fi fost ridicolă, aberantă, la fel de derizorie ca si problema egalitătii dintre om si animal. Sclavul arăta aproape ca un om, vorbea, întelegea ce i se spune dar fată de omul liber îi lipsea o facultate fundamentală, oricum am numi-o: ratiune, discernământ, întelepciune. Sclavul literalmente nu putea decât să asculte de porunci, nicidecum să dea porunci. Pentru el stăpânul era o binecuvântare întrucât de unul singur nu ar fi stiut ce e bine si ce e rău, ce să facăsi ce să nu facă, desi altfel era foarte înzestrat pentru a face orice. „Cine poate, gratie inteligentei sale, să prevadă, acela este stăpânitor si domn firesc, iar cel ce poate săvârsi cu puterea corpului cele prevăzute este din fire menit a fi stăpânit si a sluji celuilalt; asacăsi stăpânul si sclavul au acelasi interes.” (Aristotel, Politica, Cartea I, Editura Antet, p. 4) „Anume, acel om care din natură nu este al său, ci al altui om, este prin natura lui sclav. Însă cine este al altui om, este ca un bun al aceluia, iar un bun este o unealtă practică, cu existenta sa proprie.” (p.9) „Uneltele însă sunt parte însufletite, parte neînsufletite, bunăoară cârma
cârmaciului este neînsufletită –căci orice lucrător trebuie pus în clasa uneltelor pentru mestesuguri. Tot asa, pentru un gospodar, orice bun este o unealtă spre a trăi si toată avutia sa este o sumă de undelte, iar sclavul este un bun însufletit si orice slugă este ca o unealtă înaintea altor unelte.” (p.8) „Aceeasi rânduială trebuie să existe în general între toti oamenii, anume între toti cei care se deosebesc în acelasi grad ca sufletul de corp si omul de fiară; si într-adevăr se găsesc în această stare toti cei al căror rost este lucrarea corpului lor – si aceasta este menirea lor cea mai folositoare; acestia sunt sclavii din natură; pentru ei este mai bine să fie stăpâniti ca atare. Prin urmare, este sclav din natură cel ce poate fi al altcuiva (si de aceea este al altcuiva) si care este părtaş la ratiune numai într-atât cât îi trebuie să înteleagă poruncile ratiunii, însă personal să nu o aibă.Căci animalele nu pot nici măcar să înteleagă poruncile ratiunii, ci doar se supun impresiilor.” (pp. 10-11) „Asadar stăpânul este stăpân nu entru căstie să poruncească, ci pentru că are natură de stăpân, de asemenea sclavul si omul liber.” (p.14) „Stăpânii fac politicăsi filosofează.” (p.14) „Iar folosul sclavilor se deosebeste putin de acela al vitelor, căci si unii si altele ne dau cu corpul lor ajutorul pentru cele necesare vietii. În acest scop, natura năzuieste să creeze deosebite corpurile celor liberi si ale sclavilor, pe acestea din urmă scurte si puternice, pentru munca de rând, pe cele dintâi drepte si zvlete si nedestoince pentru asemenea treabă, însă capabile de actiune politică.” (p.11) Trăsăturile amintite aici de Aristotel sunt considerate de către antropologia zilelor noastre definitorii pentru neanderthalian, respectiv pentru omul inteligent. Primul era scurt, gros, puternic, viguros, fără bărbie ascutită, celălalt mai fragil, înalt, mai rotunjit, cu bărbie ascutită. Cine stie dacă Aristotel nu se referea chiar daca nu la Neanderthalieni în carne si oase la un tip de Homo stupidus ameliorat, dar nu mai putin stupidus.
Nu trebuie să uităm de asemenea Republica lui Platon în care acesta stipula dreptul absolut de a conduce al filosofilor. Dar ce erau acesti filosofi dacă nu iubitori de întelepciune?! Si Platon împărtea genul uman în două specii, doar că acestea aveau alte nume decât la Linne ori Haeckel, si nici una nu dispăruse încă: specia filosofilor si specia sclavilor. De altfel, întotdeauna în antichitatea greco-latină când s-a definit filosofia prin opozitie, termenul opus a fost sclavul sau starea de sclavie. Nu este întru totul savuroasă apropierea terminologică dintre „filosof”, care în latină s-ar traduce prin amator sapientiae, si denumirea dată de Linne omului „adevărat”, spre deosebire de troglodytus, de Homo sapiens?!
După ce crestinismul, interpretat de Friedrich Nietzsche ca fiind „religia sclavilor” capătă tot mai mare amploare , diferentele dintre „specii” încep să se estompeze destul de puternic. Nu se mai vorbeste propriu-zis de sclavi, se simte deja egalitarismul ontologic, Dumnezeu e al tuturora si omul este unul singur. Hristos i-a mântuit pe toti oamenii si nu doar pe o parte. Dumnezeul crestin este un dumnezeu al genului uman, nu al unei specii umane. Cei oropsiti, năpăstuiti sunt recuperati din perspectiva universalului. De acum înainte se deschid portile umanitarismului si umanismelor. (Dar chiar si în interiorul crestinismului vom asista la o despărtire a oamenilor în „chemati” si „alesi”, ca să nu mai vorbim de doctrina predestinării.)
Cu toate acestea si dincolo de toate acestea se mentine o diferentă, e drept nu atât de radicală, precum cea din vechime, însă încă insolubilă altfel decât în mediul soteriologiei, aceea dintre prostime si oameni alesi. Un om din prostime rămânea în prostime până la sfârsitul vietii si, în linii mari, avea cam aceeasi conditie cu a sclavilor
de odinioară. Prostimea, ca si sclavii pe care-i mosteneste, este incapabilă să se organizeze, să schimbe ceva, să se revolte de una singură. Desi numeroasăsi chiar foarte numeroasă, este blândăsi ascultătoare ca o turmă de vite. Imaginea turmei se va impune si pe filieră religioasăsi pe cea socio-politică. La fel cum Hristos este păstorul sufletelor lor spre grădina Raiului, aici pe pământ ei au nevoie de un păstor al trupurilor, de un conducător care să le spunăsi la o adică să le impună ce să facă. De fiecare dată când sunt lăsati pe cont propriu, de unii singuri, când sunt eliberati, dezlegati ei nu stiu ce să facă, sunt dezorientati, cer mila fostului stăpân de a-i reprimi înapoi în slujbă. Libertatea pentru ei este insuportabilă pentru că libertatea este ceva contra naturii lor.
Friedrich Nietzsche este ultimul gânditor care teoretizează diferenta radicală dintre oameni. În esentă Nietzsche postulează existenta a două specii diferite de om pe care îi numeste stăpâni si sclavi si care trăiesc pur si simplu în două lumi diferite. A-l judeca pe unul după criteriile celuilalt este una din cele mai grave erori pe care le poti comite si care se comit în general cu cea mai mare usurintă. Există două morale diferite, două afectivităti diferite, două minti (în măsura în care îi putem acorda si sclavului o minte) diferite. Sclavul nu poate deveni stăpân, si nici invers. Fiecare se naste sirămâne până la moarte într-una din „specii”. Stăpânul are drept de viată si de moarte asupra sclavului, sclavul nu poate face altceva decât să suporte valorile pe care stăpânul i le impune. Sclavul si stăpânul nu sunt două categorii de oameni rezultate în urma unei confruntări directe si pe fondul unei egalităti initiale. (Astfel încercase Hegel să explice în Fenomenologia spiritului existenta celor doi printr-o ruptură care se petrece în interiorul unuia si aceluiasi om sau tip uman: acela care cedează fricii de moarte devine sclav, acela care rezistăsi o înfruntă devine stăpân.) Dimpotrivă, stăpânul si sclavul sunt literalmente două entităti diferite, fără să împărtăsească nimic esential în comun. Tot Nietzsche este acela care avertizează asupra valorilor, (re)sentimentelor si a gândirii specifice sclavilor.
Vedem asadar că până în apropiere de zilele noastre teza unicitătii naturii umane era total derezonabilă. Revolutia franceză, dictaturile comuniste si domnia banilor în societatea capitalistă au contribuit într-o măsură decisivă la crearea unei confuzii egalitariste în această privintă. Astăzi trăim într-o epocă care pe drept cuvânt poate fi numită a „drepturilor omului” ce are drept principiu egalitatea absolutăsi indiscutabilă a tuturor oamenilor. Chiar si palida deosebire dintre oameni marcată de distinctia dintre elite si mase este astăzi aspru criticatăsi dacă mai îndrăznesc câtiva să o sustină public. Astăzi oricine are dreptul să spunăsisă facă orice, iar a refuza să întelegi un comportament sau un altul, oricât de aberant, oricât de particular ar fi, te consacră drept un monstru al intolerantei. Premisa majoră este aceea că toti oamenii sunt rationali, au aceeasi natură inteligentă – chiar dacă este realizată într-un mod cu totul accidental într-o măsură mai mare sau mai mică -, asadar este suficient ca cineva să fie om (să apartină genului uman), să prezinte bipedalism si grai articulat pentru a fi considerat rational, apt de discernământ, om „cu judecată”.
Omul neliber prin natură, sclavul sau omul stupid refuză spontan drepturile care nu-i apartin, dreptul de a fi liber, de a lua decizii. Dimpotrivă, el caută o autoritate care să-l învete, să-i spună ce să facă, el caută prin natura lui un stăpân, un „tată”, un conducător. În pofida acestui fapt în zilele noastre el este aproape obligat să aleagăsisă
se considere suficient de înzestrat pentru acest act. Omul prost a devenit si la propriu si la figurat alegător.
Se pune evident problema cine decide si în functie de ce criterii cine face parte dintr-o specie sau alta si cum putem evita traducerea acestei diferente de specii într-o discriminare rasială. Criteriul este unul singur: inteligenta sau mai precis rationalitatea. Separarea se produce într-un mod natural, sub forma unei decantări dacă ne abtinem să amestecăm continuu cele două substante umane. Homo stupidus va căuta compania celor de aceeasi spetă, în vreme ce homo sapiens se va îndrepta spre cei asemenea lui. Nici nu va fi nevoie ca homo sapiens să clameze drepturile sale de om superior, i se vor recunoaste tacit si „natural”. Dacă din specia oamenilor liberi sau întelepti se aleg conducătorii este bine să se înteleagă că acestia sunt conducătorii oamenilor liberi, nu ai sclavilor sau prostilor. Prostii nu trebuie condusi, ci stăpâniti.
Nu culoarea pielii si nici măcar o anumită fizionomie (desi se vorbeste încă de o asa-numită fată ori mutră de prost), nu statura sau lătimea fruntii, nu pometii sau bărbia vor decide cine apartine si cine nu speciei sapiens. Însusi Aristotel avertizează asupra faptului că pot exista sclavi din natură (altfel spus, prosti, oameni lipsiti de ratiune) care să aibă trăsături de oameni liberi. Dacă metisajul dintre specia prostilor si specia inteligentă s-a produs într-adevăr (asa cum pare să o arate scăderea mediei de înăltime a populatiei europene), nu este deloc iesit din comun să afirmămcă o singură genă a scăpat nealterată de hibridizare, imposibil să fie supusă unei mutatii sau transformări, e vorba de gena inteligentei. Aceasta ori există în stare pură, ori nu există deloc, în pofida aparentelor trupesti. Asfel, chiar dacă este foarte posibil să întâlnim oameni cu o expresie inteligentă (în legătură cu această expresie si cu multe altele trebuie spus că ele nu fac decât să confirme teza diferentei initiale totale dintre cele două specii, diferentă care era evidentă în aspectul fizic: privire inteligentă, ochii care sclipesc de inteligentă, expresie inteligentă, frunte „gânditoare” – latăsi înaltă) care debitează cele mai mari prostii, este cu totul imposibil să concepem fiinte umane la care inteligentasă se fi amestecat cu prostia într-un hibrid monstruos al întelepciunii stupide si al prostiei întelepte. Datorită contradictiei fundamentale dintre inteligentă si prostie, avem astăzi nepretuita sansă de a întâlni încă inteligente în stare pură, nealterate în nici un fel de prostie sisă putem încă vorbi de Homo sapiens ca de o specie umană diferităsi încă prezentă.
S-ar putea ridica însă următoarea obiectie: în ce constă de fapt diferenta dintre Homo sapiens si Homo stupidus? În linii mari amândoi au aceleasi trăsături definitorii: omul întelept face unelte, dar si despre neanderthalian putem spune acelasi lucru (amândoi putând fi considerati Homo faber si având astfel, conform lui Henri Bergson, definitorul fiintei umane); omul întelept vorbeste, dar nici despre neanderthalian nu se poate spune altceva; iar dacă cel dintâi îsi pictează peretii, nu putem spune că cel din urmă nu stie să deseneze; descoperirea unui asa numit „fluier” lângă fosilele acestui om îi pune pe seamă chiar un anume simt muzical. Amândoi merg în două picioare, stăpânesc focul, se îmbracă. Nu cumva e doar o deosebire de grad, un primitivism mai accentuat la neanderthalian, un avans evolutiv la sapiens, deosebire la urma urmei atât de minoră încât cei doi au putut fi pusi într-o relatie de înrudire de gradul întâi? Pe ce temei negăm inteligenta neanderthalianului când el este în stare să facă atâtea si atâtea lucruri întradevăr specific umane. Poate construi, inova, vorbi, iar unde există vorbe existăsi
notiuni, unde există notiuni existăsi inteligentă. Uneori poate ajunge atât de sus încât poate fi considerat unul din cei mai de seamă reprezentanti ai speciei inteligente. Îl putem chiar întâlni îmbrăcat în roba unui doctor, purtând laurii unui poet sau tinând sceptrul vreunui suveran. Toti vor spune într-un singur glas; „Nu e el prost de a ajuns atât de sus!”
Si totusi, unii, putini la număr, poate din ce în ce mai putini, vor recunoaste marca indeniabilă a prostiei. Oricât de înzorzonat cu însemnele inteligentei si ale stiintei, prostul nu-si poate camufla prostia pentru că, prin definitie, prostia nu poate fi ascunsă, ea se vede cu ochiul liber, orice ai face nu potipăcăli pe nimeni care face parte realmente din clasa celor din care si tu pretinzi că faci parte . Prostul e prost „de pute”, face ce face siîsi dă în petic, se dă de gol, se face de râs, râde ca prostul, se uită ca prostul, stă ca prostul. Prostia dă pe dinafară oricât ai încerca să o strângi înăuntru sisă-i pui capac. Pe prost îl ia gura pe dinainte, nu se poate stăpâni, spune ce are pe limbă iar dacă nu reuseste de prima oară, scuipă.
Prostul nu argumentează,părerile pe care le are si pe care le vehiculează cu nonsalantă se sustin prin ele însele, sunt autosuficiente. „Asa cred eu”, „asta e părerea mea si nimeni nu mi-o poate schimba”, „fiecare cu punctul său de vedere”, „depinde din ce punct de vedere privesti” sunt formulele prin care se apără de cerinta argumentării pe care nu ar putea-o niciodată satisface. Prostul se simte bine în pielea lui, nu se poate schimba si nici nu vrea să se schimbe, prostia este imuabilă:„Ăsta sunt!”, spune prostul cu o dumnezeiască apetentă pentru tautologie. Prostul e multumit până la plescăit, nu are nici cele mai sterse întrebări, nici cele mai vagi nelinisti, este opusul absolut al „omului problematic”. Prostia nu doare în nici un fel si de aceea este acceptat că, închis în orizontul lui, prostul este „fericit”, pentru simplul fapt că el este complet lipsit de simtul nefericirii, în vreme ce „inima înteleptului este casa tristetii” (Ecleziastul).
El, prostul, va considera filosofia un soi de păsărească ininteligibilă, o discutie lipsită de orice fel de finalitate practică, o pierdere de vreme, o despicare a firului în patru. În primul rând si în mod definitoriu prostului îi repugnă întelepciunea si recuză filosofia cât se poate de firesc si de sprinten ca fiind „ceva ce nu poate întelege”, „prea abstractă”, „fără legătură cu viata”.
De asemenea, prostul este situat cumva dincoace de bine si de rău, este literalmente lipsit de discernământ moral. Desi poate întelege că nu e bine să facă un lucru sau altul nu va reusi niciodată să simtă de ce un lucru e bun si altul e rău. El este lipsit de simtul moral, asa cum altii pot fi lipsiti de văz sau de auz. De aceea comite cele mai mari ticălosii cu zâmbetul pe buze, într-un soi de inconstientă animalică, cu o perseverentă ce poate părea diabolică. De altfel, sintagma „prost si al dracului” este una foarte cunoscută. Prostul este cu atât mai periculos cu cât face răul fără răutate, „fără să vrea”. Prostul nu este chinuit de remuscări de constiintă sau de căintă, el face răul „din prostie”.
Dacă întelegem inteligenta exclusiv prin rolul său adaptativ atunci si Homo stupidus beneficiază de acest tip de inteligentă. Uneori el se adaptează chiar mai bine si mai rapid la mediu decât Homo sapiens. El poate căstie câte ceva despre lucrurile pe care pune mâna si despre lumea în care trăieste dar el nu stie căstie, el nu are cunostintă de faptul cunoasterii sale. Această nuantă ce unora le poate părea insesizabilăsi nesemnificativă are darul să traseze o granită de netrecut între cele două specii „inteligente”. Inteligenta neanderthalianului este oarbă pentru că ea vede fără să se poată
vedea pe sine, este o inteligentă stupidă (Homo sapiens stupidus), lipsită de licărul pe care numai reflexivitatea îl aprinde în ochii celui ce o posedă, în timp ce inteligenta acelui care întelege însusi actul întelegerii sale, inteligenta inteligentă (Homo sapiens sapiens), constientă de ea însăsi, întelepciunea constituie natura unei specii de om care în decursul istoriei a fost considerată singura care merită cu adevărat să fie considerată umană. Fată de aceasta, homo „neanderthaliensis”, „silvestris”, „troglodytus” sau „stupidus”, „sclavii”, „prostimea” sau „masele”, „omul de jos”, „opinca” sau „neamul prost” ocupă aceeasi pozitie pe care o au maimutele antropoide raportat la genul om. „Căci ce e maimuta fată de om? Doar o rusine si o batjocură dureroasă.Asa si trebuie să fie si omul pentru supraom. Doar o rusine si o batjocură dureroasă!” (Friedrich Nietzsche, Asa grăita Zarathustra!)

CAZUL CEZAR IVANESCU

mail primit de la  d-na  Clara Arustei  CAZUL CEZAR IVANESCU. SOLICIT SPRIJIN PUBLIC: USR [CONFORM STATUTULUI USR, USR reprezinta interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autoritatile, cu persoanele juridice si fizice], societatii civile, presei si tuturor persoanelor oneste   CEZAR IVANESCU, MOARTEA UNUI MARE SCRIITOR ROMÂN Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008. Decesul s-a produs din cauze necunoscute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garantat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15 şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu. Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare ocultate cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate (IML Mina Minovici Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău) să răspundă cu transparenţă solicitarilor legitime ale familiei de a afla adevărul. Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă“- rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia NewsIn, parte a Grupului Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linjaşului public. Sursa, conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul TV Realitatea, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României. Începând cu acea dată (29 ianuarie 2008) Cezar Ivănescu a fost suspus unui atac mediatic care a avut la bază o acţiune premeditată şi concertată şi care a vizat, în mod evident eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. La acesta a participat – oferind implicit o susţinere oficială prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor şi prin lipsă de reacţie – şi conducerea U.S.R., formată la acea dată, ca şi astăzi, din Nicolae Manolescu, preşedinte şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte.                                    Ca răspuns la atacul ilegal şi profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R. şi la atitudinea incorectă şi nestatutară a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivănescu a recurs la toate formele legale de reacţie şi protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluata şi de agenţia Amos News). O altă scrisoare redactată de Cezar Ivănescu, în calitate de cetăţean al României, dar şi de Comandor al Ordinului Steaua României, i-a fost adresată, în aceleaşi condiţii de legalitate, preşedintelui României Traian Băsescu, totodată Şef al acestui Ordin (scrisoarea  Nr. 2994 din 4.02.2008, depusă la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală. Vedeţi textele reproduse mai jos). În scrisorile sale Cezar Ivănescu a denunţat nedreptatea flagrantă şi ilegalităţile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea funcţiei sale publice într-o instituţie a  Statului Român. Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultimă şi decisivă formă de protest social nonviolent. La nivel instituţional, urmările tuturor acestor forme legale de protest faţă de o ilegalitate comisă de un Înalt Funcţionar al Statului Român au fost practic nule. Pe 29 aprilie Cezar Ivănescu a fost înmormântat. Astăzi, la doi ani de la declanşarea acelui atac mediatic, de o virulenţă fără precedent în presa română postdecembristă, mai cu seama că persoana vizată, poetul Cezar Ivănescu, nu ocupa funcţii în vreo structură a puterii de stat, vă cer sprijinul pentru a susţine oficial demersul de stabilire a adevărului în cazul Cezar Ivănescu. Adresez pe această cale un apel tuturor redacţiilor şi tuturor ziariştilor din presa tipărită şi din cea on-line, care au publicat până la moartea lui Cezar Ivănescu şi chiar după aceea, în ferpar, informaţia că Cezar Ivănescu ar fi primit o aşa-numită decizie de colaborare sau de poliţie politică din partea CNSAS, considerând că au obligaţia, din punct de vedere deontologic şi uman, să clarifice o situaţie pe care au generat-o conştient şi benevol în momentul în care au preluat o informaţie care nu avea la origine absolut nicio probă. Am dorit să transmit acest apel în mod public pentru că, în pofida evidentei nevinovăţii a scriitorului Cezar Ivănescu şi a întregii sale vieţi trăite în onestitate şi sărăcie, dar şi a zguduitoarei declaraţii făcute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „NU EXISTA NICI O DECIZIE! CINE A VRUT SĂ-I FACĂ RĂU LUI CEZAR IVĂNESCU I-A FĂCUT!". (Miron Manega, Cezar, Poeta Magnus, Jurnalul Naţional, 30/04/2008), nimeni dintre cei implicaţi, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinţă de a dori îndreptarea acestei situaţii. În continuare, şi post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergură şi pentru un mare scriitor român elogiat de Marin Preda, Petru Creţia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu şi încă de multe alte personalităţi ale vieţii culturale din România şi din afara ţării (Mircea Eliade, Besnik Mustafaj ş.a.). Pe 24 aprilie 2009 s-a împlinit un an de la tragica moarte a lui Cezar Ivănescu. Ar fi fost firesc ca în presă să apară măcar câteva cuvinte. Am propus ziarului Jurnalul Naţional un colaj de documente conţinând şi ultima înregistrare video, inedită, a poetului făcută în Albania, la Tirana, pe 15 aprilie 2008. Nu a fost posibil să apară, cum nu a fost cu putinţă să obţin un simplu drept la replică, de două rânduri, conform legii presei, drept pe care l-am solicitat încă din anul 2008 ziaruluiEvenimentul Zilei. [Pentru a înţelege cât de mare este gradul de manipulare şi dezinformare redau şi reacţia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. În newsletter-ul (nu buletin, nota bene!)  din 1 februarie 2008 era reprodusă, printre alte câteva ştiri, şi informaţia că Cezar Ivănescu a primit de la CNSAS decizie de poliţie politică. Sursa informaţiei citate era chiar un articol din Cotidianul, ed. 29 ian. 2008, cu un link. În acel interval (29 ian -1 febr.), în presa din întreaga ţară au apărut pe tema presupusei colaborări a scriitorului sute de articole, în Bucureşti numărul acestora fiind de ordinul zecilor. Atunci am încercat să răspund la întrebarea: „De ce ar alege nişte «profesionişti», ca cei de la IICCR, un singur articol (şi acela bazat pe o sursă dintr-un ziar satelit al grupului de interese Realitatea-Caţavencu?!), de ce un institut serios ar funcţiona aparent doar ca o agenţie de presă de cea mai proastă calitate, şi din nou, unde este deontologia, onestitatea sau măcar dreptul la revizuirea opiniei. Crezând că această instituţie are printre cei care întocmesc „news-letter-ul“ doar neprofesionişti, nu şi oameni de rea-credinţă, am încercat să iau legătura cu reprezentantii acesteia, prin e-mail. I-am informat, imediat după apariţia articolului din Jurnalul Naţional, 12 febr. 2008, „Cazul Ivanescu: O nebuloasa pentru CNSAS“, că au acum şi o poziţie cvasioficială a membrilor CNSAS şi că ar fi profesional să o posteze şi pe aceasta. Nu mi s-a răspuns şi nu a fost efectuată, desigur, nici o modificare pe site. La solicitările mele repetate, trimise prin e-mail, prin care îi rugam să posteze, aşa cum au postat acea ştire incriminatoare (1 februarie 2008), o alta prin care să dezmintă informaţia falsă, mi s-a răspuns într-un târziu că, citez: „Regretăm dispariţia poetului Cezar Ivănescu, o mare pierdere pentru literatura română. IICCR nu poate însă confirma sau infirma un act emis de o altă instituţie de stat, în speţă CNSAS, care are atribuţia de a se pronunta asupra calităţii de colaborator al fostei Securităţi.“ (From: IICCR <office@iiccr.ro>; Subject: RE: Cazul Cezar Ivanescu, un caz grav de incalcare a drepturilor omului).] Va multumesc, Clara Aruştei Note, documente, scrisori deschise   A. http://cezar-ivanescu.blogspot.com/     http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/a/f/0/Hqxcy7nPf1o     http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/f/3/mUm_oL57QNU   B. Extras din Statutul USR Cap. 1. Dispozitii generale Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumita în continuare Uniunea, este asociatie profesionala de creatori, apolitica, fara scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publicã, constituitã în scopul sprijinirii si apararii literaturii si a intereselor profesionale, economice, sociale si morale ale scriitorilor. Art. 2. Uniunea este succesoarea Societãtii Scriitorilor Români (înfiintatã în anul 1909) si reprezintã interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autoritatile, cu celelalte organizatii de creatori, cu persoanele juridice si fizice din tara si din strainatate. Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declaratã persoanã juridicã românã de utilitate publicã, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îsi desfãsoarã activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990. Art. 5. Uniunea adera la principiile din Carta fundamentalã a Drepturilor Omului si îsi interzice promovarea sau adeziunea la activitãti contrare demnitatii umane, libertatii, democratiei si statului de drept. Art. 7. Libertatea de creatie si opinie, primatul valorii, solidaritatea profesionalã, initiativa, eficienta si transparenta sunt, de asemenea, principii de bazã ale existentei si activitãtii Uniunii.“ Art. 36. Presedintele Uniunii are urmatoarele atributii: pct. 13 asigura si raspunde de luarea masurilor necesare pentru buna gospodarire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzatoare a prevederilor Statutului (...)"       C. A treia scrisoare a Poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR Domnule Preşedinte Subsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti [...], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, vă reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR. ______________ Domnule Preşedinte Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. Conform hotărârii Consiliului USR, toţi membrii din conducerea USR am făcut un demers oficial la CNSAS pentru a fi invitaţi să ne vedem dosarele din Arhivele Securităţii şi pentru a primi o decizie oficială de colaborare sau noncolaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică. CNSAS, în calitatea sa de organ abilitat al statului, nici nu m-a invitat să-mi văd dosarul şi să fiu audiat, nici nu mi-a comunicat în mod oficial printr-o decizie, aşa cum prevede legea, punctul său de vedere în ceea ce priveşte dosarul meu personal, lucru pe care îl cunoaşteţi pentru că toate comunicările se fac pe adresa USR, şi până în clipa de faţă nu am primit nimic din partea CNSAS. Cu toate acestea, începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 agenţia de ştiri NewsIn citând „surse din cadrul Colegiului CNSAS“ a difuzat ştirea, pe care eu o consider „zvon calomnios“, conform căreia „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“. Trăind într-un strat democratic, de drept, consider că toate organele statului trebuie să funcţioneze conform dispoziţiilor legale în baza cărora au fost instituite, inclusiv CNSAS care era obligat sa transmită oficial decizia sa pentru a o putea contesta în termenul prevăzut de lege. Întrucât, repet, nu am primit oficial o decizie, anunţ că dacă nu voi primi pe adresa USR până joi, 7.02.2008, decizia respectivă voi acţiona în justiţie Colegiul CNSAS, agenţia de ştiri NewsIn, precum şi toate publicaţiile şi persoanele care au colportat ştirea pe care eu o calific drept „zvon calomnios“. Cu cele mai nobile sentimente. 1.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu____________________ Domnule Preşedinte Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea. De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele: 1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere). 2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea. 3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. 4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS. 5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR. Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin. Cu cele mai nobile sentimente. 4.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu ____________________ Solicitarea adresată CNSAS Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR. Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său. [în fapt,în presă nu au apărut nici un fel de informaţii referitoare la dosarul de la Securitate al lui Cezar Ivănescu, ci doar comentarii murdare lansate de M. Dinescu şi neprobate prin nimic – n.n.] Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România ________________ Prima observaţie care se impune, Comunicatul nu este datat, dovadă de amatorism din partea domnului Horia Gârbea, Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Director de imagine şi comunicare al USR. Să trecem însă la chestiunile de fond. Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească. Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiindOrdonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12.00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să deaComunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper... Pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea, vă anunţ pe această cale că voi acţiona în justiţie, atât pe domnia-ta ca Preşedinte, cât şi USR ca instituţie. Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5? Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil. Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări. În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei? Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere. Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română... Cum calificaţi, ca Preşedinte al USR, comportamentul lui Valeriu Stancu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, care a refuzat să publice un comunicat oficial chiar şi la o lună după apariţia Comunicatului Comitetului Director al USR, eu fiind totuşi membru al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi? Mă gândesc să-l acţionez în justiţie, măcar de dragul simetriei, ţinând cont de faptul că eu l-am debutat în literatura română... Aştept răspuns. Cu cele mai nobile sentimente 6.03.2008 Cezar Ivănescu Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR Nota: Textul scrisorii a fost reprodus parţial în Mişcarea literară, nr. 1 (29), 2009, pp. 47-48, revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.     D. Scrisoare deschisă Domnule Preşedinte Am depus la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală, (Nr. 2994 din 4.02.2008) textul care urmează, prin intermediul unei persoane de încredere, în timp ce, eu însumi mă aflam în greva foamei, la sediul U.S.R. din Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu Olinzi (Sala Oglinzilor). ____________________ Domnului PreşedinteDomnule Preşedinte Nicolae Manolescu Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea. De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 12:00, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele: 1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere). 2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea. 3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. 4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS. 5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR. Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca Şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin. Cu cele mai nobile sentimente, 4.02.2008, Bucureşti Domniei-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu Cezar Ivănescu Comandor al Ordinului „Steaua României“ Domniei-Sale D-lui Preşedinte al României, Traian Băsescu _______________________________ Revin azi, 20.02.2008, rugându-vă să vă consultaţi consilierii personali cerându-le să vă informeze exact în privinţa Protocolului Ordinului Steaua României al cărui şef sunteţi, cît şi în privinţa persoanei care vi se adresează, subscrisul Cezar Ivănescu, scriitor român, Comandor al Ordinului Steaua României . Supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia înacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 şi agravată continuu, până la paroxism, de o bandă de ziarişti sceleraţi, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic. În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ sau „scursură“ din Colegiul C.N.S.A.S., conform căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic. Am semnalat din prima clipă, în intervenţiile mele în presă, că „scursura“ din cadrul Colegiului C.N.S.A.S. esteDinescu Mircea, soldat fruntaş la Securitate, absolvent al Academiei „Ştefan Gheorghiu“ (şcoala de cadre a PCR), fost membru PCR şi secretar UTC la USR: numitul Dinescu Mircea s-a autodivulgat în numeroase declaraţii în presă şi în două emisiuni „Tănase şi Dinescu“ ale postului de televiziune Realitatea (din 1.02.2008, ora 22:00 şi 8.02.2008, ora 22:00) inconştient (stare permanentă şi dominantă la acest personaj sinistru) că se află în ilegalitate flagrantă, calitatea sa de membru al Colegiului CNSAS nepermiţându-i să divulge presei şi publicului nici un secret din interiorul unei instituţii care trebuie să respecte legile unui stat de drept. În 5.02.2008, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a dat un comunicat oficial pe care vi-l reproduc. ______________________ Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR. Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său. Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România _______________________ Orice persoană alfabetizată şi sănătoasă mintal, putea să înţeleagă, citind comunicatul, că se plasează înafara legii chiar şi numai prin colportarea ştirii calomnioase. Dinescu Mircea, în 8.02.2008, ora 22:00, în emisiunea „Tănase şi Dinescu“ nu doar a reiterat atacul calomnios la adresa persoanei mele, ci a împroşcat cu noroi persoane în viaţă şi iluştri dispăruţi ai literaturii române, lista deschizându-se cu magistraţi de la Curtea Constituţională şi încheindu-se cu regretatul Nichita Stănescu, marele poet plecat dintre noi acum un sfert de veac. Vă rog să cereţi postului de televiziune Realitatea un CD cu incriminata emisiune, pentru a vă cruci de manifestarea isterică a unui ins care păre a fi posedat de diavol. Abia în 12.02.2008, presa românească, degradată până la cel mai de jos nivel al abjecţiei, reacţionează normal informând corect şi obiectiv publicul: Jurnalul Naţional (Marţi, 12 februarie 2008) publică în pagina 8 o anchetă cu titlul O nebuloasă pentru CNSAS, anchetă pe care v-o recomand s-o citiţi numai dacă aveţi o inimă perfect sănătoasă. Trei jurnaliste îi întreabă pe membrii Colegiului CNSAS ce ştiu în legătură cu situaţia dosarului personal al subscrisului, şi, cu excepţia demonizatului soldat fruntaş al Securităţii, Dinescu Mircea, care-şi debitează calomnia în continuare, neconfirmat de nici un membru al Colegiului, toţi ceilalţi membri nu sunt în stare să articuleze logic şi gramatical o propoziţie, încât par cu toţii o adunătură de legume care, înainte de toate, ar trebuie să fie examinate psihiatric. Textul anchetei e cutremurător. Dacă cetăţeanul român e livrat arbitrariului acestei bande mafiote, care se propune pe sine şi ca instanţă morală, atunci trebuie să constat, domnule Preşedinte, că România nu e un stat democratic de drept. Indivizii iresponsabili plătiţi din banul public (vă rog să ne comunicaţi d-voastră totul despre dubioasa instituţie CNSAS), membrii Colegiului CNSAS, nu s-au învrednicit nici până acum (miercuri, 20.02.2008), când vă scriu această scrisoare, să redacteze şi să transmită presei un comunicat oficial prin care să dezmintă o ştire calomnioasă emisă de numitul Dinescu Mircea. Probabil nu sunt în stare. Cu calm, sfătuit de avocaţii mei (dl Sergiu Andon, eminent jurist, deputat şi Preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, şi dna Liliana Zaica) pregătesc dosarele pentru a acţiona în justiţie persoanele, agenţiile şi mediile care mi-au adus un imens prejudiciu. Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu. Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român. Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române. Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui. Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată. Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept. Cu cele mai bune sentimente, Cezar Ivănescu Comandor al Ordinului Steaua României D-Sale D-lui Traian Băsescu, Preşedintele României, Şef al Ordinului Steaua României